CE fotbal: Albinele au luat cu asalt un stadion

Se întâmplă tot felul de lucruri ciudate pe parcusul acestui turneu final al EURO. Ultimul eveniment mai neobișnuit s-a consemnat aseară la Stuttgart, pe stadionul MH Arena unde se vor înfrunta Germania și Ungaria.

Un detașament de pompieri a fost chemat de urgență pentru a stopa un inamic neașteptat și venit în număr mare pe stadion: un roi de albine. Acesta a năvălit la marginea terenului și s-a așezat pe un panou publicitar cu LED-uri pe care nu doreau să-l părăsească. A fost nevoie ca pompierii să-l demonteze parțial, iar apoi să bage albinele în stupuri speciale.

„O oră întreagă a durat toată acțiunea”, a declarat purtătorul de cuvânt al departamentului de pompieri, pentru tabloidul Bild. La Stuttgart, s-a mai consumat un episod asemănător, în mai, când meciul VfB – Bayern a fost în pericol tot din cauza unui imens roi de albine.

Ca și atunci, albinele au fost capturate în cutii de transport și apoi predate unui apicultor cu experiență. „De acum, stadionul este liber și pregătit să-și primească oaspeții. Nu mai este niciun pericol” – au anunțat membrii echipajului de pompieri.

Confruntarea din grupa A, etapa a 2-a, dintre Germania și Ungaria, va avea loc în această seară   de la ora 19:00.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. Si la noi era mai demult un Roi de Albine la Etajul 1 a Balcon ! A venit un Om a dat foc la o Cârpă a facut Fum si au Cazut Albinele de la Balcon de la Etaj 1 Probabil ca a cazut si Matca ! De obicei la Matca se instalează un Roi de Albine !

  2. Invidioși mai sunt unii când alții se unesc sa joace fotbal pe oricare teren, în cazul nostru, albinele cu bondarii😂😂.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.