”Epurările” patriarhului de la Moscova

Biserica Ortodoxă Rusă nu glumește deloc când vine vorba de tradiție, iar în ziua Botezului Domnului, patriarhul Kirill a făcut ordine în rândul clerului. Capul bisericii l-a exclus din rândul clerului pentru cinci ani pe preotul Dmitri Sverdlov din Arhanglesk, pentru că acesta a comis imprudența de a critica în fața credincioșilor falsificarea rezultatelor alegerilor parlamentare din decembrie 2011. Mai mult, preotul și-a cerut scuze în numele credincioșilor pentru pedeapsa cu închisoarea primită de fetele de la Pussy Riot, care au dansat dezbrăcate într-o catedrală din Moscova, în semn de protest împotriva regimului Putin.

Un alt preot, Yohann Privalov, a fost mutat din parohia sa din Arhangelsk pentru că a fost acuzat de erezie și sectarism pentru simplul motiv că își ținea slujbele în limba rusă și nu în slavonă. Cei care l-au reclamat au fost credincioșii nemulțumiți de nerespectarea tradiției. O altă parte dintre credincioși îl consideră însă pe Privalov drept foarte apropiat și implicat în viața comunității.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.