Cioloş, la final de mandat: Mi se pare unfair că MCV e folosit pentru a schimba regulile jocului la Schengen

Comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, a declarat, luni, la Bucureşti că este „unfair” faptul că unele state membre UE folosesc MCV pentru a schimba regulile jocului când vine vorba de aderarea României la Schengen, transmite MEDIAFAX.

MCV „a fost acceptat de Guvernul României în momentul în care s-a semnat Tratatul de aderare şi are ca obiectiv ameliorarea funcţionării justiţiei. Până aici lucrurile mi se par corecte şi asumate de statul român. În momentul în care un astfel de mecanism este folosit de unele state membre pentru a schimba regulile jocului, pentru aderarea la Schengen, de exemplu, aici mi se pare unfair din partea acestor state membre faţă de România”, a precizat Cioloş, la o dezbatere cu cetăţenii şi cu societatea civilă pe teme europene, organizată la Biblioteca Naţională.

Comisarul pentru Agricultură a mai precizat că aşteptarea Bucureştiului de a adera la Schengen este „una legitimă” întrucât România „şi-a asumat în totalitate regulile şi principiile care au fost decise pentru aderarea” la acest spaţiu.

Cioloş a reamintit că poziţia Comisiei Europene este „foarte clară” în această privinţă, dar decizia este la nivelul Consiliului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.