![17173205316abbc475](https://www.cotidianul.ro/wp-content/uploads/2024/06/27/17173205316abbc475-1000x600.jpg)
În Germania a intrat în vigoare joi o lege a cetăţeniei îndelung dezbătută, care face mai uşoară obţinerea unui paşaport german şi deţinerea dublei cetăţenii, informează dpa.
Reforma naturalizării iniţiată de coaliţia tripartită de centru-stânga, aflată la guvernare, le permite persoanelor care obţin cetăţenia germană să o păstreze şi pe cea originală.
Străinii pot de acum, dacă îndeplinesc toate cerinţele, să solicite cetăţenie după ce au trăit în Germania timp de 5 ani, faţă de 8 ani cât era necesar anterior.
Copiilor născuţi în Germania din părinţi veniţi din străinătate li se acordă cetăţenia dacă unul din părinţi a avut reşedinţa legală în Germania vreme de 5 ani, faţă de 8 înainte.
În cazul în care solicitantul demonstrează ‘realizări speciale de integrare’, prin performanţe deosebite la şcoală, muncă sau angajament civic, poate obţine naturalizarea după numai trei ani de şedere.
O prevedere importantă a noii legi este aceea că persoanele care obţin cetăţenia germană nu vor fi obligate să renunţe la cetăţenia ţării de origine, ceea ce era posibil anterior numai pentru rezidenţii veniţi din celelalte state ale Uniunii Europene.
Similar, germanii care vor să devină cetăţeni ai altor state nu vor mai avea nevoie de o autorizaţie specială din partea autorităţilor germane. Până acum, fără această autorizaţie, ei şi-ar fi pierdut cetăţenia germană dacă ar fi dobândit o alta.
‘Mulţi oameni aşteaptă acest lucru de decenii’, a declarat comisarul pentru integrare al Germaniei, Reem Alabali-Radovan, membră a Partidului Social Democrat (SPD), principalul partid al coaliţiei de guvernare. Cu această reformă, Germania are în sfârşit ‘o lege a cetăţeniei în pas cu vremurile’, a adăugat ea.
Din cauza consumului mare de bere, nemtii stau rau cu potenta, deci, rata scazuta la natalitate, n-au pentru cine cere „spatiu vital” !
Planul Kalergi de mixare rasială și de islamizare forțată a europenilor creștini e dus mai departe, neabătut, de tikiații din stînga poolitică, din 1963 încoa’, în Jarmaniia ocupată militar de amerloci de 79 de ani, iar harrăpoaica rromaleză inventată ca „comisar pentru integrare al Germaniei” Alabala-Radovana („membră a Partidului Social Democrat (SPD), principalul partid al coaliţiei de guvernare” ce tocmai a fost desființat politic de alegători la alegerile ioropenise) vrea să ne convingă că asta e normalitatea, „în pas cu vremurile”… Au ajuns arrăbeții puși de $$oroș să ne spună ce trebuie să facem noi în Europa! Arrahățizme!
Prin cetatenia duala se saboteaza o natiune din interior.
E nevoie de cărniță de tun. Ai luat cetățenia, ești bun de înrolat.
Slava!
@intox
EXACT!!!!
@ otova
Carnita de tun vor fi europenii ce trebuie sa lase loc. Ei, saminta buna, trebuie sa se inmulteasca sa populeze Europa.
Ha, ha! Pi cin’ mai interesază cetățenia di (s)cârnătar? Mașânile luor scot dicăt fum iar di mer’i pi stradă la plimbare p’in Jermania cân’ te-ntorci acas’ îț’ put hainile a shaormă…