Final de anchetă în cazul crimei şocante de pe litoral

Tânăra care în luna august a acestui an şi-a înjunghiat mortal prietena, în camera unui hotel din staţiunea Saturn, iar apoi i-a abandonat cadavrul sub o bancă, într-un parc din Mangalia, a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, a anunţat joi Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Conform procurorilor, dosarul penal întocmit în acest caz a fost trimis spre soluţionare la Tribunalul Constanţa.

Potrivit unui comunicat de presă, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatei A.L.I. pentru săvârşirea infracţiunilor de omor, furt calificat, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos (două acte materiale), operaţiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar şi acces ilegal la un sistem informatic.

„Din probatoriul administrat au rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, următoarele date: în noaptea de 05/06.08.2023, în timp ce se aflau în camera unui hotel din staţiunea Saturn, pe fondul unor conflicte preexistente, inculpata a înjunghiat-o pe colega sa, victima C.E.A., în zona gâtului şi i-a provocat moartea, ce a survenit în urma unei hemoragii interne şi externe, (…), apoi a transportat cadavrul victimei şi l-a abandonat sub o bancă din municipiul Mangalia”, reiese din comunicat.

Inculpata a folosit apoi cardul bancar al victimei şi a retras în mod fraudulos 2.000 de lei.

„Totodată, în dimineaţa zilei de 06.08.2023, inculpata a sustras un card bancar al victimei ucise, iar, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a accesat fără drept de trei ori sistemul informatic de la ATM-ul unei bănci comerciale de pe strada Constanţei din municipiul Mangalia, prin folosirea card-ului bancar sustras şi astfel a retras fraudulos, în mod succesiv, suma totală de 2.000 de lei, în două tranşe, a câte 1.000 lei fiecare (o interogare sold şi două retrageri efective de bani), bani pe care şi i-a însuşit fără drept”, se mai spune în comunicat.

Tânăra a recunoscut în faţa anchetatorilor că şi-a omorât cea mai bună prietenă pe fondul unor neînţelegeri între ele. Cele două se angajaseră cameriste pe durata verii la un hotel din Saturn şi locuiau în aceeaşi cameră.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

2 Comentarii

  1. ca pedeapsa capitala ar merita sa fie data la urshi
    pe Stadion,
    cu cnn & bbc invitate de onoare.

  2. 3 luni de ancheta pentru un caz absolut clar.
    Ce face justitia, cu lefurile grase, platite de pulimea proasta?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.