Enervant (3)

În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz – sau Cum s-a descurcat maestrul doctor Gustav R. Propp în scorbură şi ce s-a întâmplat, până la urmă, cu el adică Vocalize în Si Bemol Minor apărută la Editura Junimea Iași în 2020

2.

Bâlbâiala aceasta, care-i revenea Doctorului Propp, ori de câte ori venea vorba despre terenuri împădurite, i-a provocat o vreme multe necazuri. Dar numai o vreme! Gustav R. Propp a devenit unul dintre cei mai respectați avocați, succesele sale la bară în procese dintre cele mai grele, aducându-i o bineme-ritată faimă, o avalanșă de clienți și o stare materială remar-cabilă (și remarcată…). Nici unui alt civilist nu i-a fost la înde-mână să lupte cu Maestrul Propp. Și nici unui penalist. Și nici unui procuror. Asta până ce un stagiar a observat că temutul apărător a intrat în panică de trei ori în timpul dezbaterilor a trei procese diferite. Lucru de mirare la cineva obișnuit să câș-tige cazuri infinit mai dificile. Mai mult din curiozitate, tânărul stagiar a mers pe urmele acelor întâmplări atât de neobișnuite la un as necontestat și a constatat că toate cele trei incidente – două în același an și unul doi ani mai târziu – au avut loc în cadrul unor procese de succesiune. Studiind acele cauze în arhiva tribunalului, junele jurist a observat că, de fiecare dată, maestrul s-a împiedicat când în partajările în dispută erau și câteva hectare de teren împădurit. Iar criza cea mai mare a venit la un caz în care un proprietar al unei păduri de multe sute de hectare s-a judecat cu statul. Această descoperire l -a făcut celebru pe stagiarul, care cu această ocazie a devenit și el renumit: tânărul Jean V. Rusel a găsit călcâiul lui Achile al Maestrului Doctor Gustav R. Propp și a vândut secretul pe bani grei. Ce secret? Acela de a aduce în vorbă cuvântul „pă-dure” în fața completului de judecată. Ceea ce, pentru o vre-me, a scăzut mult din prestigiul Maestrului. În schimb, Rusell a dat de o mină de aur, mai ales că n-a dezvăluit niciunuia din-tre cei cărora le-a vândut pontul că parola victoriei era ascu n-să în cuvântul „pădure”, ci doar îi ghida spre un text lung și complicat, pe care trebuiau să-l învețe pe de rost, mereu alt text format din zeci de cuvinte, printre care și „pădure”, „teren împădurit”, „vegetație abundentă” sau „multe tufișuri”. Cum aceste cuvinte alternau de la caz la caz, nimeni n-a descoperit adevăratul secret. Dar, fiindcă pontul cumpărat de la tânărul Rusell nu dădea niciodată greș, adversarii lui Propp nici nu-și mai băteau capul cu frazele achiziționate pe bani buni și re-produse papagalicește. „Pădure” „teren împădurit”, „vegetație abundentă” sau „multe tufișuri” au rămas monopolul atât de promițătorului stagiar. Care, în curând, devenind membru cu drepturi depline în barou, a socotit mai profitabil să nu mai ofere frazele ciudate și să pledeze mereu el însuși împotriva Maestrului aflat într-un cu totul neașteptat evident declin.

Dar, așa cum am spus, Doctorul Gustav R. Propp, dacă nu era atins în punctul său nevralgic, era greu de învins. Aproape imposibil!

3.

După noaptea de vineri spre sâmbătă

Acestea fiind spuse, să revenim la ziua de după noaptea de 2 spre 3 iunie, adică de vineri spre sâmbătă, noaptea în ca-re a avut coșmarul de care n-a mai reușit să scape. Oricine știe pe proprie piele că nu poți evada dintr-un vis urât decât dacă, după ce te trezești, găsești o ieșire din situația în care te-a in-trodus somnul cel rău. Numai că nici în ziua de 3 iunie, și nici chiar în cea de 4 iunie, Domnul Doctor n-a descoperit soluția

de a elimina coșmarul. Asta nu i s-a întâmplat niciodată! Până atunci, de fiecare dată, se scula din așternut, își făcea o cafea tare, își aprindea o țigară și rămânea în fotoliu cu ochii ațintiți în tavan. Erau minutele când soția a învățat că nu are voie să-l deranjeze până ce Maestrului îi venea ideea binecuvântată și, cu fața senină, se scula în picioare, câteodată chiar își săruta triumfător nevasta, după care pleca voios la tribunal și câștiga toate spețele. Ce-l revigora atât de intens în perioada cât stă-tea în fotoliu? În primul rând, se imagina în situația din coș-mar – da, dar cu mintea omului treaz! – apoi își imagina că ve-de în apropiere un luminiș și, ajungând acolo, dădea, de fiecare dată, și de o alee bătătorită care-l scotea din codru. Re-zultatul era că Domnul Doctor Gustav R. Propp simțea în cli-pele acelea că a dovedit pădurea, că a răpus întunericul, că este un învingător. Fața i se lumina, momentul era într-adevăr sublim. Însă și plătit deosebit de scump. Cu toate acestea, uneori, dar nu foarte des, Domnul Doctor Gustav R. Propp re-greta când n-a trecut de mai bine de câteva luni de o aseme-nea experiență traumatizantă, dar cu un final atât de îmbătă-tor… Păi, își spunea, dacă nu-l mai vizitează coșmarul cumplit, nu are decât să facă o excursie în Pădurea Stromberg, aflată la doar doi kilometri depărtare de impresionanta sa reședință, un loc unde în fiecare weekend însorit se îmbulzea lumea pentru un picnic în mijlocul naturii. Să meargă în Pădurea Stromberg?! Păi, Domnul Doctor Gustav R. Propp ezita să se deplaseze până și pe orice stradă care dădea spre Pădurea Stromberg! „Să plece de acasă nesilit de nicio obligație ar do-vedi un comportament de-a dreptul masochist!” Soția l-a sâ-câit ani de zile să petreacă și ei câteva ceasuri împreună cu simpaticul lor cerc de prieteni la un grătar, la niște bere, cu o companie plăcută, departe de smogul orașului. Pe urmă, și copiii – Leonora și Fidelio – crescând, au insistat, plângând, că toți prietenii lor petrec ore minunate în atât de apropiata Pă-dure Stromberg, doar ei nu sunt lăsați să se bucure de acele zile… „care nu se vor mai întoarce niciodată!”. Până la urmă, Gustav a acceptat ca familia să meargă la picnic, dar el a spus– de fiecare dată! – că are de muncit la niște dosare extrem de grele. „Ce vreți? Dacă n-aș trage eu, v-ați putea voi bucura de viața pe care – Slavă Domnului! – o aveți? Spuneți-mi și mie ce vă lipsește! Ce nu vă puteți permite?” Nu, nimeni din familia Domnului Doctor Gustav R. Propp nu putea să se plângă nici că-i lipsește ceva, nici că nu-și poate permite ceea ce-și doreș-te. Așa că, la aceste cuvinte, Doamna Propp nu putea decât să-l sărute drăgăstos pe soțul ei, care, iată, și în zilele când toți cei din jur se distrează atât de plăcut, rămâne în biroul său, fumează prea mult și lucrează pentru prosperitatea celor dragi. Și copiii îl sărutau recunoscători și plecau voioși să se joace cu prietenii lor.

Iar Gustav a scăpat de „pisălogeala aceea nătângă” care-l enerva de fiecare dată. Aici trebuie spus că Doctorul Propp, cu pasiunea sa nestrămutată spre exactitate, a imaginat o scară a enervării: enervare de gradul I, adică un fel de disconfort ca și cum ai simți o zgârietură în gât, enervare de gradul II sau foarte enervant, adică o iritare mult mai agresivă și enervarea de gradul III, cumplit de enervant, enervarea cea mai gravă, cea care te poate face să-ți pierzi frânele. Lucru care ar fi cu totul nepotrivit să i se întâmple în public, el care era celebru pentru modul superior și rece cu care gestiona orice situație. Nu degeaba se spune că Maestrul Doctor Gustav R. Propp este „un lord”! Așa că, oricât era de furios, Gustav își categorisea enervarea și se comporta în funcție de gradul pe care-l recu-noștea. Și pentru care avea strategia de disimulare îndelung exersată.

4.

Doar o dată i-a însoțit și pater familias la un weekend în-sorit în Pădurea Stromberg. A fost o experiență de nerepetat! De data aceea, Gustav nu s-a mai bâlbâit, ci pur și simplu a rămas cu gura căscată, nereușind să mai scoată nici un sunet, mișcându-și buzele în gol. „Așa nu se mai poate!” și-a zis și a consultat un medic. (Bineînțeles, fără să spună cuiva, nici mă-car soției.) Medicul l-a trimis la un psihiatru. Psihiatrul l-a tri-mis la un psiholog. Psihologul i-a recomandat un logoped. Lo-gopedul, văzând că nu poate elimina cauza, l-a trimis la un psihanalist. După doar două ședințe, acesta a descoperit o mulțime de „amintiri ascunse”: o ceartă cu „urmări” între pă-rinții lui Gusti, când acesta n-a avut decât câteva săptămâni. Cearta ar fi pornit de la niște fripturi arse. (Ciudat: Domnul Doctor a știut întotdeauna că părinții săi au avut o căsnicie exemplară…) „Urmările” ar fi fost că bebelușul, apoi copilul, a refuzat să mănânce carne până la vreo șapte ani. O altă expe-riență cu „urmări” ar fi fost că, la nici un an, Gusti ar fi văzut cum buna mătușă Leni a căzut pe treptele de la intrare și și-a fracturat bazinul. Într-adevăr, Domnul Doctor urca cu mare grijă de fiecare dată orice scară. La cea de a treia ședință, psihanalistul i-a descoperit și alte trei tare venite din prima copilărie. Când a vrut să i le împărtășească – mai ales că spe-cialistul a abordat o mină extrem de îngrijorată – Domnul Doctor n-a mai fost dispus să-l audă. A intrat în primul restau-rant și a cerut o friptură în sânge, apoi, deși sătul, a urcat în fugă cele douăsprezece trepte ale tribunalului. Doar în Pădu-rea Stromberg a refuzat să mai meargă vreodată. Astfel a în-vins Gustav și o enervare de gradul III. Păcat că nu se putea mândri în fața nimănui în legătură cu această victorie cu ade-vărat minunată!

Iar când a pledat într-o speță împotriva lui Jean V. Rusell și acesta tam-nisam a introdus printre argumentele sale ex-presia „teren împădurit”, n-a mai avut nici o dificultate în a-și susține cauza. Degeaba a repetat ticălosul tânăr avocat Rusell de mai multe ori chiar și cuvântul „pădure”, Maestrul Gustav R. Propp nu s-a mai bâlbâit și a câștigat în mod strălucit speța. Ca aproape întotdeauna atât înainte, cât și după aceea!

Astfel s-a terminat și cu faima lui Rusell. Acesta a apărut în barou ca un meteorit și a dispărut ca un meteorit.

Trebuie totuși spus că cele câteva vizite la psihanalist nu i-au fost deloc nefolositoare Maestrului: curios să afle mai multe despre el însuși – dar fără „intermediari! –, a păstrat în bibliotecă lucrări de Freud, Jung sau Adler. Lecturile acestea le-a folosit și în pledoariile de la tribunal. De pildă, preluând un citat dintr-o scrisoare, din 31 martie 1907, a lui Jung către Freud – Fiecare caz se prezintă altfel, acest lucru depinzând dacă „retragerea libidoului” are loc într-un complex accesibil conștiinței sau într-unul inconștient – a impresionat întotdea-una instanța prin erudiția sa atât de extinsă. Cu asemenea ci-tate îi făcea pe judecători să rămână pe gânduri, fără a-l putea contrazice. Doctorul Propp a fost fără dubii un adevărat Maes-tru al barei: ce avocat, în afară de el, a câștigat procese folo-sindu-se de literatura psihanalizei? Niciun avocat n-a câștigat procese folosindu-se de literatura psihanalizei!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.