Vine un cutremur major în România? Răspunsul lui Mărmureanu

Sismul major, cu magnitudinea de 8,8 grade, înregistrat, pe 30 iulie. în largul peninsulei rusești Kamceatka, a stârnit unele îngrijorări și România. Dar avem motive de îngrijorare? Ce spune un specialist?  Ce construcții ar rămâne în picioare? Va fi și la noi un cutremur major anul acesta?

„Nu ne afectează deloc aceste cutremure, stați cuminți! Rusia e mare, în partea de Răsărit e cel mai grav la ei, acolo sunt multe cutremure, românii să stea liniștiți. La un cutremur de peste 8 grade, cât a fost la ruși, în România sunt șanse să reziste numai câteva construcții importante, depinde însă de unda seismică, de adâncimea la care are loc cutremurul, depinde de mai mulți factori. De pildă, Centrala de la Cernavodă rezistă cu siguranță la un cutremur de peste 8 grade, am făcut parte din echipa care a calculat, ar rezista cam până la 9. Și Casa Poporului rezistă, și nici marile baraje din țară nu se prăbușesc la 8 grade pe scara Richter. Dar, în România, anul acesta, nu vor exista cutremure mari, dormiți liniștiți! La prețurile astea mari, un seism major ne-ar mai lipsi!”, a spus specialistul în seismologie Gheorghe Mărmureanu, pentru Click.ro.

Recomanda [votes_up id=868496]
Author

8 Comentarii

  1. Ultimul cutremur major in Romania a fost alegerea (vine vorba!) lui Nicusor si numirea de catre acesta a premierului Bolojan.

  2. Ce legatura are plecarea premierului si alegerile anticipate. Opozitia are 25% in Parlament, deci, poate sa faca in Parlament poze cu mobilul, decat. Ca sa provoci anticipate, trebuie sa ai, in primul rand, peste 50% in Parlament, sa blochezi de 2x formarea unui nou guvern ! La partidul AUR/URA va invata sa va luati avant cu rasina B ?

  3. Totuși în toamnă vine un cutremur mare in coaliție… plecă Cap de cauciuc și vor fi alegeri anticipate parlamentare….

  4. Știți la ce m-am gândit? Decât să apese cutremurul cu frica karmica peste noi din cauza acestor nemernici care își bate joc de patria mamă, nu mai bine ar fi să ne unim sa îi cutremurăm noi cetățenii definitiv pe acești nemernici, sa fugă că potârnichile? De ce să îndure cetățenii karma lor negativă plină de ură viscerala și de infracționalitate, nu credeți că trebuie pus punct urgent la toate mizeriile și furaciunile astea, la plasarea unui individ la Cotroceni care nu are nicio legătură cu țara, cu cetățenii români din țară, cât mai avem puținul timp la dispoziție înainte de a definitivă vânzarea și distrugerea patriei natale Romania? Hai, încercăm?

  5. experiment haarp. panica-n tunel. sistemu’ vrea bani si disperarea oamenilor. Nu ne pot controla decat prin frica. Pana nu iesiti in strada romani, nu scapam de sheitanii astia.

  6. Frate român, urmăresc de ceva timp harta live a cutremurelor si pe linie americană și pe italiană, japoneză și rusă. Majoritatea afirmă că se va modifica scoarță pământului în multe țări unde pânza freatică și puterea gazului din adâncul pământului, sunt la cote înalte și trebuie aerisite acele zone prin extragere gaze din subsol dacă nu explozii și cutremure, apa fiind mult mai aproape de suprafața pământului, se vor produce nu numai prăpăstii(e un termen specific în domeniu), vor fi și scufundări de teritorii, nu e valabil inca pentru Romania, oameni buni! Astea sunt metode de menținere a fricii și terorii pentru ca cetățenii să execute orice li se scoală mizeriilor politice din fruntea României! Garantez că România timp de un an poate mai mult, nu va fi ridicată la peste 4-5 grade, inca divinitatea e de partea României. Nu faceți la fel cum ați făcut cu covidul mamii lor de mincinoși și escroci, sa vă speriați și să executați.

  7. … mai trăiește înmărmureanu ăsta?…cred că a zis de vreo 100 de ori în ultimii 30 de ani că vine un cutremur mare la romanica!🍌😁✌️

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.