A murit un actor cunoscut din filmele lui Sergiu Nicolaescu

Actorul Ion Riţiu, cunoscut pentru rolurile jucate în mai multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani, a anunţat, miercuri, Teatrul Naţional Târgu Mureş.

Ion Riţiu (4 decembrie 1950, Târnăveni – 2 iulie 2024, Târgu Mureş) a făcut parte din echipa Teatrului Naţional Târgu Mureş din 1975, imediat după ce a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografie din Bucureşti.

Pe marile ecrane, Ion Riţiu a apărut în roluri cum ar fi Puiu Faranga în „Ciuleandra” (regia Sergiu Nicolaescu, 1985), Rică Păsărin în „Duelul” (regia Sergiu Nicolaescu, 1981), Baiazid I în „Mircea” (regia Sergiu Nicolaescu, 1989), Căpitan de infanterie în „Noi, cei din linia întâi” (r. Sergiu Nicolaescu, 1986), Cavalerul cruciat Norbert în „Coroana de Foc” (r. Sergiu Nicolaescu, 1990) şi Căpitanul Ionel Boeriu în „Punctul Zero” (r. Sergiu Nicolaescu, 1996).

Teatrul Naţional Târgu Mureş a arătat că, pe scenă, Ion Riţiu s-a remarcat prin roluri cum ar fi Ion al Glanetaşului în „Ion” (r. Dan Alecsandrescu, 1985), Contele Ştefan Illésházy în „Procesul Horia” (r. Dan Alecsandrescu, 1977), Rosencrantz în „Hamlet” (r. Nicolae Scarlat, 1983), Lucentio în „Îmblânzirea Scorpiei” (r. Mircea Cornişteanu, 1993), Andrei în „Ne naştem o singură dată” (r. Dan Alecsandrescu, 1987), Octav Şoimu în „Ciuta” (r. Kincses Elemér, 1982), Cleonte în „Burghezul” Gentilom (r. Dan Alecsandrescu, 1987), Orlando în „Cum vă place” (r. Dan Alecsandrescu, 1979), Vlăduţ în „Adolescenţii” (r. Constantin Săsăreanu, 1979), Melpomete în „Balconul” (r. Nicolae Scarlat, 1976) şi Damis în „Tartuffe” (r. Dan Micu, 1974).

„Ion Riţiu a fost un actor valoros, care a excelat atât pe scenă, cât şi în spatele camerelor de filmat, aducând onoare teatrului mureşean şi, pentru asta, va fi apreciat şi amintit etern. Odihnească-se în pace. Transmitem condoleanţe familiei îndoliate şi tuturor celor care l-au cunoscut şi l-au preţuit pe Ion Riţiu. Informaţii referitoare la slujba de înmormântare vor fi comunicate curând de familia Riţiu”, a postat Teatrul Naţional Târgu Mureş pe Facebook.

Ion Riţiu s-a numărat printre cele zece personalităţi cărora le-a fost conferit titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Târgu Mureş, duminica trecută, în cadrul Zilelor Târgumureşene.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

3 Comentarii

  1. Curios lucru, cu toate ca era din filmele lui Sergiu, viitor mare senator, tov. Ylici Y. Ninel (citeshte invers Lenin) nu catadicseshte sa faca necrologu, ca la altzi artishti, scriitori, academiciani, samd. Daca nu poate, asta e, sau se poate intampla sa fie shi el cenzurat conform practicii discriminatorii, contrar Constitutziei.
    O zi buna.
    Con

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.