![serghei-lavrov.5brmotxlc7](https://www.cotidianul.ro/wp-content/uploads/2017/11/15/serghei-lavrov.5brmotxlc7-1000x600.jpg)
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a detaliat, în premieră, luni, planul președintelui Vladimir Putin pentru neutralizarea jihadiștilor grupării Statul Islamic în Siria și Irak, plan bazat pe crearea unei coaliții largi internaționale cu participarea armatelor siriană și irakiană, a combatanților kurzi și a țărilor din regiune, relatează marți cotidianul Kommersant, citat de agențiile de presă ruse, potrivit Agerpres.
Șeful diplomației ruse a expus planul președintelui Vladimir Putin în cadrul unei întâlniri, la Doha (în Qatar), cu secretarul de stat american John Kerry, și cu omologi din unele țări din Golf, care s-au reunit pentru a discuta despre modalitățile de intensificare a luptei împotriva grupării Statul Islamic.
Potrivit observatorilor, prin noua sa inițiativă împotriva Statului Islamic, Rusia vrea să împiedice o posibilă implicare directă a SUA în războiul civil sirian și debarcarea de la putere a liderului sirian Bashar al-Assad, dar planul Moscovei pare să nu fi fost agreat nici de SUA și nici de unele monarhii din Golf, precum Arabia Saudită.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.