Decizie majoră luată de SUA cu privire la sistemele Patriot

Statele Unite au anunţat joi că Ucraina va avea de acum înainte prioritate în furnizarea de sisteme antiaeriene Patriot, iar livrările acestora către alte ţări vor fi suspendate, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Administraţia americană „a luat decizia dificilă, dar necesară, de a schimba priorităţile planului pe termen scurt pentru livrările către alte ţări, astfel încât acestea să se îndrepte către Ucraina”, a declarat presei purtătorul de cuvânt pentru securitate naţională al Casei Albe, John Kirby.

În consecinţă, livrările de rachete Patriot şi NASAMS către alte ţări în afară de Ucraina vor fi „întârziate”, iar Ucraina va primi „în săptămânile următoare, cu siguranţă înainte de sfârşitul verii”, aceste sisteme care ar fi trebuit să fie destinate altor ţări, a precizat oficialul american.

Obiectivul este de a reconstitui stocurile de rachete antiaeriene ale armatei ucrainene, iar măsura de redirecţionare a livrărilor cu prioritate către Ucraina va fi în vigoare 16 luni, adăugat John Kirby, care a dat de înţeles că această decizie luată de Washington priveşte şi alte tipuri de echipamente militare, dar cu precădere rachetele antiaeriene.

Totuşi, a completat el, „această schimbare a priorităţilor nu va afecta Taiwanul”.

„Mulţi dintre aliaţii şi partenerii noştri au făcut de asemenea paşi istorici, dar în mod evident este nevoie de mai mult şi este nevoie acum”, a adăugat Kirby, referindu-se la solicitările insistente ale Kievului de a primi mai multe baterii Patriot de care armata ucraineană are nevoie în războiul cu Rusia pentru a-şi apăra atât trupele de pe linia frontului, cât şi infrastructurile în faţa atacurilor inamicului.

„În ultimele luni, Rusia şi-a intensificat atacurile cu rachete împotriva oraşelor şi infrastructurii civile. Încearcă să distrugă sistemul energetic al Ucrainei. Aceasta nu este o tactică nouă pentru ei, dar cu siguranţă o aplică cu mult mai multă forţă”, prin urmare Ucraina „are nevoie disperată de capacităţi suplimentare de apărare aeriană”, lucru pe care Statele Unite îl iau „foarte în serios (…), mai ales atunci când un partener ca Ucraina se află la o asemenea răscruce”, a argumentat oficialul Casei Albe.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut încă cel puţin şapte noi baterii Patriot, dar ţările ce dispun de astfel de sisteme sunt reticente să le furnizeze întrucât ele sunt parte integrantă a sistemelor naţionale de apărare antiaeriană.

România anunţat joi mai devreme că va dona Ucrainei un sistem Patriot.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

5 Comentarii

  1. Europa sa-si aiba sisteme proprii de aparare impotriva rachetelor, dronelor si avioanelor, de fabricatie europeana. Nu poate sa nu mai depinda de cine stie ce tari indepartate.

  2. Oare de ce îl denigrează pe Einstein mare parte globală? Parcă Einstein spunea, citez „3 mari forțe vor conduce prin dominare lumea în anii următori: Prostia, Frica și Lăcomia”, pare să fi gândit perfect!

  3. Aceasta stire arata clar ca Romania a donat aceast Patriot cu promisiunea ca imediat va primii alta ,iar acum vedem ca iar ne-am pacalit ca de obicei .Asa ca am ramas si fara aceast sistenm de aparare ,l-am donat pe moka Ukrainei, iar noi mai trebuie sa asteptam pana vom primii altul pe care sigur vom da alti bani ca sa il avem.Ma intreb daca acesti politicieni care au luat aceasta decizie ,nu ar trebuii sa raspunda penal acum pt. asta .

  4. Rusii le vor distruge si pe acestea la fel cum le-au distrus si pe cele deja primite de urcacani. Din pacate prin aceasta decizie a satanistilor khazari ce conduc USA lumea s-a apropriat si mai mult de transformarea acestui razboi intr-unul termonuclear. Aplicand logica reducerii la absurd aceasta va fi sfarsitul razboiului. Deoarece unul din cei 2 combatanti chiar daca va accepta pacea in aceste momente, in final tot va fi exterminat de cel cu care a incheiat pacea. Singura sansa pentru fiecare dintre cei doi combatanti pentru a mai exista pe lumea asta este sa-si elimine adversarul. Asa ca Butonul Rosu isi va face datoria si va ucide pe unul din cei 2 adversari.

  5. @Paulian Ionescu – Nu, promisiunea nu a fost ca vom primi altul, ci ca vom continua negocierile in legatura cu eventuala achizitie pentru un alt sistem echivalent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.