(VIDEO) Prințul Charles, vorbind în limba română

Prințul Charles a rostit câteva cuvinte în limba română la evenimentul ThinkForest desfășurat la Sibiu.

Discursul a început cu o frază în limba română.

„Este o mare bucurie să mă aflu din nou în România după trei ani de absență, gândurile mele au fost cu voi în această perioadă dificilă”, a spus prințul Charles în limba română.

Charles a participat luni la evenimentul ThinkForest în cadrul căruia a fost lansat cel mai mare proiect transnațional de restaurare a pădurilor din Europa, SUPERB.

„Evenimentul de astăzi este de o importanță crucială pentru viața, pentru natura din lume”, a continuat Prințul de Wales în limba engleză.

Prințul de Wales a mai spus că doar în Transilvania a găsit oameni atât de bine integrați în natură, peisaje atât de uimitoare și zone conservate perfect. Biodiversitatea de aici este unică în Europa, a precizat prințul.

„În niciun alt loc din Europa nu am găsit zone atât de bine conservate”, a adăugat prințul Charles.

Proiectul ThinkForest este coordonat de European Forest Institute și implică peste 100 de organizații din 20 de țări. În cadrul proiectului sunt incluse 12 situri demonstrative de restaurare la scară largă a pădurilor din Europa. Unul dintre situri este situat în România, în Munții Carpați, și este dezvoltat în colaborare cu Alianța pentru Bioeconomie Circulară (The Circular Bioeconomy Alliance) înființată de Prințul de Wales.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

16 Comentarii

  1. WOW ce stire . S-a cutremurat mapamondul…Parca mai inainte ( acu ceva ani ) a venit un leah ce era pe la UE si a citit un intreg discurs. Intrebare: Au inteles ce au spus ?

  2. „În niciun alt loc din Europa nu am găsit zone atât de bine conservate” .. He he ! Sa-l plimbe Malai Mare de la Cotroceni si sa-i arate muntii si dealurile chelite de amicii sai austrieci ! … Splendid ! Sau SUPERB ! Daca la pianul care se vede in spate se mai afla si Zelenski, interpretind cu izmenele in vine un concert in sol minor pentru sulă si coarde, spectacolul era complet ! (doritorii pot sa-l vada si sa-l asculte in clipul de pe youtube)

  3. Asta cu restaurarea pădurilor suna că dracu.A lansat Iohanis un program de reîmpădurire a munților din Romania care se numește UN FLOC PE CHELIE.Programul consta în plantarea in fiecare an de către președinte a unui brad.pe chelia lăsată de prietenii sai austrieci în munții noștri.La programul prezidențial de reîmpădurire participa și Gheorghe Flutur.Dupa ce a ras Moldova cu drujba s-a mutat spre Carpatii de curbura.Si-a mutat și sediul pe Vârful Omu pentru o mai buna coordonare a acțiunii.El participa cu avânt la programul PREZIDENȚIAL UN FLOC PE CHELIE .

  4. Dragi Iobagi Mioritici,
    Ma Cunoasteti foarte Bine in Calitate de Stra, Stra-Stranepot al Marelui Print Drakula, si Trebuie sa stiti ca Sufar !
    Ca Mostenitor al Coroanei Britanice – care la virsta mea, ati ghicit, ma lasa rece – nu pot sa fiu Indiferent la Jaful practikat de Khazari in Padurile pe care mi le-as fi dorit numai Noua, adica Famegliei Royale Britancie pentru Vinatoare.
    Regimul Fanariot Sasesc Iohannis – Klaus Iohannis – a Tradat si va Plati pentru Asta !
    Sultanul UK Boris Johnson va Lansa o Campanie de Presa impotriva Tradatorului Iohannis pentru a-l Sensibiliza pe Zombie Joe TaliBiden in Vederea Schimbarii de Regim.
    Stim, Stiu… ma rog, ca sinteti Scarbiti de Sasi si ma Doriti Regele Vostru – Regele Drakula al II-lea al Daciei Mari.
    Skamatorul Zelenskyy este un Loser si asteptam Finalul Razboiului Fratricid intre Barbarii Slavi pentru Intregirea Regatului Mieu in Granitele Ancestrale.
    Ma numesc Charles.
    Printul Charles…ma rog.

  5. Coloniile britanice din Africa sau Caraibe erau mai demne decat Romania atunci cand un cap incoronat britanic catadicsea sa le viziteze.Suntem jalnici.

  6. Foarte interesant!
    De cand tot vine pe la nevasta grofului acela, eu ma asteptam sa-l aud vorbind ungureste ca Victor Orban.

  7. Da’ bravo!
    Din curiozitate, mă uitai și io la video clip, dar l-am oprit după frumoasa adresare în româna pakistaneză a prințului care este.
    În schimb, am fost plăcut surprins de discursul de început, în engleza de Bangladesh, a băiatului lu’ Firicel, zici că i-a fost profesor Celentano.
    Așa că, trăsei doar trei concluzii:
    1. Doamna regina Lisaveta a lu’ Filip a lu’ Battenberg nu prea are cui lăsa tronul.
    2. Ca cetățean român de orice etnie, oengeurili poa’ să te urce pe scenă, da’ n-are cum să-ți bage în traistă și o engleză mai de doamne-ajută.
    3. Bă, da ăștia la cât au vorbit, chiar n-au avut nimic de spus?
    Dacă știi ce zic.

  8. In 2010, s-a anunțat că Regina „a încoronat un an de succes pentru portofoliul ei de acțiuni, cu o avere personală de 290 de milioane de lire sterline” Deși în altă parte, alții au evaluat-o în miliarde. Cu toate acestea, confruntat cu adevăratul cost al armelor britanice exportate în străinătate și anume masacrele indoneziene din Timorul de Est, fiul ei Charles a spus: „Dacă nu le vindem arme, altcineva o va face” expunând vesel vidul moral al monarhiei.

  9. O carte cu coperti lucioase,dar goala inauntru.Forma fara fond, taina fara rost,doar ca sa dea bine. La cei 100 DE MILIOANE de euro ,participa la sifonarea lor, un institut,mai multe organizatii si o alianta,,circulara,,a printului.Printul nu a specificat daca propunerea lui pentru masca aplicata vacilor ,ca sa nu mai polueze ,mai este valabila.Nu mai bine nu le taiati decat sa le restaurati.Cata grija pe ei,elitele globului ,care au numai intentii bune si ce ne-am face fara ei.

  10. Minciuni !

    Reptila Charles este executata de mult ca si Reptila Mama, ca si fiul Hanry cu sotia sa.
    S-a vazut din avion ca mascariciul care a venit in Romanica si s-a pozat cu Tradatorul Criminal Joianis Shase Kase, era o dublura jalnica.

  11. Prinsul Şarls şi-o facut deja testamentul. Îi lasă toată averea sa mamei sale dragi. Acum caută prin România un pom de care să se anine la uscat in bătaia vîntului în vederea mumificării.

  12. De la Regina Victoria Nuland încoace sunt corciti (off the record) cu al 13 lea trib.Unii (d.Icke)zic ca si incestuos la urmatoarea generatie, ca sa fie satanismul pe fata.Priviti portretele reginei Victoria Nuland si al lui George al (2+3) lea sa vedeti ce trasaturi de normanzi si saxoni au…Si la Sarla si fiii si, uktimul pe lista , cu voia dvs, Mihai stiti voi care .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.