Armata rusă a folosit prima bombă de 3 tone în Ucraina

Armata rusă a utilizat joi pentru prima oară o bombă glisantă de trei tone (FAB-3000) împotriva unui punct de concentrare a trupelor ucrainene în regiunea Harkov (nord-est), potrivit EFE.

„Forţele aerospaţiale ruse au utilizat pentru prima oară o bombă FAB-3000 cu modul de glisare şi control al zborului UMPK”, a declarat o sursă militară pentru agenţia oficială de presă rusă TASS.

Potrivit acesteia, ţinta a fost un imobil unde erau concentrate trupe inamice în localitatea ucraineană Lipţî, în apropiere de graniţa cu Rusia.

Anterior, mai mulţi bloggeri militari ruşi au publicat o înregistrare video cu presupusa utilizare a acestei bombe asupra unei clădirii care servea ca refugiu pentru soldaţi ucraineni, în care se poate vedea o explozie cuprinzând o zonă considerabilă.

Potrivit bloggerilor ruşi, bomba – care are o rază de distrugere efectivă de 230 de metri şi a cărei undă de şoc se extinde până la 1.200 de metri – a căzut la mai puţin de 10 metri de ţintă.

Până în prezent, forţele ruse au folosit bombe glisante de 500 şi 1.500 de kilograme, care au avut un rol decisiv în timpul cuceririi bastionului ucrainean de la Avdiivka (regiunea Doneţk).

Acest tip de bombe, construite prin adăugarea de aripi pliabile şi navigaţie prin satelit la vechile bombe sovietice, permit avioanelor ruseşti să atace ţinte la o distanţă de aproximativ 70 de kilometri, evitând astfel să intre în zona de acţiune a apărării antiaeriene ucrainene. Experţii spun că acestea sunt ieftine, dar provoacă distrugeri mari.

Ministerul rus al Apărării a anunţat în martie că a început să producă bombe de trei tone, în timpul unei vizite a ministrului rus al apărării de atunci, Serghei Şoigu, la o întreprindere din cadrul complexului industrial militar rusesc din Nijni Novgorod, la peste 400 km est de Moscova.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 12

11 Comentarii

  1. Cladirea era o maternitate ascunsa intr-o cazarma militara, au murit mii de mamicute si bebelusi.

  2. @je suis pas Charlie: ba chiar milioane de mămicuțe şi zeci de milioane de bebeluşi, ca să fim mai precişi…

  3. Asta vor ,asta primesc.Vor sa lupta incontiuare pt. niste teritorii care de fapt nu apartin Ukrainei,este alegerea lor si al balerinului Zelenski .Pana acum Putin a avut suficienta rabdare si calm ,dar si astea au un sfirsit, nu pot functiona la infinit .

  4. Au murit și șobolanii din sectorul 1?
    Sau i-a adăpostit Nicu Sifon în buncărul din părul lui?

  5. Mda … „mamicutele” vorbeau, se aude, doar engleza si franceza (doar citeva cuvinte rupte in ucraineana …) iar „bebelusii” aveau toti de la 1m80 in sus si se nascusera toti cu tatuaje deja facute, cu chipul lu’ Bandera pe piept si zvastici pe miini …

  6. Dece nu fac rusii o bomba din asta mare de cauciuc? Lansata odata sare o saptamana si casapeste mai multi ukrani.

  7. @Subiectiv
    Sobolanii lui Clotilde (care traiec ca-n Pampas datorita sacilor cu voturi carati noaptea), au aflat cu mare tristete de verisorii lor din Lipti (in traducere Fripti) aflati la locul si momentul nepotrivit.
    Din cauza asta le-au trimis un mail sa vina si ei in sectorul 1, sa nu se mai ascunda sub sistemele Patriot donate de coloniile sarantoace si slugarnice.

  8. Vă imaginați că aceste BOMBE ZBURATOARE FAB-3000,parcurg singure 70 km. la joasa altitudine si sunt NE-DETECTABILE de sistemul Patriot cu toate rachetele lui nefolositoare.
    Un FAB-3000 este că și cand ti-a cade din cer în cap o LOCOMOTIVA.

  9. Au ramas fara micro procesoarele de la masinile de spalat furate din Ucraina asa ca au trecut pe tehnologii inferioare. Bombele sunt lansate cu niste elastice foarte mari.

  10. Ieftin, sigur, eficient. Si de la o distanta mai mare decat raza de actiune a borcanelor cu muraturi aruncate de bunicutele ucrainene. Pacat de vietile celor care erau acolo, dar ce sa-i faci, daca aservitii care conduc Ucraina refuza pacea si neutralitatea. Pentru tot ce s-a intamplat in Ucraina, ucrainenii de rand ar trebui sa il ridice la inaltime pe Zelenski, cu o funie.

  11. Nu vă îngrijorați! Bazați-vă pe sancțiunile vrăjitoarei Ursula, care a făcut niște farmece foarte puternice (episodul 14). Ea știe și voodoo și kama-sutra; totul va fi bine…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.