Este timpul „să tăiem” România

Publicația bilunară americană „The American Conservative” publică în 14 martie a.c. un articol în care evenimentele electorale din România sunt puse în legătură cu posibile decizii ale SUA privind politica de apărare din regiunea noastră.

Referindu-se în mod concret la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, autorul Anthony J. Constantini apreciază că „îndepărtarea unei baze aeriene periferice costisitoare se potrivește perfect cu câteva dintre prioritățile administrației Trump”.

Ocazia și nu cauza renunțării sau diminuării acestei baze militare o reprezintă încălcarea grosolană de către autoritățile române a libertăților cetățenești prin anularea alegerilor și prin interzicerea unui politician de a mai candida întrucât nu era convenabil celor de la putere.

Acest abuz, care are semnificația unei lovituri de stat, a fost criticat de membri importanți ai administrației Trump. „A vorbi împotriva unor astfel de acțiuni flagrant antidemocratice este necesar”, apreciază autorul articolului, dar, continuă acesta, „administrația Trump ar trebui să meargă mai departe, folosind această oportunitate pentru a trage o linie fermă în nisip, anunțând că retrage trupe și sprijin de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu”.

Simpla punere în conexiune a unei decizii antidemocratice luată de autoritățile române ca prilej pentru o posibilă decizie a SUA privind retragerea de trupe și de sprijin pentru baza de la Mihail Kolgălniceanu este deosebit de gravă. Chiar dacă nu se va ajunge la așa ceva, însăși evocarea unei astfel de posibilități ar trebui să ne ne dea de gândit.

Un act inconștient și profund iresponsabil, decis la comanda Buxelles-ului și instrumentat de Iohannis cu ajutorul serviciilor secrete și al Curții Constituționale, riscă să aibă o consecință cu adevărat catastrofală asupra siguranței naționale. Nu tiktoc-urile lui Georgescu vor fi de vină, ci iresponsabilitatea unui sistem securist și a unei propagande delirante care i-au împins pe americani să se gândească să ne lase în brațe faimoasa bază militară nr. 57 și să se retragă. Abia atunci ar trebui să ne întrebăm unde este adevărata trădare națională.

Inconștiența persistă. În loc ca astfel de semnale să fie luate în serios, au început să apară cunoscutele diversiuni securistice. În loc să dea alarma la Cotroceni și să pună în dezbatere publică situația în care ne aflăm, propaganda cadristă a sistemului umblă la dosare, cercetează cine e autorul articolului, dacă e plătit de Kremlin, ce lapte a supt când era mic etc, etc Binențeles că au și găsit peste gârlă demolatorii de serviciu, care repetă același refren paranoic „rușii, rușii, rușii”, pe care-l auzim de peste trei luni de zile încoace.

„The American Conservative” (TAC) este o revistă bilunară publicată de fundația „American Ideas Institute”. Revista a fost fondată în 2002 de Pat Buchanan, Scott McConnell și Taki Theodoracopulos pentru a promova o perspectivă anti- neoconservatoare.

Patrick J. Buchanan este un celebru autor, comentator politic și om politic american conservator. A fost asistent și consultant special al președinților americani Richard Nixon, Gerald Ford și Ronald Reagan. Este o figură influentă în mișcarea conservatoare tradițională din America, care susține naționalismul american, etica creștină, regionalismul, conservatorismul tradiționalist și non-intervenționismul.
„The American Conservative” a fost singura publicație de la începutul anilor 2000 care s-a opus războiului din Irak, publicând o serie de articole considerate în epocă drept „cele mai devastatoare critici la adresa poftei neoconservatorilor de războaie ilegale”.

Mai târziu, publicația s-a remarcat prin aceea că, într-un interviu publicat în 2016 cu JD Vance, a pus „pe hartă” cartea autobiografică a acestuia, „Hillbilly Ellegy”, care avea să fie transformată în scenariul unui film de succes pe Netflix.

Programul editorial asumat al revistei este de a promova o formă de conservatorism care se opune puterii necontrolate în guvern și afaceri, sprijinind „piețele vibrante și oamenii liberi” și îmbrățișând „realismul și reținerea” în politica externă.

Iată articolul publicat vinerea trecută de revista „The American Conservative”.

„Într-o întorsătură nesurprinzătoare a evenimentelor, comisia electorală a României i-a interzis populistului de dreapta Călin Georgescu să candideze la președinția la viitoarele alegeri din mai. Acesta nu este primul act de prostie electorală care iese din țara din sud-estul Europei. La sfârșitul anului trecut, Curtea Constituțională a României a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale – pe care Georgescu le câștigase – argumentând că Rusia s-a amestecat în alegeri cumpărând în masă conturi TikTok pentru a-l sprijini pe Georgescu, care este sceptic față de NATO și democrația liberală. Dezvăluirea conform căreia fusese de fapt un partid centrist din establism care cumpărase conturile TikTok în încercarea de a-l impulsiona pe Georgescu (care credeau că nu va câștiga, dar că va lua voturi de la un alt candidat de dreapta) aparent nu a avut nicio legătură cu acest caz.
Acum însă, alegerile vor continua fără Georgescu, care a fost favorit clar cu peste 40 la sută la unele sondaje doar din primul tur.
La acea vreme, administrația Biden a susținut anularea, exprimându-și îngrijorarea față de presupusa interferență a Rusiei. Dar, spre deosebire de administrația Biden, administrația Trump a intrat în funcție exprimându-și îngrijorarea față de acțiunile României.
Vicepreședintele JD Vance a criticat anularea alegerilor din România în discursul său la Conferința de Securitate de la München, iar administrația Trump ar fi împins oficialii români să-i permită lui Georgescu să candideze în luna mai. Elon Musk, aliatul lui Donald Trump care s-a interesat de politica populistă dusă de dreapta europeană, a comentat și el despre interdicția (dată lui Georgescu), numind -o „nebună”.
A vorbi împotriva unor astfel de acțiuni flagrant antidemocratice este bine și necesar. Dar administrația Trump ar trebui să meargă mai departe, folosind această oportunitate pentru a trage o linie fermă în nisip, anunțând că retrage trupe și sprijină de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu.
Majoritatea americanilor probabil nu au auzit de această bază, numită și Baza Aeriană 57. Dar a jucat un rol geopolitic major. Baza este în curs de extindere și va fi în curând cea mai mare bază aeriană a NATO, cu un contingent de 10.000 de militari; în prezent găzduiește deja peste 4.000 de soldați americani. Amplasarea sa, direct la Marea Neagră, a făcut-o o proprietate imobiliară de prim rang pentru liberal-democrații care doreau să extindă influența Americii în anii 2000, când administrația Bush a invitat România în NATO.
Retragerea sprijinului american pentru bază nu ar fi în contradicție cu prioritățile administrației din secolul 21; într-adevăr, le-ar sprijini și întări. Trump este în mod clar interesat de realinierea politicii externe americane cu interesul său național. Asta înseamnă să te dezlipești de Europa, să te îndrepți spre Asia și să cheltuiești dolari americani pentru cetățenii americani, în loc de aventuri inutile în străinătate.
Opțiunile, declarațiile și acțiunile personalului administrației au făcut ca aceste obiective să fie clare. Printre acestea se numără numirea lui Elbridge Colby ca subsecretar al apărării pentru politică, care a cerut în mod repetat Europei să facă mai mult și a cerut un pivot în Asia, precum și declarațiile secretarului de stat Marco Rubio privind multipolaritatea și încercările de redeschidere a negocierilor cu Rusia. Administrația le-a spus chiar aliaților europeni că nu vor mai desfășura exerciții militare cu europenii după 2025.
Dar, în mod bizar, conducerea europeană încă nu pare să creadă că America va înceta cu adevărat să-i apere. Seria lor recentă de întâlniri privind cheltuielile pentru apărare – pe care Bruxelles-ul le-a lăudat ca fiind o schimbare a terenului – nu a produs altceva decât o promisiune de a se gândi mai bine la această problemă în lunile următoare.
Un diplomat european, vorbind în mod anonim presei, a spus că va trebui să tragă de timp „până când Trump va muri”, aparent crezând că lucrurile vor reveni imediat după ce al 47-lea președinte va părăsi mandatul.
Părăsirea bazei aeriane 57 ar arăta însă clar că lucrurile s-au schimbat definitiv. România pare să mai creadă că America are nevoie de acea bază, ceea ce poate explica de ce s-a simțit „tare”, sfidând dorințele administrației Trump cu privire la Georgescu. Dar în timp ce ultimul președinte republican, George W. Bush, a invitat România în NATO și a considerat că scopul Americii ar trebui să fie răspândirea democrației pe cât posibil, acest președinte vede lumea diferit – și pe bună dreptate.
Luați locația bazei, de exemplu. Dacă America ar încerca să păstreze unipolaritatea, o bază la Marea Neagră – a cărei prezență este un iritant permanent pentru Rusia – ar putea avea sens. Dar din perspectiva unei politici externe preocupate de interesul național, America nu câștigă prea mult dintr-o prezență acolo.
Aliatul NATO, Turcia, care găzduiește și o bază importantă a NATO, controlează deja Bosforul. Și Marea Neagră, deși este un corp de apă regional major, nu este tocmai o caracteristică asupra căreia Statele Unite trebuie să aibă un anumit control. Reprezintă doar aproximativ 2,5% din comerțul internațional. Spre deosebire de Pacificul de Vest, care prezintă posesiuni americane precum Guam și Hawaii, (această mare) nu este aproape de niciun teren american pe uscat.
Baza este, de asemenea, scumpă. Găzduirea a mii de militari și a familiilor lor nu este un efort ieftin. Expansiunile anterioare au costat o avere.
Guvernul României susține că va acoperi costul actualei expansiuni, estimat la peste 2,7 miliarde de dolari, cu lucrările în desfășurare până în 2040, dar este greu de imaginat că guvernul nu speră să recupereze costul cumva în continuare.
Când sunt luate în considerare toate, este cu adevărat dificil să ne imaginăm ce beneficii câștigă Statele Unite din baza a 57-a aeriană. Baza este importantă pentru România, desigur, care se uită în prezent peste mare către o Rusia care și-a extins coasta Mării Negre cucerind o mare parte din sudul Ucrainei și a transformat Marea Azov într-un lac rusesc. Dar importanța sa pentru România nu o face importantă și pentru Statele Unite.
Chiar dacă instituția română permite unui fel de candidat cu adevărat de dreapta să candideze – și poate, dacă se simt deosebit de democratic, să câștige – nu va schimba interesele naționale geografice ale Americii.
Administrația Trump, cu înghețarea ajutorului și reducerea cheltuielilor recomandate de Departamentul pentru Eficiență Guvernamentală, este în mod clar interesată de reducerea risipei și de reajustarea politicii externe americane.
Ar trebui să înceapă prin a arunca o privire mai atentă asupra prezenței noastre militare în România”.