Bianca Andreescu, „sânge de vaidean” – S-a dus în satul părinților ei

Jucătoarea canadiană de tenis Bianca Andreescu a lansat luni şi la Vaideeni, comuna în care s-au născut şi au crescut părinţilor ei, cartea sa biografică „Bibi joacă tare, o poveste despre tenis, meditaţie şi o căţeluşă pe nume Coco”.

La evenimentul organizat de comunitatea locală din Vaideeni pentru Bianca au participat în special copiii, veniţi în număr mare să o cunoască pe campioana cu origini în localitatea lor şi să-i ceară un autograf, mai ales că volumul este unul dedicat celor mici.

„Am vrut prin această carte să-i încurajez pe copii să facă sport şi să citească, pentru că eu învăţ cel mai mult când citesc. Nu plec niciodată de acasă fără o carte şi mama m-a învăţat foarte mult despre cât de puternică este mintea. Avem două alegeri în viaţă: să facem ceva pozitiv sau să ne gândim la ceva pozitiv sau să facem ceva negativ sau să ne gândim la ceva negativ. Vreau să-i încurajez să facă ceva pozitiv pe copii şi nu doar copii, ci pe toată lumea”, a spus Bianca.

Cartea a scris-o împreună cu Mary Beth Leatherdale, o scriitoare de cărţi pentru copii din Canada, ţara în care locuieşte acum jucătoarea de tenis.

Autorităţile locale din Vaideeni au primit-o pe Bianca Andreescu cu flori şi i-au oferit o diplomă de onoare şi alte cadouri simbolice care să-i amintească de locurile unde trăiesc rudele ei şi au crescut părinţii ei.

„Suntem mândri că avem un campion de cel mai înalt nivel cu sânge de vaidean. O felicităm pentru tot ceea ce a întreprins în viaţă, precum şi pentru această carte frumoasă şi vreau să-i mulţumesc în primul rând pentru că reprezintă un model atât pentru copiii noştri, cât şi pentru generaţiile care vor veni. Îi urăm succes şi suntem aproape de ea oriunde va călători în lumea asta”, a declarat primarul din Vaideeni, Daniel Băluţă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

3 Comentarii

  1. Iata ce declara primarul din Vaideeni, Daniel Băluţă : …. şi vreau să-i mulţumesc în primul rând pentru că reprezintă un model atât pentru copiii noştri, cât şi pentru generaţiile care vor veni. DECI să înțelegem că „modelul” reprezintă PLECAREA din România, emigrarea copiilor vostrii ? Sunteți mari idioti. Limbă de lemn.

  2. Tu nu ai priceput ca Bianca s-a născut în Canada? Deci nu avea cum să emigreze…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.