![REPER](https://www.cotidianul.ro/wp-content/uploads/2024/07/02/REPER-1000x600.jpeg)
Premierul a avut marţi consultări cu delegaţiile REPER şi Forţa Drepteii pe tema calendarului electoral.
REPER, partidul fondat de Dacian Cioloş, susţine organizarea alegerilor prezidenţiale la termen, în noiembrie,
„Partidul REPER a mers cu un mandat foarte clar, de organizare a alegerilor la termen în primul rând şi ăsta a fost cel mai direct mesaj pe care l-am transmis: nu facem jocul electoral al unui partid politic sau al celuilalt, ci să mergem pe ce spune legea şi pe un calendar care să respecte legislaţia în vigoare. Am subliniat în acelaşi timp că legislaţia în vigoare este deficitară şi avem foarte mare nevoie de o reformă electorală şi trebuie discutată cât mai repede cu putinţă”, a declarat, marţi, copreşedinta formaţiunii politice, Ramona Strugariu, după consultările de la Guvern.
Totodată, a afirmat că i-a semnalat premierului gestiunea „defectuoasă” a procesului electoral, iar REPER a solicitat ca următoarele alegeri să fie monitorizate internaţional.
De asemenea, a arătat Strugariu, partidul pe care îl conduce a cerut o comisie care să analizeze felul în care s-au desfăşurat alegerile locale
„Am sugerat foarte clar prim-ministrului că noi nu vrem niciun fel de comasare pentru alegerile care urmează acum, prezidenţiale, parlamentare”, a completat copreşedintele REPER, Dragoş Pîslaru. Potrivit acestuia, premierul a fost de acord cu această variantă.
„Nu există în acest moment, din partea Guvernului, un plan de suprapunere (a alegerilor – n.r.)”, a spus Pîslaru.
De asemenea, o delegaţie a Forţa Dreptei a avut discuţii, marţi, la Palatul Victoria, cu premierul Marcel Ciolacu, în legătură cu data de organizare a alegerilor prezidenţiale.
Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al Forţa Dreptei, a afirmat că această stabilitate politică invocată de coaliţia de guvernare afectează grav economia şi nivelul de trai al românilor, puterea tuturor de cumpărare.
![](https://www.cotidianul.ro/wp-content/uploads/2024/07/02/orban-300x200.jpg)
Ramona asta nu este aia care vroia sa traim in pesteri si sa ne imperechem la gramada ? Mare este gradina maicii duomului !
Astia stiu ce vorbesc sau ne iau de fraieri ?! Alegeri la termen vrea PNL, in urma sucelii ! O atragere a partidelor de dreapta este mai mult decat evidenta. Criterii pentru alegatorii cu capul pe umeri.
Ce căuta reper la guvern daca nu au câștigat alegerile cu procentul minim legal? Cumva e o înțelegere pe baza de șantaj și compromisuri?
NIMENI vrea sa ne scape de Joha mai devreme cu 2 luni, macar. Am inteles cine sunteti si va voi trata ca atare. Turnatori securici, argati.
va face Marcel ca la Nufarul! Marcell, s-a alimentat cu energia votantilor, 30%?!!…