Decizii de micșorare a pensiilor

Pensionarii României așteaptă creșterea pensiilor, dar sunt mulți care au primit decizii de micșorare a acestora. Întrebat la B1Tv dacă s-a votat în Parlament să nu mai dea oamenii banii înapoi, în urma acelor decizii primite, Bogdan Matei a spus că nu au votat.

“Ieri nu avea cum la Parlamentul României, pentru că s-a intrat în vacanță parlamentară. Săptămâna aceasta nu s-a lucrat în Parlament, a spus senatorul.

Acesta a ținut să precizeze că cei care vor fi nevoiți să dea banii înapoi sunt pensionarii care au adus adeverințe false la dosar.

Dorina Barcari, expert pensii și salarizare, a explicat că motivele ar fi, de fapt, erori ale funcționarilor, care au creat debite în sarcina  pensionarilor prin calcule greșite.

….”există o lege, 125/2014, care este făcută în conformitate cu cerințele europene, care spune la articolul 1 că erorile de calcul, care generează debite în sarcina pensionarilor, aceste debite nu se rețin din veniturile pensionarilor. Și cu toate astea, ele sunt reținute pentru că e băgată o șopârlică la sfârșitul articolului, în baza unei contestații. Or contestația – dacă ei nu știu legea, nu o citesc – nu o fac, li se rețin”, a explicat Barcari.

 

Am ascultat cu foarte mare atenție și sigur că ceea ce se prezintă este real, dar din ceea ce știu eu este faptul că acolo unde se găsesc adeverințe false la dosarul de pensionare, doar acolo se pot cere sumele înapoi. În rest, acolo unde este greșeala Casei Naționale de Pensii, aceștia își asumă această greșeală.

Deci sub nicio formă pensionarii nu vor fi nevoiți să dea banii înapoi în urma unei erori pe care a făcut-o Casa Națională de Pensii, cu singura excepție menționată, și anume, aceea dacă la dosar se vor regăsi adeverințe false”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

6 Comentarii

  1. Deocamdata nici o decizie de recalculare nu a ajuns la vreun pensionar,afara de aia cu adeverinte false ,am intrebat postasul,ce e cu milioanele de decizii vanturate in presa :)))cine le-a vazut,de ex

  2. Haloooo, de ce sa plătească pensionarul daca casele de pensii au primit acte cu conținut fals? Și plăvanul nesimțit a furat case cu acte cu conținut fals și statul nu a recuperat niciun ban și nici imobilele! Cum adică, legea e facultativa când e vorba de pus in aplicare? Totuși întreb și eu:
    – De ce sa plătească cetățeanul daca nu cetățeanul a făcut legislația proasta sau cu dedicație pentru infractionalitate?

  3. Evident, pentru declaratii si documente cu date false, sa plateasca statul, ca de la „prima duamna” Georgeta, falsul si uzul de fals nu se mai pedepseste.

  4. Realizați cate spagi s-au dat pentru calcularea in „fals” a pensiilor! Hoți pe toate drumurile!

  5. Dacă pentru 5 milioane de pensionari s-au emis 10 sau 15 milioane de decizii, câte corecturi sau recalculări se fac la pensii până în septembrie? Parcă era vorba de o recalculare nu de 3 recalculări. Asta e ca și când îi spui cuiva că îi dai două mere cadou dar pe care n-are voie să le mănânce pentru că mâine trebuie să ți le înapoieze. De-aia vor liberalii alegeri parlamentare și prezidențiale în noiembrie iar pesediștii care chipurile măresc pensiile cel târziu în 15 septembrie când e ziua plății pensiei.

  6. Dupe 34-35 de ani de „democratie”, m-am plictisit de procesul legislativ din rromania… avem cred ca vreo 10-15 legi ale pensiilor, vreo 10 legi ale educatiei, vreo 12-15 legi ale finantelor, vreo 8-9 legi ale justitiei si coduri, vreo 15-20 coduri rutiere ajustate… aceleasi si aceleasi legi scrise si rescrise de zeci de ori. Si prostimea tot aceeasi secaturisti voteaza

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.