45 de ani de la moartea profesorului Alexandru Herlea

Voind a aduce omagiu amintirii profesorului Alexandru Herlea, de la a cărui moarte s-au împlinit 45 de ani cuvintele lui Virgil Ierunca, din articolul „Despre Alexandru Herlea”, (Evocare la postul „Radio Europa Liberă”, februarie 1981) – Articol apărut în „Memoria – Revista gândirii arestate”, Nr. 12, noiembrie 1994 – vor fi prolog al acestui articol:

Evocare  profesorului Alexandru Herlea «o vom face din mai multe motive: în primul rând din cauza personalității acestui cărturar și om de bine; în al doilea, opera lui e foarte puțin cunoscută în România. În sfârșit, Alexandru Herlea a fost un luptător pentru democrația românească – el a militat în rândurile Partidului Naţional-Țărănesc al lui Iuliu Maniu – și este credem de datoria noastră de a nu lăsa în uitare o întreagă perioadă din istoria democrației românești. Cu atât mai mult cu cât sunt slabe nădejdi că ideologia comunistă va îngădui istoricilor noştri să restabilească adevărul asupra acestui capitol. Regimul comunist dovedește mai multă înțelegere, de pildă, pentru epoca Antonescu, decât pentru rolul avut de Maniu, Brătianu sau Titel Petrescu în istoria politică a țării. Și, până la un punct, e firesc, deoarece democrația de tip parlamentar constituie pretutindeni, pentru partidele comuniste, dușmanul numărul unu.

Dacă ne oprim azi la profesorul Herlea, o facem și pentru că el constituie un caz-tip al cărturarului național- țărănist care avea să plătească cu ani de temniță și muncă forțată pentru vina de a fi crezut în democrație, de a fi militat pentru ea: după cum avea să plătească și pentru faptul de a fi fost un cărturar generos, un jurist si un istoric „cosmopolit!” – cum se spunea sub staliniști – colaborând cu centre de cultură occidentală. Dacă mai adăugăm că avea și o origine socială „nesănătoasă”, înțelegem și mai repede de ce profesorul Herlea avea să devină o victimă exemplară a ienicerilor staliniști.»

Profesorul Herlea se naște în 24 iunie 1907, la Vinerea – Orăștie, ca fiu al notarului Alexandru Herlea, longeviv primar al Orăștiei în perioada interbelică, și al Minodorei , născută Rațiu. Descinde dintr-o veche familie de cărturari și clerici ardeleni, care l-a dat țării pe episcopul Vasile Moga – întemeietorul primului episcopat ortodox transilvan, pe protopopii Nicolae Rațiu (duhovnicul lui Horia) și Grigore Rațiu (ucis la ieșirea din Dietă, în care votase împotriva alipirii Transilvaniei la Ungaria), sau memorandiști ca Nicolae Herlea, Ioan Rațiu, Ion Balaș, Rubin Patiția, fără să mai vorbim de Lucian Blaga.

Urmează școala primară la Hațeg, studiile secundare la Orăștie, la Colegiul Reformat Kún, până în 1918, apoi la Liceul „Aurel Vlaicu”. În 1925 se înscrie la Facultatea de Drept din Cluj, unde își ia doctoratul (în anul 1930) în Științe economice, după ce în 1928 își luase licența în Drept la Cernăuți. În anul 1934 își ia doctoratul în Științe juridice, la Facultatea de Drept din Iași.

În 1929 se înscrie în baroul avocaților, și profesează la Cluj, Orăștie, Deva și Brașov, pledând și la Curtea de Casație, până în 1949. Paralel, a desfășurat o bogată activitate publică și de jurnalist.

Încă din studenție a fost președintele Societății Studenților din județul Hunedoara aflați la studii la Cluj (1926), membru fondator al revistei tineretului P.N.Ț. „Chemarea” (1926), candidat național țărănist în mai multe alegeri parlamentare, secretar al grupului de deputați hunedoreni în Parlament (1932), secretar general al „Frăției ortodoxe române”.

Din studenție ia atitudine împotriva fascismului, prin conferințe și campanii de presă. Democratul Herlea nu se putea împăca în nici un fel cu totalitarismul comunist. El, care refuzase totalitarismul de dreapta, nu putea să nu ia atitudine și împotriva regimului de impostură, înscăunat de comuniști cu ajutorul Armatei Roșii. Această poziție are ca urmare înlăturarea lui din învățământul superior, de la primele epurări, în 1947, precum și din barou și din postul de consilier juridic al societății „Astra” – în 1948.

În primăvara anului 1949, securitatea arestează un mare număr de fruntași național-țărăniști. Securitatea formează două loturi: unul judecat la București (șef de lot: Victor Anca), și altul judecat la Brașov (șef de lot fiind Alexandru Herlea). Este condamnat la 5 ani de închisoare, pe care îi efectuează la închisoarea din Brașov (un an) și la Canalul Dunărea–Marea Neagră (4 ani, din care 3 în lagărul de la Valea Neagră).

Eliberat în 1954, profesorul Herlea este obligat să lucreze timp de un an ca cioplitor de piatră. Abia în toamna lui 1955 reușește să fie angajat ca șef al Oficiului juridic (nou creat) al regionalei GOSTAT Brașov, pe care el îl organizează, încadrându-l cu personal foarte capabil: 17 avocați de prima mână, majoritatea foști deținuți politici.

În primăvara anului 1958, este arestat un funcționar de la Banca Agricolă Brașov (pe nume Mitan), care delapidase peste 100.000 lei, și care, conform legii, urma să fie condamnat la moarte. Pentru a scăpa de această pedeapsă, Mitan declară – sfătuit de Securitate – că el nu a furat, ci a sabotat economia națională, din ordinul profesorului Herlea.

Securitatea arestează atunci alți doi național-țărăniști, pe care îi constrânge să afirme că în iulie 1954 Herlea a organizat o acțiune contra-revoluționară teroristă. Se constituie un lot de 18 persoane, naționalist-țărăniști și legionari. Este condamnat la 20 de ani muncă silnică, în ciuda evidentei sale nevinovății și a pledoariei curajoase a avocatului Gheorghe Voișan din Cluj (născut în Orăștie), prietenul său intim, care îl apărase și în primul proces. Este eliberat în anul 1964.

La doi ani după ieșirea din închisoare, reușește cu greu să fie acceptat – în 1966 – ca cercetător științific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, datorită mai ales sprijinului dat de acad. Ilie Murgulescu, președintele Academiei Române din acea vreme, care i-a ajutat pe mulți foști profesori universitari deținuți politici, încadrându-i în cercetarea științifică.

Elaborează, în această perioadă a activității sale științifice, peste 30 de studii, majoritatea privind istoria dreptului și instituțiilor transilvane, prezentate într-o largă perspectivă istorică și umanistă, cu referințe frecvente la disciplinele complementare. În unele insistă asupra unor caracteristici fundamentale ale dreptului românesc: umanismul și raționalismul său; continuitatea și originalitatea sa; unitatea dreptului din diferitele Țări Române. În altele, face istoricul unor instituții sau ramuri de drept din Transilvania. Mai multe sunt studiile de drept comparat, în care se subliniază atât analogiile cât și diferențele existente între dreptul românesc și cel al altor popoare.

Câteva studii rețin mai ales atenția, din bogata activitate a profesorului Herlea, în ipostaza sa de cercetător tolerat. În 1968, el depune la Institutul „Nicolae Iorga” trei studii intitulate: „Elemente umaniste în vechiul drept românesc”, „Jurisdicția în Transilvania și probele primitive”, „Relații inter-teritoriale între populațiile Țărilor Române”.

În aceste lucrări relevă absența ordaliilor* și permanența spiritului roman în vechiul drept românesc, fapt ce constituie o probă în plus în susținerea a ceea ce Herlea numește argument instituțional. Măsura în care principii și instituții juridice, sociale, administrative, fiscale, religioase se perpetuează din antichitate, de la romani până în epoca modernă, fiind conservate de poporul român, și nu se găsesc la popoarele conlocuitoare sau vecine, constituie – afirmă prof. Herlea – un argument esențial în demonstrarea continuității românești pe întreg teritoriul țării. Acest argument instituțional (mai susține prof. Herlea) trebuie invocat alături de argumentele tradiționale ale istoriografiei noastre – lingvistice, toponimice, arheologice – în apărarea cauzelor naționale.

Cu toată evidenta importanță a acestor studii, în care Herlea aduce o contribuție personală de prim ordin, ele nu se publică. În revista „Argeș” din Pitești reușește să insereze (în 1968) un scurt rezumat, iar în 1972 să le includă în planul editurii „Bibliotheca Historica Romaniae”, de unde însă sunt scoase la intervenția personală a profesorului Oțetea, care invocă argumente politice legate de persoana profesorului Herlea. Rezumate și părți alese din aceste studii vor apărea mai târziu în revistele „Studii de istorie”, „Revue roumaine d’histoire” și „Recherches sur l’histoire des institutions et du droit”.

O situație asemănătoare are și lucrarea „Approbatae Constitutiones”, care este prima traducere în limba română, însoțită de o documentată și cuprinzătoare introducere a acestui document juridic, care conține sinteza hotărârilor Dietelor Transilvane, între anii 1540-1653, vădind nedreptățile săvârșite populației românești. „Constituțiile Aprobate”, se arată în introducerea lucrării, formează un mare document pentru istoria Transilvaniei. Datele care se desprind din textul lor alcătuiesc indicii pentru dezvoltarea societății feudale în Transilvania, și mai ales, înlesnesc cunoașterea condițiilor economice și juridice ale vieții iobagilor, dintre care majoritatea erau români. Această lucrare, terminată în 1967, nu a putut să apară decât, cu chiu cu vai, în 1978, la Editura Mitropoliei din Sibiu, într-un număr foarte redus de exemplare, și numai după ce Herlea și-a asociat doi co-autori.

În perioada 1930-1932 a fost conferențiar suplinitor la Catedra de Drept Agrar de la Academia de Înalte Studii Comerciale din Cluj, și definitiv, din anul 1938. Din 1940 este asistent la Catedra de Drept Civil, la Academia Comercială din Cluj – Brașov, conferențiar la Catedra de Istorie Economică (1942), titular al Catedrei de Drept Civil (1943-1948).

A desfășurat o activitate științifică susținută, concretizată prin colectarea a peste 40.000 de mențiuni, pentru suplimentarea repertoriului la Codul Civil și întocmirea de lucrări monografice.

A participat în diferite comisii ministeriale pentru organizarea învățământului universitar (1941-1942), reprezentând România la Institutul de Drept Comparat și la Societatea de Legislație Comparată de la Paris.

Congrese organizate: „Congresul internațional de istoria dreptului”, Mamaia, 1974; „Congresul mondial de istorie”, București, august 1980.

Foarte activ, și bucurându-se de relații solide în străinătate, printre juriști de faimă internațională, Alexandru Herlea participă personal sau trimite rapoarte (atunci când nu i se eliberează pașaport) la mai multe congrese internaționale, între 1970-1976 : Moscova, Leida, Bratislava, Strasbourg, Pécs, Cracovia, Bari, San Francisco, Varșovia, Anvers.

Pentru meritele sale științifice, profesorul Alexandru Herlea a fost ales membru al Academiei Tiberine din Roma.

Profesorul Alexandru Herlea a fost prezent la numeroase reuniuni științifice internaționale, prezentând comunicări de specialitate în diverse centre universitare: Moscova și Bratislava (1971), Pécs, Strasbourg și Clermont-Ferrand (1972), Cracovia (1973). Din cauza vederilor sale politice național-liberale a fost nevoit să părăsească țara.

Colaborări: „Chemarea”, „Societatea de mâine”, „Patria”, „Țara de mâine”, „Libertatea”, „Gazeta Transilvaniei”, „Solia”, „Solia dreptății”, „Argeș”, „Studii de istorie”, „Revue roumaine d’histoire”, „Recherches sur l’histoire des institutions et du droit”, „Etnologica”

A desfășurat o vie activitate de difuzare a culturii, prin nenumărate publicații, cărți și studii, în tot cursul perioadei 1929-1975. A inițiat și condus cursurile universității libere din Orăștie, a tipărit 34 de lucrări științifice, a prezentat conferințe publice și comunicări științifice la congrese internaționale.

Trece spre veșnicie în anul 1979, în Franța.

*ordalie – Mod de stabilire a dreptății sau a vinovăției părților în litigiu, caracteristic Evului Mediu, prin diferite probe (a focului, a apei clocotite și a fierului încins) sau prin duelul judiciar.

(Din limba latină: „ordalium”)

Surse:

Virgil Ierunca – „Despre Alexandru Herlea” (Evocare la postul „Radio Europa Liberă”, februarie 1981) – Articol apărut în „Memoria – Revista gândirii arestate”, Nr. 12, noiembrie 1994;

„Alexandru Herlea: Folclorul și ideea de drept”;

Elena Helerea, „Homo Juris – Profesorul Alexandru Herlea (1907 – 1979)”;

Ioachim Lazăr; David Dorin – „Vinerea – monografie” (700 de ani de la prima atestare documentară) – Editura „Altip”, Alba Iulia, 2010;

Petre Țurlea – „Partidul Național Țărănesc – Tentative de reînființare după 1947” – Editura „Historia”, București, 2007.

Fotografii din arhiva personală și de la CNSAS.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.