Dan Tanasă (AUR): „PSD-PNL ne-au distrus timp de 35 de ani! În 2024, votați schimbarea!”

„PSD și PNL ne-au distrus timp de 35 de ani! Din producători am devenit doar consumatori sau importatori! În 2024, spunem GATA!”, spune Dan Tanasă (AUR).

În ultimii 35 de ani, România a fost guvernată de administrații incompetente ale PSD și PNL care au distrus treptat economia națională, transformându-ne dintr-o națiune producătoare într-una de consumatori și importatori consideră Dan Tanasă, candidatul AUR pentru Parlamentul European.

Potrivit acestuia, mediocritatea guvernanților promovați de PSD și PNL este evidentă în modul în care au permis prăbușirea industriei românești și înlocuirea acesteia cu mall-uri și complexe rezidențiale, în timp ce alte țări europene au avut lideri care au promovat dezvoltarea și bunăstarea cetățenilor lor.

„Un exemplu flagrant al acestei distrugeri este fabrica Tractorul Brașov. În 1990, uzina Tractorul Brașov avea 23.000 de români angajați și era unul dintre principalii exportatori ai României. Astăzi, în locul acestei fabrici se află un mall, simbolizând modul în care PSD și PNL au distrus industria națională pentru a face loc consumului neproductiv. Aceasta nu este doar o pierdere economică, ci și o trădare a muncitorilor români care și-au pierdut locurile de muncă și mijloacele de trai”, a declarat Dan Tanasă.

Acesta a mai arătat că și județul Bacău este un alt exemplu al dezastrului produs de guvernările PSD și PNL. „Înainte de 1989, Bacăul era un important centru industrial, cu fabrici precum cea de bere Lichior Margineni și cea de hârtie Letea, care au fost închise de administrațiile pesedisto-peneliste. Exploatarea țițeiului și a gazelor naturale era bine dezvoltată, cu companii mari precum S.C. Foraje Sonde S.A. Zemeș și S.C. Foresco S.A. Tg. Ocna. Rafinăriile Rafo Onești și Petrochimic Borzești erau esențiale pentru prelucrarea țițeiului. Astăzi, toate aceste industrii au fost distruse, iar județul Bacău a devenit un loc marcat de sărăcie, șomaj și lipsă de perspective”, a spus candidatul AUR.

„În locul fabricilor, rafinăriilor au apărut firmele străine, marile corporații care ne-au transformat într-o colonie capabilă doar să consume, fără dreptul de a mai produce plus valoare”, a adăugat acesta.

Candidatul AUR a mai dat și exemplul Rafinăriei Arpechim, odată mândria țării, care acum este o ruină. „Cu o capacitate nominală de aproximativ 3,5 milioane de tone pe an și aproximativ 8.000 de angajați, Arpechim a fost una dintre cele mai importante rafinării din România și estul Europei. Astăzi, după 35 de ani de guvernări succesive PSD și PNL, rafinăria este planificată pentru demolare. Acest declin este direct rezultatul politicilor dezastruoase ale PSD și PNL, care au permis mafiei să distrugă un complex petrochimic esențial pentru economia națională”, a declarat reprezentantul AUR.

Dan Tanasă consideră că România nu poate fi competitivă în Europa „dacă suntem doar consumatori sau importatori”. „Pentru a atinge același nivel de trai ca în Europa, trebuie să redevenim o națiune de producători. Vrem să fim parte a Uniunii Europene, dar să fim egali și respectați. Nu putem obține acest respect câtă vreme suntem conduși de politicieni obedienți, slugi ale stăpânirii din afara țării”, a spus acesta.

„Pe 9 iunie, românii au o șansă reală la schimbare. Trebuie să alegem AUR, adevărații apărători ai patriei, care vor lupta pentru reindustrializarea României și pentru recâștigarea demnității naționale. Este timpul să punem capăt decadelor de distrugere și să construim un viitor mai bun pentru toți românii. România merită lideri care să lucreze pentru prosperitatea țării, nu pentru interesele străine. Este timpul să ne unim și să alegem schimbarea reală, iar pe 9 iunie să votăm AUR!”, a conchis Dan Tanasă.

 

Material realizat de S. C. DGI MULTIMEDIA DESIGN S.R.L. la comanda Partidului Alianta pentru Unirea Romanilor – Alianta AUR, CMF 41240016

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

24 de Comentarii

  1. Iar vorbeste asta pe nas:
    – orice fabrica trebuia mutata in afara localitatilor;
    – fabrica nu mai vindea ceva, facea un produs complet depasit, inTarziat;
    – fabrica a acumulat datorii mari prin plata angajatilor care in somaj tehnic incasau mai mult decat altii care munceau, ei vanzand rulmenti in Turcia;
    – niciun investitor strain n-a fost intesesat de asa ceva, ar fi platit o groaza pentru o fabrica complet noua, construita de ei pe alt teren ce trebuia cumparat, adica pret triplu;
    – terenurile intinse ale fabricii au fost vandute pentru a recupera datoriile la bugetul statului, iar echipamentele erau neinteresante, s-au casat.
    Dar unui aurist poti sa-i spui ce vrei, inghite orice ca pelicanul.

  2. Aiurea. Uitati-va la Giorgia Meloni. Aceleasi sloganuri, Italia italienilor, autonomie, suveranitate, bla bla.
    Primul lucru dupa ce a fost unsa premier- noi italienii sprijinim Ucraina. Accepta PNRR, programul anti-european de colonizare si distrugere a economiilor, fara sa cracneasca. Datoria Italiei creste pana in tavan. Sustine genocidul din Gaza. N-are nicio problema cu interpreti LGBT reprezentand Italia la NeuroVision.
    Ne lasati, va rugam, cu propaganda- dumneavoastra aveti treaba si noi va retinem…

  3. PSD și PNL ne-au distrus timp de 35 de ani! În 2024 votați un partid nou – P$D-PeNaLe-UDMR-AUR-FSN!

  4. nu PSD PNL UDMR USR (parca si fractiunea AUR era in psd?) au distrus Romania ci CONSTITUTIA BOLSEVICA CU CAPCANE SI LATRATUL FALS SAU NU + INLOCUIREA FIRMELOR ROMANESTI CU FIRME STRAINE, CARE PRIN INSTRAINAREA INCASARILOR DE MILIARDE DE EURO SABOTEAZA VALOAREA LEULUI „HANDICAPAT” LA BURSE!
    La asta se adauga acum mafia agentiilor de munca(toate) , persoanele care selectioneaza personal utilizeaza platforme dirijate/sabotate de papusarii de afara, care prin actiunile lor perturband relatia angajat-angajator SABOTEAZA ECONOMIA NATIONALA =putina care a mai ramas.
    EDCI IN ESENTA VOI MUNCITI IN PLANTATIE SA FACETI P. MARE GUNOAIELOR NAZISTE CARE NE TIN INCA IN AFARA COLONIEI,PTR A NE OBSCURA DREPTURILE COMERCIALE, TIPARIRE DE MONEDA SI ALTE „SURUBURI” PRETIOASE CARE NE-AR TINE DOAR LA LIMAN (Europa e in faliment si inca ne mai tine la distanta sa poata trai ei macar minim ca niste fomisti-pomanagii; vezi cati in Europa au card de „reduceri” la mall ).

  5. Ar mai fi o ”bagatelă de 200 mld. Euro datorată de stat + încă pe atât datorat de entitățile private către cămătarii străini . A crescut PIBU , dar la Bujet Câciu – Câțu -ciuciu deoarece acesta e făcut aci dar nu e al ȚĂRII este EXTERNALIZAT în Țările deținătoare ale CAPITALULUI care-l fac , în Occident . Arătați că aveți onoare , o caracteristică ce deosebește pe om de animal . Cănd în Grecia au intrat cămătarii să-și ia banii împrumutați, un oarecare cetățean constrâns să mănânce din tomberon , ulterior și-a pus capăt zilelor . Cine vă iartă de datorii ? Copii , copiilor voștri ? Nu cred:::

  6. Asa este ! Din pacate TOATE IMPORTURILE NOASTRE SINT ADUSE DIN STRAINATATE !!
    Putea sa fie mai bine … dar e ca de obicei !

  7. Cine alege un Tanasa care in atatia ani n-a reusit sa-l opreasca pe Arpi Antal, primarul din Sfantul Gheorghe cel Frumos sa se joace cu steagurile unguresti puse pe fatada Primariei. Mai bine n-ar mai sta paravan in partidul legionar al pensionarului ge’al Chelaru.

  8. Nu ai ce voita, asta e concluzia. La Iasi pe listele AUR sunt fosti PDL-isti, PNL-isti PSD-isti, multitraseisti, ce dracu schimbare. La USR e alt dezastru, tot asa ex PNML-isti, ex-lichele si acum o trag cu dreapta unita. Rahat. Suntem in rahat pana in gat. Nu ai ce alege si exact asta se vrea si se regizeaza. Zapacim electoratul si poate, poate va ramane la fel aceasta combinatie dreapta stanga.

  9. Mesajul nu e nou și nu le aparține. Insa haur nu înseamnă schimbarea. Golaniada da.

  10. AUR nu are bagheta magica sa opreasca peste noapte dezastrul. Justitia „independenta” isi vede mai departe de afaceri avand practic drept de veto la tot ce misca in Romania. Institutiile statului sunt acaparate in majoritate de incompetenti, BNR nu mai e a tarii, productia rahitica de bunuri e in mana strainilor, planificarea educatiei e facuta de tradatori. Ar fi un paradox ca poporul unui stat declarat esuat de chiar conducatorul lui sa voteze aceiasi infractori care au falimentat statul.

    Atat inainte, cat si dupa castigarea alegerilor, AUR trebuie sa-si incadreze oameni pe criteriul competentei si loialitatii fata de tara, indiferent la ce partid au fost, chiar de alte etnii, dar nu dintre cei responsabili pentru starea actuala.

  11. O chestie de luat aminte,.. In romania s-au fraudat și se vor frauda alegeri.. Acu e clar o mare oportunitate și miză// De asta tot omul are OBLIGAȚIA de a ieșii le vot, chiar de plouă cu babe, sau arde asfaltul.. Miza este războiul sau pacea.. Trebuie să disecerni, chiar de nu votezi UDMR, ai totuși de dat cu paibasul la o iscălitură de prezență, care reduce posibilitatea de fraudă.. Deci fă bine la a impiedica fraude majore, prin simpla prezență la vot.. E deosebit de important..Mulțumesc.

  12. „In romania s-au fraudat și se vor frauda alegeri”

    In Romania este exact ca in Hungaria. Egy Az Isten !

  13. Eu aș întreba diasporă ,care a fost ademenită pe 10 August de PNL avandul in fruntea urlătorilor pe fripturist Rareș Bogdan și care au luat pe cocoașă de la jandarmi,unde este păcăliciul ăla cu plăcută suedeză ,dar corul leșinatilor de trotinetari # kaka maka rezist, vă convine acum ,unde sunt luminițele de la lanterna păcălicilor ce fin va prelucrat werner și PNL ,cât de imbecil să mai fi să votezi PSD și PNL,care sunt aceiași mizerie de 34 de ani

  14. Diaspora voteaza AUR Care diaspora,cea needucata,cea care in localitatea de bastina este un nimeni? Diaspora care asculta manele si taie porcul in strada ?

  15. Motanul Diaspora votanta de AUR nu a fost pe 10 august.Ci manelistii votanti de psd care,suparati ca s-au afiliat cu pnl cauta o razbunare.Voteaza ceva mai prost decat psd.

  16. Unora poate le plac manelele, e dreptul lor sa asculte ce vor. Dar sa generalizezi ca taie porci in strada ne convinge ca esti chiar un exemplar rar. Fii tu educat, pune mana si invata istoria holocaustului pe care ti-o vara evreii sub nas!

  17. Votati-i ma, ca sa faca ce au facut si cand au guvernat cu ,,Guvernul Meu”!
    Atunci a fost demonstratia lor de capacitate si de fortza……[Rumburak]

  18. Una este retehnologizarea, cercetarea si inovarea unui produs si alta vanzarea la fier vechi a industriei.

    Unele tehnologii nu se pot imbunatati. Amoniacul si implicit azotatul de amoniu, este energofaga, tehnologia e de prin anii 1930, de atunci NIMENI nu a reusit sa reduca din consumul energetic.

    De ce nu finalizam hidrocentralelor? De ce am acceptat sa producem otel sub cantitatea care-l face rentabil, de ce am inchis CET-urile pe GAZ si vandut dupa retehnologizare pe nimic Mintia?

    De ce am distrus invatamantul profesional si nu mai gasesti un mester? De ce am acceptat asa zisa privatizare? Ce Dacia a stat pe loc? Au institut de proiectare, au imbunatatit aspectul si chiar au trecut pe electric.

    Polonia nu a renunta la CET pe carbune, de ce au fost sabotate CET Iernut pe gazul din ”ograda” ROMGAZ, apoi CET Chiscani/Braila. De ce a disparut Combinatul de celuloza si hartie tot de la Chiscani, cel putin hartie igienica se putea produce, dar si vascoza pt industria textila? daca nu inter pt export. De ce am distrus industria usoara a confectiilor? Pt ca sa facem hipermarket=uri, exemplu Braiconf. De ce Polonia poate face confectii?

    Polonia in urma negocierilor nu-i doar un bun client pt… ci devine si furnizor. Polonia negociaza demn in Europa si cu aliatii, noi cum auzim ceva, fara sa gandim fara sa ni se ceara aplicam, ca sa ne aratam slugarnicia fara margini.

    In alta ordine bine sau rau ceea ce domnul parlamentar spune in Romania inca este libertatea de exprimare.

    Nu pt DVS. care va place idea demolarii, desi in toata lumea se consolideaza si pastreaza ceea ce-i valoros. Iar otelurile de inalta calitate nu aveau ce cauta sa fie vandut pe nimic la fier vechi in loc sa fie REFOLOSIT IN ROMANIA LA PRODUCTIA DE PIESE/UTILAJE/INSTALATII NOI.
    Nu-ti dai seama cata energie, cata zgura a ramas de la prelucrarea zacamintelor de fier si noi am dat pe nimic ca pe un deseu?

  19. Cine mai crede in schimbare cand securistii lui Ceausescu sunt atat de bine infipti pe functii/pozitii si dupa 89?

  20. vi s-au dat voturi in Ialomita Calarasi Giurgiu etc. unde nici picior de maghiar n-a ajuns si asta pt ca Iliescu a vrut sa va aiba la guvernare si de atunci atat voi cat si alte minoritati puteti candida si pe listele unui partid ca la PNL Mures, Prahova, etc. si pe uniune, iar altii ca minoritari, asa avem peste 15 locuri pt minoritati…si asa a fost Vosganian de la PNL si altul de la minoritati desi in Romania mai sunt cateva sute…

  21. domnul nesemnat spune:
    05 IUN. 2024 LA 8:47
    Bati campii offtopic. Ca sa inteleaga toata lumea, la Brasov a venit un mare producator de rulmenti, vreo 200 de fabrici in toata lumea. A investit in fabrica de rulmeni existenta sau a construit cea mai mare fabrica a lui din lume intre Brasov si Cristian ? I.Tiriac a adus Mercedes pentru fabrica de Autocamione, n-au dorit-o, altcineva a adus FIAT pentru fabrica de Tractoare, nimic. Taceti, va faceti de ras astia care n-ati condus macar o sectie dintr-o fabrica, de bobo sau creme, macar (nici acelea nu mai sunt in Bv) !

  22. @ 05 IUN. 2024 LA 9:06.. Bre,. Ai auzit ceva și ai și pus botul..De altfel ceaușescu a avut grije ca maghiarii să fie repartizați in toată romania.. Deci de vezi voturi din moldova sau de la sudiști, poți ghici de cine sunt.. La fel in bucurești, in constanța trăiesc mulți maghiari, Poate ai auzit și de ceangăi, care tot maghiari sunt.. In plus de te uiți la prezența la vot din secuime sau județe transilvane unde trăiesc maghiari, vei vedea o similitudine sau chiar o prezență mai redusă ca la romîni. Deci sunt rezerve și posibilități de la mai mare.

  23. omul are drptate 100%
    aceasta e IDEEA si IDEOLOGIA care trebuie votata…

  24. Poporul voteaza schimbarea, mafia schimba votarea.

    Poporul (minus tradatorii, retardatii, dezinformatii si mafiotii imbuibati) vrea schimbarea politicii de sluga a Statului Roman. In schimb partidul comasat sub stapanirea globalista schimba legile democratice, anuleaza drepturi fundamentale, cu ajutorul coruptilor din justitie inventeaza fapte penale pentru a impiedica victoria fortelor suveraniste si real democrate.

    Acum avem ocazia sa resetam clasa politica, e nevoie sa iesim la vot!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.