Ce schimbări face Edi Iordănescu în meciul cu Olanda

 

Astăzi, de la ora 19:00, pe stadionul Allianz Arena din Munchen, pe o vreme care se anunță instabilă, cu mare pericol de ploaie, are loc optimea de finală de la EURO 2024 dintre România și Olanda.

 

Este meciul care ar putea egala maxiumul obținut de tricolori la turnee finale de CR, adică prezența în sferturi de finală. Acest lucru s-a mai întâmplat în 2000, când, în sferturi, am pierdut cu 2-0 în fața Italiei și prima dată în 1972, când ne-a eliminat Ungaria în meci de baraj, la Belgrad, cu 2-1. Atunci, însă, era un alt sistem de joc, fără grupe la faza finală.

În schimb, adversara a câștigat chiar în Germania (dar cea de Vest) în 1988, învingând în finală URSS cu 2-0. Olanda a învins RFG în semifinale, meciul rămânând in istorie prin gestul incalifcabil al actualui selecționer al batavilor, Ronald Koeman, care la final de meci a făcut schimb de tricouri cu germanul Olaf Thon, după care s-a dus glonț în fața galeriei germane și a mimat că se șterge la fund cu tricoul acestuia.

România-Olanda: Mesajul tricolorilor pentru români

Revenind la partida de la Munchen, la care din nou sunt așteptați cel puțin 30-35.000 de români, dacă nu mai mult, ambii selecționeri vor opera modificări în formulele de start. La noi, sunt preconizate trei schimbări față de partida cu Slovacia, una fiind doar de repoziționare în teren.

Portar rămâne veteranul Florin Niță, cu un turneu final la superlativ până acum. Fundași vor juca Sonic Andrei Rațiu, alt evidențiat meci de meci, Drăgușin, Burcă și, în proporție de 90 la sută, Vasile Mogoș de la CFR Cluj care va fi înlocuitorul suspendatului Nucușor Bancu pe banda stângă a apărării.

România Olanda: Cu cine jucăm dacă trecem mai departe?

Marius Marin, cel care a primit o ofertă uluitoare de la Al Wahda (contract pe trei ani, cu salariu anual de 4 milioane euro), este închizător. Tot în zona centrală, vor mai juca Răzvan Marin și Stanciu. Modificările vor fi pe benzi. Dennis Man revine pe dreapta, iar pe stânga va fi mutat Ianis Hagi. Denis Drăguș rămâne vârful de lance.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

6 Comentarii

  1. @altul decat
    Care echipa câștigatoare?!
    Ultimele rezultate ale Romaniei au fost 0-2 cu Belgia si 1-1 cu Slovacia (cu acel 11m care a fost și nu prea si cu primul corner in minutul 85).

  2. Sa joace sansa si cât pot ei de perfect aia e. Sa nu-si bata joc de joc ca slovenii ieri au irosit 5 sanse de gol ca marcam si eu… De 2 ani lupta pentru asta sa-si aminteasca la joc sa foloseasca toata experienta acumulata pentru. Hai Romania!
    ⚽🇹🇩⚽🇹🇩⚽🇹🇩⚽🇹🇩⚽🇹🇩

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.