
Un avion al companiei Delta Air Lines cu aproape 300 de pasageri la bord a fost evacuat luni pe aeroportul internațional din Orlando, în statul american Florida, după ce un motor a luat foc chiar înainte de decolare, relatează Reuters.
Avionul Airbus A330 urma să decoleze către Atlanta, în momentul când s-a declanșat incendiul, în jurul orei locale 11.15. Administrația federală pentru aviație din SUA a precizat că va investiga incidentul.
Compania Delta a menționat că la bord se aflau 282 de pasageri și 12 membri de echipaj și nimeni nu a fost rănit.
Un internaut a postat pe social media un clip în care pot fi văzute flăcări ieșind din avion și un altul în care pasagerii coboară din avion pe tobogan.
Incidentul este cel mai recent dintr-o întreagă serie care a ridicat întrebări cu privire la siguranța aviației americane, inclusiv o coliziune în aer între un avion regional al American Airlines și un elicopter militar, în apropierea aeroportului Reagan din Washington, soldată cu 67 de morți pe 29 ianuarie.
Și-a stricat prăfuitorulgeoclimatic de stratosferă, probabil supraîncărcat…
cu aviatia americana se intampla ceva extrem de suspect.