A murit poetul Ioan Es. Pop

Poetul Ioan Es. Pop a murit miercuri la vârsta de 65 de ani, anunţă Uniunea Scriitorilor din România.

„Uniunea Scriitorilor din România anunţă cu profundă durere încetarea din viaţă a poetului Ioan Es. Pop. (…) Prin dispariţia lui Ioan Es. Pop, poezia română suferă o ireparabilă pierdere. Dumnezeu să-l odihnească”, a transmis Uniunea Scriitorilor, într-o postare pe pagina de Facebook.
 

Ioan Es. Pop s-a născut la Vărai, în judeţul Maramureş, la 27 iunie 1958. A absolvit în 1993 Facultatea de Filologie, Secţia de limba şi literatura română – limba şi literatura engleză a Universităţii din Baia Mare.

Ca student a activat în cenaclul „Nord” al revistei studenţeşti omonime, fiind, între 1981 – 1983, şi redactorul-şef al acestei publicaţii. Din 1987 a participat la şedinţele cenaclului „Universitas” din Bucureşti, condus de criticul şi profesorul Mircea Martin.

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1994. A fost editor-şef al „Ziarului de duminică”, supliment al „Ziarului financiar”, şi editor senior al revistei „Descoperă”.

Ioan Es. Pop a debutat editorial cu volumul „Ieudul fără ieşire”, în 1994.

A publicat apoi volumele „Porcec”, 1996, „Pantelimon 113 bis”, „Podul”, antologie, 2000, „Rugăciunea de antracit / The Anthracite Prayer”, antologie bilingvă, 2002, „Petrecere de pietoni”, 2003, „Confort 2 îmbunătăţit” (împreună cu Lucian Vasilescu), 2004, „Lumile livide / The Livid Worlds”, antologie bilingvă, 2004, „No Exit”, antologie, 2007, „Unelte de dormit”, 2011, „Arta fricii”, 2016.

Poezia lui a fost tradusă în mai multe limbi europene şi asiatice.

Pentru poezia sa, Ioan Es. Pop a obţinut numeroase premii între care: Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (1994), Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1994), Premiul de debut al revistei „Poesis” (1994), Premiul Festivalului Naţional de Poezie de la Sighetu-Marmaţiei (1994), Premiul Primăriei municipiului Bucureşti pentru cel mai bun volum din colecţia „Poeţii oraşului Bucureşti” (1996), Premiul Academiei Române pentru poezie, Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1999), Premiul „Cununa de Lauri” a Turnirului de Poezie de la Alicante, 2019, Premiul Naţional Lucian Blaga, 2024. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer în anul 2004.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.