Democrații pun presiune pe echipa lui Biden: „Să fim sinceri”

Sursa foto: nbcnews.com

După dezbaterea electorală dezastruoasă a lui Joe Biden în faţa lui Donald Trump, tabăra democrată îl îndeamnă pe preşedintele american să fie „cinstit” cu privire la adevărata sa formă, în timp ce apar tot mai multe întrebări asupra responsabilităţii celor din cercul său apropiat.

„Trebuie să fim sinceri cu noi înşine asupra faptului că nu este vorba doar despre o noapte care a fost oribilă”, a declarat marţi la postul CNN congresmanul democrat Mike Quigley.

„Oamenii doresc ca (…) preşedintele şi echipa sa să fie sinceri cu noi în privinţa stării sale” şi în legătură cu faptul că dezbaterea de joi „a fost într-adevăr o anomalie”, a declarat la rândul său senatorul Sheldon Whitehouse, la postul local WPRI-TV.

Acest congresman democrat din statul Rhode Island s-a declarat „îngrozit” de dezbaterea electorală cu fostul preşedinte republican Donald Trump, în timpul căreia Joe Biden a apărut foarte confuz, iar uneori complet pierdut.

Liderul de la Casa Albă nu a mai dat de atunci niciun interviu în direct şi nici nu a participat la vreo conferinţă de presă, situaţii care l-ar pune în situaţia să vorbească liber şi fără prompter, la fel ca în cele 90 de minute din dezbaterea cu Trump.

Luni, la sfârşitul unui discurs foarte scurt despre o decizie a Curţii Supreme, o jurnalistă l-a întrebat dacă intenţionează să se retragă din cursa pentru Casa Albă. Dar preşedintele s-a întors şi a părăsit încăperea fără să răspundă.

Apar întrebări şi cu privire la responsabilitatea cercului apropiat al preşedintelui democrat în vârstă de 81 de ani, format din câţiva vechi consilieri ai săi, precum Ron Klain, Anita Dunn sau Mike Donilon, dar şi soţia sa Jill Biden, care îl încurajează să rămână în cursa electorală deşi declinul stării sale fizice şi psihice este tot mai vizibil.

Atitudinea uneori aproape arogantă a echipei lui Biden, care îi consideră o „brigadă de laşi” pe cei care îi sugerează să-şi retragă candidatura prezidenţială, pune la încercare răbdarea democraţilor.

„Echipa de campanie ignoră întrebările puse de oameni”, acuză astfel senatorul democrat Peter Welch, care a cerut marţi într-un interviu acestei echipe „să recunoască realitatea”.

Articole recente, publicate mai ales de site-urile Axios şi Politico, descriu un preşedinte care mai poate să lucreze doar de la ora zece dimineaţa până la patru după-amiaza şi care citeşte doar note redactate în aşa fel încât să evite orice nelămurire.

Totuşi, Casa Albă continuă să respingă orice semn de întrebare despre aptitudinea intelectuală a lui Joe Biden, răspunzând uneori pe acest subiect cu o iritare evidentă.

O investigaţie recentă a Wall Street Journal care constată „declinul” preşedintelui octogenar a avut ca efect un val de critici deosebit de dure aduse acestei publicaţii de către echipa de comunicare a preşedintelui.

De asemenea, un lucru observat de mai multe săptămâni, Joe Biden este înconjurat de consilierii săi în timp ce se deplasează de la ieşirea Casei Albe până la elicopterul ce-l aşteaptă pe peluza din faţa clădirii, astfel încât ziariştii să nu surprindă cu camerele de luat vederi mersul anevoios al preşedintelui.

Acesta din urmă, care mereu a fost predispus la gafe, nu a mai dat o conferinţă lungă de presă din ianuarie 2022 şi a evitat discuţiile neprevăzute cu jurnaliştii.

Deşi sondajele nu arată vreo diferenţă concludentă între el şi Trump, Biden îşi vede acum candidatura slăbită după dezbaterea electorală de joi cu rivalul său republican, fostul preşedinte Donald Trump. Actualul preşedinte a părut în dezbatere nesigur, adesea dezorientat şi incoerent, fără a fi capabil să ducă vreo frază până la capăt.

După dezbatere, voci din Partidul Democrat au sugerat că ar fi bine ca el să se retragă din cursa electorală pentru alegerile din noiembrie. Joe Biden a dat asigurări însă a doua zi că nu are nicio intenţie să renunţe la candidatura pentru al doilea mandat, concluzie ce pare că şi-o menţine inclusiv după întâlnirea sa din weekend cu familia la reşedinţa prezidenţială de la Camp David.

Într-un interviu acordat acolo revistei Vogue, soţia sa, Jill Biden, a promis că va continua lupta. „Nu vom permite ca aceste 90 de minute (de dezbatere) să definească cei patru ani în care a fost preşedinte. Vom continua să luptăm!”, a dat asigurări prima doamnă a SUA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

6 Comentarii

  1. OARE STATELE UNITE NU AU OAMENI POLITICI SUB 70 ANI -CĂ LA DE ACEI CA JOHN KENEDY NU NE MAI GÂNDIM!

  2. „…un preşedinte care mai poate să lucreze doar de la ora zece dimineaţa până la patru după-amiaza”?
    PĂi asta-i ceva dă vis la fiecare dîntră mitici, dă 100 dă ani! Deși ei e plătiți păntru 8 ore dă sirvici… :))

  3. Adică ne facem că nu vedem cancerul metastazat al lui Putin și ne luăm de presupuse disfuncții imaginare ale șefului democratièi mondiale ! Nu vă este rușine?

  4. Dacă Lenin un mort în sicriu de sticlă și este vizitat de turiști tehnologia a avansat și americanii au un mort care umblă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.