Francezii merg la vot. Scrutin cu suspans, presiune pe tabăra prezidenţială

Birourile de vot s-au deschis sâmbătă în unele teritorii de peste mări pentru primul tur al celor mai urmărite alegeri legislative din Franţa în care extrema dreaptă este marea favorită, în faţa stângii şi mult înaintea taberei prezidenţiale, relatează AFP.

Circa 49 milioane de francezi sunt chemaţi să reînnoiască în totalitate Adunarea Naţională (camera inferioară, cu 577 de deputaţi) în două tururi de scrutin, primul duminică, iar cel de-al doilea preconizat pentru 7 iulie, alegeri care ar putea bulversa pe termen lung orizontul politic în ţară.

Preşedintele Emmanuel Macron a convocat aceste alegeri anticipate, anunţând dizolvarea Adunării la 9 iunie, în seara victoriei extremei drepte în alegerile pentru Parlamentul European.

Primii care au mers la urne au fost alegătorii francezi din Saint Pierre şi Miquelon, arhipelag în Atlanticul de Nord, aproape de Canada, unde birourile de vot s-au deschis sâmbătă la ora locală 08:00 (10:00 GMT), ei fiind urmaţi de cei din Antile, Guyana, Polinezia Franceză şi cei care trăiesc pe continentul american.

Francezii din Franţa continentală merg la vot duminică.

Câteva militante ale mişcării feministe Femen au desfăşurat sâmbătă o acţiune la Trocadero, vizavi de Turnul Eiffel: cu sânii goi şi acoperiţi cu sloganuri împotriva extremei drepte, curăţând locul cu „dizolvant antirasism”.

Amânându-şi concediile, cu o explozie a numărului de împuterniciri, alegătorii sunt aşteptaţi să se mobilizeze în număr mare pentru acest scrutin plin de suspans, a cărui principală necunoscută este dacă Adunarea va fi dominată de extrema dreaptă pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial.

Întrebarea este dacă tânărul lider al partidului de extrema dreaptă Rassemblement national (RN, Adunarea Naţională), Jordan Bardella, de 28 de ani, ar putea să îl înlocuiască pe Gabriel Attal, liderul majorităţii în exerciţiu, în funcţia de prim-ministru? Ar putea oare stânga să producă o surpriză? În absenţa unor răspunsuri definitive, primele rezultate aşteptate la 20:00 (18:00 GMT) duminică ar urma să ofere o imagine mai clară despre toate acestea.

Scurta campanie electorală s-a încheiat vineri la miezul nopţii. Până duminică seara, candidaţii nu mai au dreptul să vorbească în media sau să se deplaseze în teritoriu, iar publicarea sondajelor este interzisă.

Instituţiile de sondare a opiniei publice şi politicienii se aşteaptă la o creştere accentuată a prezenţei la vot în comparaţie cu alegerile legislative din 2022, când s-a înregistrat o participare la vot de 47,51%. De data aceasta s-ar putea ajunge la două treimi din alegătorii înregistraţi.

Aceasta se datorează în parte consecinţelor potenţial istorice ale actualelor alegeri legislative.

Există „două dinamici”, analizează Brice Teinturier, de la Institutul de sondare a opiniei publice Ipsos. „Una este o dinamică a speranţei, alegătorii de stânga spun că, dintr-o dată, poate exista o alternanţă (…) şi aceasta se referă şi mai mult la alegătorii RN”.

„Şi alt motor de mobilizare este politizarea negativă, frica, teama suscitată de RN şi, pentru o parte a electoratului de asemenea de coaliţia de stânga”, Noul Front Popular (NFP), care reuneşte Partidul Socialist, ecologiştii, Partidul Comunist şi Franţa Nesupusă (La France insoumise, stânga radicală).

Semne ale mobilizării puternice aşteptate: numărul împuternicirilor a depăşit 2 milioane, iar voturile online deschise până joi pentru francezii care locuiesc în străinătate au atins un record de 410.000 (250.000 în 2022).

Două sondaje de opinie publicate vineri creditează tabăra extremei drepte cu 35%, respectiv 36,5% din intenţiile de vot, NPF- cu 27,5%-29%, iar tabăra macronistă – cu 20,5%-21%.

Potrivit unor sondaje, obţinerea majorităţii absolute este acum posibilă pentru RN şi aliaţii săi.

Presiunea este mai puternică în tabăra prezidenţială. Acesta din urmă a promis joi „cea mai mare claritate” cu privire la atitudinea de urmată între cele două tururi de scrutin.

Campania de trei săptămâni, marcată de incidente pe teren, s-a încheiat cu acuzaţiile lui Gabriel Attal de rasism la adresa candidaţilor RN.

Macron îl va reuni pe şeful guvernului şi miniştrii săi la Palatul Elysee luni la prânz, cu şase zile înainte de turul doi de scrutin, a aflat AFP din surse guvernamentale. Problema strategiei împotriva extremei drepte va fi, fără îndoială, pe ordinea de zi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

11 Comentarii

  1. „tous” in comun(!) la macron si le pen*,
    vezi sloganu;

    cand fu tica nu fu tache
    cand fu tache nu fu tica
    cand fu tica si fu tache
    nu fu tush.

    Marine le pen e ca aia mica a lu Vadim,
    fata lu tata.

  2. Nanomicronul a editat sub sine..
    Nu se mai scaldă în Sena..?
    A vrut să demonstreze că e un politic vitejos și neînfricat,în calea furtunii politice!! A vrut să-și păcălească cetățenii.. Ei demult l-au ghicit.. Pe malurile Senei au apărut WC-ee menite să-i arate ca cetățenii francezi se editează pe scremerea lui de a șlefuit fațada Franței iar în acel timp economia este pe butuci..
    Macron pa-pa..

  3. Păi, nu trebuie să fi o Mafalda să știi că șansa franței și a europei la ora asta este marine,.Insă cu francezu nu știi niciodată.. Și ceea ce crezi că e clar și stabil,. devine francez..

  4. Asa asa la lupta cu sânii goi și apoi se trezesc ca de la atâta luptă antirasiala vor rămâne doar cu ochii goi.

  5. Chestia asta cu peste 2 milioane de imputerniciri pute de departe a frauda electorala ! Dupa porcariile facute pe la ambasadele Romaniei, cu referendumul contra basaului turnator securist, cind s-a votat „la foc automat”, ma astept ca si acum sa vedem francezi prin metrou sau dusi cu autobuzele, fiecare cu cite o galeata de plastic in mina, un kil de faina si doua de ulei !

  6. Francezii merg la scrot!

    Erau odata doi frati Tache si Tica si aveau o pravalie pe nume Gaurica
    http://www.mioritice.com › banc
    Erau odata doi frati Tache si Tica si aveau o pravalie pe nume Gaurica. Se duce Bula odata la pravalie si intreaba : -Aveti tush? -Avem tush ,zice Tache, dar nu …

  7. LIBERTE, STATALITE, VERTICALITE.
    Pina la ora 17, s-au prezentat la urne 59,39 % din francezii cu drept de vot. Va fi o mare surpriza!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.