Focuri de armă pentru prinderea unui evadat

Un deţinut a evadat miercuri de la Penitenciarul Poarta Albă, el părăsind punctul de lucru, au anunţat reprezentanţii instituţiei.

„În jurul orei 12,30 un deţinut a părăsit punctul de lucru. Numele acestuia este Cataramă Ilie Cosmin, condamnat la 2 ani şi 5 luni pentru infracţiunea de influenţarea declaraţiilor”, se arată într-o informare transmisă de penitenciar.

Conform sursei citate, în vederea capturării acestuia au fost dispuse măsurile specifice, au fost formate echipe de căutare, s-a dispus alarmarea unităţii şi au fost informate Administraţia Naţională a Penitenciarelor, precum şi IPJ Constanţa şi IPF.

Deţinutul are înălţimea de 166 centimetri, statura atletică, ochi căprui, faţă ovală, ten deschis, păr negru, sprâncene arcuite, tatuaje pe mâna stângă şi gât, iar la momentul părăsirii punctului de lucru purta tricou negru, şapcă neagră, blugi trei sferturi şi adidaşi verzi marca Puma.

UPDATE Deţinutul a fost prins de poliţişti pe un câmp, în apropierea Autostrăzii A2, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.

„Deoarece bărbatul nu s-a supus somaţiilor verbale ale poliţiştilor, pentru imobilizarea acestuia a fost efectuat un foc de avertisment în plan vertical”, se arată în comunicatul de presă transmis de IPJ Constanţa.

Bărbatul se află acum în custodia poliţiştilor, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evadare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.