![vremea, temperaturi, termometru](https://www.cotidianul.ro/wp-content/uploads/2018/08/02/canicula-1000x600.jpg)
Un bărbat în vârstă de 60 de ani a decedat, miercuri, după ce a suferit arsuri solare şi a intrat în stop cardiorespirator în timp ce efectua lucrări de reparaţii pe acoperişul unui bloc din municipiul Vaslui.
„Pompierii vasluieni au intervenit pentru salvarea unui bărbat găsit în stare de inconştienţă pe acoperişul blocului nr. 350 din municipiul Vaslui, cu o autospecială de căutare salvare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD tip C1 de Terapie Intensivă Mobilă. La sosirea echipajelor de intervenţie a fost găsit un bărbat în vârstă de 60 ani căzut pe acoperiş. Bărbatul prezinta arsuri solare şi se afla în stop cardiorespirator”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, Marius Stanciu.
Salvatorii au preluat victima, căreia i s-au efectuat manevre de resuscitare. Din nefericire, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanţa SMURD declarând decesul acestuia.
Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă.
Stări cu camashi albe de bumbac cu pălării sau sepci albe de bumbac pe cap ! O fi lucrând in Constructii pe bloc !
Firma sau proprietarul pot fi răspunzători, cumva? Sau, s-a grăbit omul sa termine lucrarea pentru bani de mâncare? Cui au deschis dosar penal, soarelui că a furnizat canicula😛?
Nu este adevarat ca am murit, mi-a fost putin ameteala.
Nu inteleg de pe canicula o adevarata Duamna trebui sa puarta ismene.
Eu refuz!
J”accuse!
@parere: şi dacă te sinucizi sau mori înecat cu o coajă de pâine se deschide dosar penal pentru ucidere. Aşa e legea, e obligatoriu.
Eu daca calaresc nu simnt kaldura se incinde doar poneul meu.
Au comenta și niște animalr.Urangutani!