Edi Iordănescu: „Noi jucăm pentru calificare”

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Edward Iordănescu, a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă, că „tricolorii” sunt în faţa unui moment istoric, arătându-se optimist în privinţa calificării în optimile de finală ale EURO 2024, înaintea ultimului meci din grupă, cu Slovacia.

„Suntem în faţa unui moment istoric pentru echipa naţională, un moment special, în faţa celui mai frumos moment al carierelor noastre de până acum. Noi suntem pregătiţi să primim acest moment cu bucurie, cu entuziasm, dar şi cu o mare responsabilitate. Această echipă are o identitate deja. Unul dintre cele mai mari câştiguri este reprezentat de faptul că ne-am recâştigat spiritul şi identitatea. Sunt lucruri pe care le-am câştigat, ce trebuie să persiste în timp. Indiferent ce se va întâmpla, nu trebuie să le pierdem. Trebuie să învăţăm să ţinem de lucrurile bune”, a declarat Iordănescu.

Tehnicianul vede Slovacia ca pe una dintre cele mai bine organizate echipe de la EURO 2024: „Pentru mine, Slovacia reprezintă una dintre cele mai bine organizate echipe de la acest Campionat European şi eu îmi asum ce spun. I-am studiat foarte bine şi în campania de calificări, cât şi aici la EURO. Au un antrenor cu o şcoală solidă în spate, au o identitate clară, o echipă foarte echilibrată, matură, ştiu ce înseamnă un turneu final. Au şi o zi în faţă comparativ cu noi, însă mâine nu mai e vorba despre oboseală, despre presiune, ci numai despre inima mare a echipei naţionale. Noi nu vedem nimic altceva decât calificarea, indiferent cum se va întâmpla asta. Slovacia este o echipă foarte echilibrată, o echipă foarte exactă, cu mecanisme clare, cu o complexitate de joc, sunt jucători care leagă foarte bine efortul şi concentrarea, sunt jucători cu o exprimare coerentă şi sunt trei-patru jucători care reprezintă pilonii pentru echipa lor. Am văzut datele statistice şi m-au impresionat. Cu siguranţă că va fi şi o luptă a puterii mentale mâine, pentru că ambele echipe avem şanse să mergem mai departe, dar fiecare trebuie să îşi păstreze echilibrul, înţelepciunea şi să ştie să reacţioneze în funcţie de contextul jocului”.

Iordănescu a precizat că jucătorii săi au fost foarte solicitaţi din punct de vedere fizic la meciul cu Belgia, pierdut cu 0-2 în faza a doua a grupelor Campionatului European.

„Am încercat să gestionăm cât mai bine această situaţie, meciul cu Belgia a fost cel mai solicitant de când eu sunt la echipa naţională. Au fost toţi parametrii la nivel foarte ridicat, cu mult efort, intensitate şi cu siguranţă că acest lucru te afectează. Dar de aia suntem 26 de jucători, fiecare trebuie să fie pregătit să intre cu atitudine exemplară, cu o mentalitate solidă. Eu am încredere mare în echipă, în resursele noastre, şi am încredere în tot ceea ce am construit în aceşti doi ani şi jumătate. Mâine la ora meciului indiferent cine intră pe teren trebuie să fie pregătit total”, a declarat Iordănescu.

România ţinteşte primul loc la finalul fazei grupelor, care oferă în opinia lui Iordănescu anumite avantaje: „Noi jucăm pentru calificare şi mai mult decât atât, da, ne dorim locul întâi. Suntem încă pe primul loc şi ne dorim să terminăm pe locul întâi dacă se poate. Ne dorim asta pentru că şi din punct de vedere teoretic ai anumite avantaje şi mă gândesc la zile în plus de odihnă, de recuperare, dar şi la posibilii adversari. Dar cel mai important este să mergem mai departe”.

Edward Iordănescu nu a oferit un răspuns clar atunci când a fost întrebat în ce măsură depinde prelungirea contractului său cu Federaţia Română de Fotbal de rezultatul meciului de miercuri.

„Îmi doresc să ne îndeplinim obiectivul. Referitor la mine este normal că îmi doresc continuitatea, sunt condiţii bune, fericite. E altceva când ştii că ai avut un parcurs bun, pentru că entuziasmul rămâne la cote înalte şi cu siguranţă că şi perspectivele îţi par mult mai luminoase”, a mai spus selecţionerul.

Echipa naţională de fotbal a României va disputa, miercuri, la Frankfurt, de la ora 19:00, ultima partidă din faza grupelor Campionatului European de fotbal, în compania selecţionatei Slovaciei.

Naţionala României a fost învinsă de selecţionata Belgiei cu scorul de 2-0 (1-0), sâmbătă seara, pe Cologne Stadium din Koln, în Grupa E a Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania.

Cu acest rezultat şi după victoria Ucrainei în faţa Slovaciei (2-1), toate cele trei echipe din grupă au câte trei puncte şi totul se va decide în ultima etapă, miercuri, când vor avea loc meciurile Slovacia – România (Frankfurt, 19:00) şi Ucraina – Belgia (Stuttgart, 19:00). România este încă lider, cu 3-2 la golaveraj (urmată de Belgia, cu 2-1).

Pentru prima oară în istoria Campionatului European toate echipele dintr-o grupă au acelaşi număr de puncte înaintea ultimei etape.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. In afara primelor 2 echipe din fiecare grupa se mai califica alte 4 echipe de pe locurile 3 din grupe,cele mai bine situate in cele 6 grupe,in total 16 echipe intra in optimi
    Locul 2 e ok,locul3 e cu risc
    PS nu se poate fara Hagi ,macar 5 minute,sa ia prima de joc ;cu Ucraina a jucat cateva minute,nu a facut nimic,doar a obtinut o lovitura libera pentru ucrainieni, si a luat 20.000 de euro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.