Drumuri naţionale şi judeţene, blocate din cauza ninsorii şi a viscolului

Comandamentul Operaţional de Iarnă Vaslui, constituit la sediul Instituţiei Prefectului, a luat, vineri dimineaţă, decizia închiderii a două drumuri naţionale, începând cu ora 06,00, respectiv DN 24 B Huşi – Albiţa şi DN 11A pe tronsonul Bârlad – Podu Turcului, informeaz[ Agerpres.

Totodată, din cauza faptului că judeţul a intrat sub atenţionarea de Cod portocaliu de ninsori abundente, în dimineaţa zilei de vineri, 25 ianuarie, pe DN 24 Vaslui-limita judeţul Iaşi a fost restricţionat accesul autovehiculelor mai mari de 3, 5 tone
şi pe DN 24 A – Bârlad – Murgeni – Huşi se circulă pe un singur fir, fiind restricţionat, de asemenea, accesul autovehiculelor mai mari de 3, 5 tone.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Instituţia Prefectului Vaslui, începând cu ora 07,30, s-a luat decizia restricţionării autovehiculelor mai mari de 3, 5 tone pe DE 581, porţiunea Bârlad Huşi şi a închiderii DN 26 Blăgeşti – Murgeni.

Sursa citată precizează că, până la această oră, au fost raportate două drumuri judeţene închise, respectiv DJ 243 Bârlad – Puieşti şi DJ 243 A – sector Pochidia.

Poliţia Rutieră Vaslui a instituit bariere atât la ieşirea din comuna Râşeşti spre Albiţa, cât şi la ieşirea din Huşi spre punctul Albiţa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.