Despre ghidul de conduită bugetară a UE pe 2026, ca instrument de remodelare a omului de plastilină

 

În sesiunea plenară de la Strasbourg din 1-3 aprilie 2025, Parlamentul European a adoptat liniile directoare pentru bugetul UE aferent anului 2026, cu 441 voturi pentru, 173 împotrivă și 70 abțineri.

 

 

Documentul trasează priorități generoase în formă, dar vagi și profund inegale în fond, precum consolidarea capacităților de apărare și securitate ale UE, stimularea investițiilor publice și private, reducerea decalajelor de competențe și finanțarea tranziției digitale și verzi, alături de obiective pur teoretice și declarative privind coeziunea economică și socială și piața unică.

 

Dincolo de aceste formule pompoase și atât de generale, acest ghid de conduită bugetară continuă să reflecte aceleași mecanisme vechi, rigide și direcții părtinitoare cu care birocrația UE ne-a obișnuit în ultimii ani. Fonduri care ar trebui să contribuie la reducerea inegalităților între statele membre și regiunile UE sunt reorientate către zone precum militarizarea sau obiectivele ecologice abstracte, cu beneficii iluzorii, dar consecințe negative certe – sărăcirea populației, falimentarea întreprinderilor mici și mijlocii și acutizarea inagalităților economice. Fonduri care erau, oricum, aproape inaccesibile celor care au nevoie cel mai mult de sprijin real vor fi acum reorientate întru satisfacerea unor ambiții birocratice sau a unor himere pseudo-științitice, mai multe ideologice decât socialmente legitimare.

 

În același timp, propuneri precum introducerea unei taxe de 3% pe averile ce depășesc 100 de milioane de euro (taxă care ar aduce la buget 121 de miliarde de euro) sunt respinse și tratate cu dispreț, deși ar putea aduce o corectare minimă a dezechilibrelor structurale și a inegalităților economice generatoare de sărăcie, foamete și extremism. Modelul francez al „taxei de solidaritate pe avere”, abandonat de Macron, a demonstrat că asemenea măsuri sunt posibile și că pot funcționa. În mod ironic, tocmai aceste inițiative, bazate pe un minim simț al echității, sunt considerate prea radicale în detrimentul marilor corporații care își cresc marjele de profit și cauzează prin această creștere jumătate din inflația recentă (o recunosc FMI și Banca Centrală Europeană!).

 

Legat de multinaționale, conform Observatorului fiscal al UE, acestea au înregistrat în 2022 peste 1.000 de miliarde USD în paradisuri fiscale, dintre care jumătate chiar în interiorul UE. Acest tip de „optimizare fiscală” ar trebui abordat frontal, prin introducerea unei rate minime de impozitare de 25%, aplicată echitabil în toate statele membre. O propunere de amendare a ghidului bugetar pe 2026 în acest sens, pe care am votat-o, a fost respinsă de majoritatea corporatofilă din Parlamentul European – mă refer la PPE (populari, foști conservatori, azi cam neo-marxiști), S&D (socialiști, adică de stânga …) și Renew (progresiști, globaliști, sexo-marxiști).

 

Cifrele sunt grăitoare: în ultimii ani, 0,5% din populația UE și-a crescut averea cu 65%, în timp ce noi, restul societății, am avut de suportat costurile unei crize sanitare, (inventat)climatice, geo-politice, energetice și economice care ne-a fragilizat continuu și ne-a vulnerabilizat. E greu de ignorat faptul că, deși pandemia, lupta cu schimbările climatice și războiul au fost dezastruoase pentru marea majoritate a cetățenilor UE, au funcționat ca acceleratoare de acumulare a averilor pentru o elită restrânsă, voit și declarat neo-feudală. Suntem, azi, într-o situație similară Evului Mediu timpuriu, doar că avem de suportat taxe și impozite mai mari și mai iraționale decât taxa pe fumărit și zeciuiala aplicabilă iobagilor.

 

Dincolo de retorică, liniile directoare privind bugetul UE pe 2026 par a fi construite pentru a conserva status quo-ul în care se mimează grija pentru coeziune și echitate, se direcționează bani către înarmare și se fac alocări bugetare ambigue pentru finanțarea informării și a „turnătoriei moderne” (acest tip de cultură a denunțului nu este o garanție a justiției, dreptății și adevărului, ci un instrument în esență totalitar care anihiliează treptat încrederea în democrație și în justiția socială).

 

În același timp, se resping propuneri de alocare de fonduri pentru o reformă profundă a politicii agricole comune, pentru a combate inegalitățile dintre fermieri și pentru a restabili suveranitatea alimentară, pentru investiții reale în locuințe publice, pentru a face față efectelor crizei costului vieții și adâncirii sărăciei, pentru combaterea sărăciei în rândul copiilor. În loc să devină un instrument de corecție și de sprijin pentru cei mulți, UE rămâne o structură tehnocrată care mimează progresul, dar reproduce și adâncește dezechilibrele.

 

Toate acestea vin pe fondul unei evoluții geopolitice neliniștitoare, în care distanțarea de Statele Unite ale Americii devine din ce în ce mai clară și periculoasă. Încercarea irațională, oarecum infantilă, de a imagina o „autonomie strategică” europeană, fără o legătură puternică și credibilă cu SUA, este nu doar hazardată, ci și autovătămătoare. Se propune ca măsurile de retorsiune comercială contra SUA, ca răspuns la noua politică tarifară și vamală a Administrației Trump, să fie în solidar susținute și suportate de toate cele 27 de state membre ale UE, deși facilități au avut doar țări puternic industrializate, ca Germania, Franța, Italia și Olanda, iar țări din plutonul doi, ca România, Ungaria și Polonia, obligate la dezindustrializare treptată, au avut parte, mai degrabă, de lipsa facilităților americane. Iar acum, pierderile vor fi la comun, așa cum au fost și pierderile cauzate de scumpirea fără precedent a energiei și din ruperea relațiilor economice al Germaniei și Franței cu Rusia.

Precum știm, SUA a închis finanțările prin USAID (să nu uităm că FBI a anchetat plăți ilegale de zeci de miliarde de dolari din acest fond), dar liniile directoare pentru bugetul pe 2026 impun ca acești bani să fie asigurați din bugetul UE, deci din banii noștri …

Pare că redactorii și votanții acestui ghid bugetar sunt convinși că finanțările golului lăsat de desființarea USAID vor umple găurile deja prefigurate de cheltuielile cu înarmarea și perdanta tranziție climatică.

În orice caz, a spera într-o creștere economică antrenată de „relaxarea inflației” este cinic și de două ori nociv. Cinic, pentru că datoriile publice enorme cauzate de politicile publice eșuate din anii 2019 – 2025 vor fi reduse prin efectul diluării valorii lor nominale (minim 40% în ultimii 6 ani…). De două ori nociv pentru că (i) inflația este un furt din averea cetățenilor normali dobândită prin muncă, o taxă ascunsă și anticonstituțională pe veniturile omului de rând, și (ii) inflația va comprima consumul, deci producția și comerțul, deci locurile de muncă, antrenând și mai multă sărăcie.

 

Toate acestea vin pe fondul unei direcții tot mai evidente spre control digital centralizat, prin implementarea identității digitale unice la nivel european, proiect care, sub pretextul eficienței administrative, ar putea deveni un instrument de monitorizare și control al cetățenilor de care se va abuza cu siguranță, căci avem modelul Chinei care condiționează accesul la anumite servicii (de ex. credite, joburi, educație, cultură, turism) de scorul/ratingul social care include conduita digitală. În acest cadru, recent introdusa opțiune de a alege „X” ca gen pe actul de identitate nu este doar o măsură simbolică, ci un pas suplimentar spre decuplarea datelor de realitățile biologice, juridice și administrative. Identitatea digitală nu mai este un simplu instrument de control este deja terenul de luptă între realitate și construcție, între adevăr și remodelarea ideologică a omului, după liniile directoare ale ideologiilor toxice ale secolului trecut, nazismul și comunismul.

 

Nu sunt foarte confortabil cu gândul că onorabila Comisie Europeană va lua de bune aceste linii directoare și le va transpune într-o propunere de buget care va veni, cel mai probabil, în vara acestui an, căci precedentul nu inspiră încredere….