Dezbatere tensionată. Trump plin de aplomb, Biden confuz (France Presse)

Cei doi candidaţi la alegerile prezidenţiale din toamnă din SUA s-au atacat reciproc în prima dezbatere televizată de joi seara pe teme precum inflaţia, imigraţia, războiul din Ucraina, Donald Trump lansând cu aplomb afirmaţii false, în timp ce Joe Biden a fost ofensiv în fond, dar confuz în exprimare, potrivit France Presse.

„Inflaţia ne ucide ţara”, a afirmat de la început fostul preşedinte republican în vârstă de 78 de ani, simţindu-se în largul său, reluând un argument despre care ştia că are priză la americani şi asigurând că rivalul său face „treabă proastă”, în pofida creşterii robuste şi a gradului ridicat de ocupare a locurilor de muncă.

Democratul de 81 de ani, cu vocea adeseori răguşită în faţa camerelor CNN, canalul tv care a organizat dezbaterea, a atacat un subiect pe care îl ştia delicat pentru miliardar, reproşându-i acţiunea sa „teribilă” împotriva dreptului la avort.

El l-a acuzat de asemenea pe Donald Trump că „minte”, afirmând că imigraţia clandestină face să crească criminalitatea, înainte de a merge pe un teren mai personal.

Democratul a amintit că adversarul său este un „client al justiţiei”, după ce a fost găsit vinovat într-un dosar de plăţi mascate către o fostă actriţă de filme pentru adulţi, taxându-l că are „simţul moral al unui depravat” şi tratându-l în mai multe rânduri drept „plângăcios”.

„Eu nu am făcut nimic rău”, a replicat fostul preşedinte, inculpat în mai multe dosare, afirmând că sistemul judiciar este „trucat”.

Republicanul, care nu şi-a acceptat niciodată înfrângerea în 2020, nu s-a angajat să recunoască fără condiţii verdictul urnelor în noiembrie, asigurând că îl va accepta dacă alegerea va fi „justă şi echitabilă”.

Donald Trump, fără să meargă până la insultele cu care şi-a presărat discursurile de campanie, a afirmat că rivalul său „nu e făcut” pentru a fi preşedinte şi prezentându-l ca pe un conducător slab.

„El a devenit ca un palestinian, dar ei nu-l plac pentru că este un foarte rău palestinian. Unul slab”, a lansat republicanul, referindu-se la politica lui Joe Biden faţă de conflictul între Israel şi Hamas.

Războiul din Ucraina nu ar fi avut loc niciodată dacă SUA aveau un „lider”, a mai asigurat el.

Donald Trump l-a provocat pe Joe Biden să se supună unui „test cognitiv”, lăudându-se că el însuşi a trecut două şi că a „strălucit”, înainte de a-şi lăuda performanţele la golf, în timp ce rivalul său arbora un surâs ironic.

Fostul dezvoltator imobiliar şi-a înmulţit afirmaţiile false şi exagerările, fără ca cei doi jurnalişti de la CNN care animau dezbaterea să intervină.

Aceştia, în plus faţă de întrebările puse, au vegheat în special la respectarea timpului de vorbire pentru fiecare candidat, întrerupând microfonul de îndată ce timpul se scurgea, ceea ce a împiedicat întreruperile intempestive.

Cei doi candidaţi, care se detestă deschis, nu şi-au strâns mâna la sosirea pe platoul canalului CNN, în Atlanta – Georgia, sud-est. Potrivit unui reporter admis pentru scurt timp pe platou, ei nici măcar nu s-au privit unul pe altul în timpul primei pauze publicitare.

Dezbaterea, fără surprize, nu este de natură să schimbe prea mult lucrurile într-o ţară în care polarizarea politică este extremă.

Dar miza acesteia nu este mai puţină enormă: dacă unul din cei doi candidaţi reuşeşte să seducă câţiva electori independenţi, aceasta ar putea fi suficient ca să-i dea avantaj în noiembrie, întrucât scrutinul se anunţă strâns.

Pentru aceasta, Joe Biden trebuie în special să convingă asupra vitalităţii şi sănătăţii sale şi, din acest punct de vedere, prestaţia sa de joi riscă să fie văzută de mulţi drept o ocazie ratată, chiar dacă el a devenit mai încrezător de-a lungul dezbaterii.

„Nu înţeleg nimic din ce spune, nu este trist?”, a afirmat Hazel Reitz, 55 de ani, asistând la vizionarea dezbaterii, organizată de Partidul Republican la San Francisco. Cu toate acestea, ea va vota pentru democrat în noiembrie, potrivit AFP.A

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

19 Comentarii

  1. CUM sa COMPARI Bășini cu Smântâna?
    CHIAR dacă POATE este făcută din LAPTE AMESTECAT cu SOIA?

  2. Trei intrebări erau de pus,.1, Vrei război cu Rusia ? Vrei mafia lui Șoroș ? Vrei imigrația care te șterge din istorie ?? Simplu și eficient..

  3. Biden nu clipea din ochi iar la minutul 20 s-a blocat.. Democratii au picat în panică căci dezbaterile au arătat:Biden e varză.. Spectatorii mai mult atrăgeau atenția la forma decât la sensul dezbaterilor:ambii au mințit….

  4. biden e bolshevic si trump e sionist.

    United Nations General Assembly Resolution 3379, adopted on 10 November 1975,
    „Determines that Zionism is a form of racism and racial discrimination”

  5. Deci Hazel Reitz care asista la vizionarea dezabaterii organizata de republicani, constata ca nu intelege nimic din ce spune democratul Biden si totusi il va vota la toamna. Intre prostii din secta MAGA si nevroticii open minded din fanclubul democratilor care credeti ca sunt cei mai usor de dus de nas ?

  6. Aveti si aici pe forum un senil care a ajuns sa injure, scriind la subsoluri, pe cei care scriu la subsol !!! Cine poate sa fie ? Doar unul care scrie articole, lectii moralizatoare, in fiecare Sambata. Si are 78 de ani, doar.

  7. Bidden numai conduce demult tara si doar consilierii lui democrati. Trump mai are inca creierul bun.

  8. Intre unul care a platit (cica) o actrita de filme porno, aratind la data respectiva ca macar mai are ceva in pantaloni, si unul care are, in familie, coruptia in gene si singe, pe cine credeti ca as alege ? …

  9. Trump a bătut câmpii,ca de obicei, practic necontrazis. Biden a pierdut cam pe toată linia – deși de multe ori avea dreptate. Dar asta nu prea mai contează,doar ca, fizic, amandoi sunt la apusul vietii . Niciunul dintre candidați nu a fost confirmat oficial de convențiile celor două partide, deci, teoretic, mai pot fi schimbați. Nu m-aș mira ca înlocuirea lui Biden să devină un subiect de discuție printre democrați.Gavin Newsom il va bate lejer pe Trump daca e ales candidat democrat

  10. „Gavin Newsom il va bate lejer pe Trump daca e ales candidat democrat”.
    Ai dat în bobi ? În zațul de cafea ? Sau ai glob de cristal ?
    Cu upgrade, măR🤣g …
    ■} Halena- PoMpa 1 -Halena {■

  11. @ Biden, cu „B” de la „Burisma O fi avut el ceva in pantaloni cand a platit o starleta porno, dar la proces a adormit:). Tu crezi ca numai Biden e corupt, Trump e curat? Auleooo Iti doresc (e ceva bun ce-ti doresc) sa ajungi sa ai o proprietate imobiliara undeva prin New York pe care domnul Donald sa fi pus ochii, ai sa vezi atunci cam ce urmeaza. Probabil ca este ceva ce nu se spune: ambii sforaiau dupa confruntare.

  12. Exact bre..Activitatea lui Șoroș demonstrează că in america există un ”deep state” eficient, agresiv și care de fapt dictează,..iar una dintre sculele lor este chiar și justiția americană..Ergo poți trage concluzia cum că america nu e stat de drept.

  13. Ăsta-i licuriciul la care se închină toată prostimea cu ifose din România! O caricatură care nu-i în stare să propună un sănătos la cap pentru postul de președinte! Comparați-i pe ăștia cu lideri adevărați precum Putin, Lukașenko, Viktor Orban, Xi, Erdogan etc. Cât de ridicol și alterat la cap să fii, încât să nu sesizezi putreziciunea totală a licuriciului?!

  14. Amice, ai si nu ai dreptate … ai dreptate cind zici ca si Trump(t) e coru(m)pt, dealtfel ca si marea majoritate a clasei politice americane, intr-o societate profund inegalitara, in care aproape toti se roaga la altarul zeului BAN iar „cea mai democratica tara” e un fel de vis roz si parfumat … si nu ai dreptate cind crezi ca eu cred (complicat …) ca Trump e un fel de Alba ca Zapada de Manhattan … Cit despre „proprietate imobiliara in NY” … da, poate intr-o viata viitoare, cind voi fi Imparatul Chinei sau ma rog, secretarul general al PC Chinez (cam acelasi lucru …) In rest … „confruntarea” dintre cei doi, un spectacol comic si tragic in acelasi timp, cu niste marionete cam uzate, e adevarat

  15. Deci France Presse ne spune ca jurnalistii de la CNN nu au intervenit cand Trump facea afirmatii exagerate sau false! Intr-adevar rolul jurnalistilor in dezbatere era sa judece afirmatiile lui Trump, sa le cenzureze sau blocheze sau sa le denunte imediat ca false!!!! Asta e jurnalismul mondial vestic care se practica acum!

  16. Cotidianul, ce naiba se intampla?!
    Am incercat de cateva ori sa postez un comentariu, scurt(nu depaseste numarul de litere), nu contine cuvinte interzise si totusi apare mereu: „trimiti comentariul prea repede”!
    Adica INTERZIS(am mai patit-o!)

    L-a trimis mai „incet” si tot asa: INTERZIS!
    Rusine, dar nu inteleg ce nu va place!

  17. Unii dintre americani intenționează să voteze pentru Trump pe baza „poziției” sale cu privire la vaccinuri fără să înțeleagă o iotă din cum funcționează guvernul SUA. Dacă ati observat, STATELE sunt cele care solicită mandate. Vaccinurile sunt o problemă la nivel de STAT. Reprezentantul de stat votează în funcție de poziția sa cu privire la vaccinuri în Senat. Trump știe acest lucru și se joacă cu emoțiile gâscanilor electori. POTUS nu face legi. Reprezentanții oamenilor de stat votează în senat, proiectul de lege merge la Congres. Congresul dă un vot și POTUS semnează proiectul de lege. Iar proștii MAGA rămân cu impresia că escrocul portocaliu le apără drepturile. Așa că gâscanii electori sunt prinși la mijloc între candidații lui Rockfella.

  18. Asta Serios ? Indienii nu au constiinta nationala? Da de unde ai scos asta? Recent britanicii au cerut niste bani inapoi din ,,ajutoare” daruite Indiei dar o jurnalista de la televiziunea nationala le-a raspuns ca le vor inapoia banii cand britanii vor returna cele circa 4 trilioane de lire sterline jefuite de perfidul Albion timp de vreo 2 secole din India. E hilar sa aduci in discutie un argument atat de absurd si fals cand poti sa spui pur si simplu ca nu doresti.

  19. de cate ori vrea Biden sa urle un „son of the bit..” isi aminteste ca nu are voie sa injure si se auto-blocheaza!
    e deranjant! 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.