Germania a câştigat Grupa A

Naţionala Germaniei a câştigat Grupa A a Campionatului European de fotbal – EURO 2024, pe care îl găzduieşte, după ce a remizat in extremis cu Elveţia, 1-1 (0-1), duminică seara, pe Frankfurt Arena.

Elveţia a deschis socrul prin Dan Ndoye (28), dar gazdele au egalat prin salvatorul Niclas Fullkrug (90+2).

Germania a avut un început bun, dar apoi s-a stins şi nu a lipsit mult ca fosta adversară a României să obţină victoria şi să câştige grupa.

Havertz a avut prima ocazie de gol (3), dar Sommer a fost la post.

Nationalmannschaft a înscris în min. 17, prin Robert Andrich, cu un şut de la 25 de metri, la colţul scurt, la care Sommer a gafat uşor, însă golul a fost anular de VAR pentru un fault făcut de Musiala la Aebischer.

Elveţia a dat lovitura în min. 28, când Ndoye a reluat în plasă din 6 metri, de lângă Tah, la centrarea lui Remo Freuler, o acţiune reuşită de doi jucători de la Bologna.

Pentru Ndoye a fost primul său gol la naţională, el fiind al doilea cel mai tânăr marcator al Elveţiei la turneele EURO, la 23 ani şi 242 de zile, după Johan Vonlanthen, care avea 18 ani şi 141 de zile la EURO 2004, când înscris împotriva Franţei.

La scurt timp după ce a deschis scorul (30), Ndoye a mai avut o ocazie bună, dar şutul său la colţul lung a ocolit bara.

Până la pauză, gazdele nu au reuşit să îşi mai creeze decât o ocazie, prin Rudiger (41).

În partea secundă, Germania a crescut presiunea la poarta lui Sommer, care s-a remarcat la şutul lui Musiala (50), după care Gundogan a reluat pe lângă ţintă.

Kroos (55), Raum (63), Havertz (68), Sane (82) au fost imprecişi, iar Akanji l-a blocat salvator pe Kimmich în careul mic (70).

Finalul a fost unul pe contre. La poarta cealaltă, Vargas a reuşit să marcheze (84), dar golul a fost anulat pentru ofsaid.

Mingea trimisă de Havertz cu capul în urma unui corner (85) a căzut pe bara transversală.

Neuer a fost providenţial (88) la şutul lui Xhaka din marginea careului.

În min. 90+2, două rezerve au colaborat la golul egalării al echipei Germaniei, Raum a centrat, iar Fullkrug a reluat cu capul în plasă.

Germania merge de pe primul loc în optimile de finală, urmând să joace cu a doua clasată în Grupa C (Anglia, Danemarca, Serbia, Slovenia), iar Elveţia s-a clasat pe locul secund şi va juca în optimi contra echipei de pe locul secund din Grupa B (Spania, Italia, Croaţia, Albania).

Atât Germania, cât şi Elveţia au câte un jucător suspendat pentru optimi, Tah, respectiv Widmer, pentru cumul de cartonaşe galbene.

Neuer a devenit portarul cu cele mai multe apariţii (18) la EURO.

Elveţia – Germania 1-1 (1-0)
Au marcat: Dan Ndoye (28), respectiv Niclas Fullkrug (90+2).
Frankfurt Arena
EURO 2024 – Grupa A

Au evoluat echipele:
Elveţia: 1. Yann Sommer – 22. Fabian Schaer, 5. Manuel Akanji, 13. Ricardo Rodriguez – 3. Silvan Widmer, 10. Granit Xhaka (căpitan), 8. Remo Freuler, 20. Michel Aebischer – 19. Dan Ndoye (18. Kwadwo Duah, 65), 26. Fabian Rieder (17. Ruben Vargas, 65) – 7. Breel Embolo (25. Zeki Amdouni, 65). Selecţioner: Murat Yakin.
Rezerve neutilizate: 12. Yvon Mvogo, 21. Gregor Kobel – 2. Leonidas Stergiou, 4. Nico Elvedi, 15. Cedric Zesiger, 11. Renato Steffen, 14. Steven Zuber, 16. Vincent Sierro, 23. Xherdan Shaqiri, 24. Ardon Jashari, 9. Noah Okafor, .
Germania: 1. Manuel Neuer – 6. Joshua Kimmich, 2. Antonio Rudiger, 4. Jonathan Tah (15. Nico Schlotterbeck, 61), 18. Maximilian Mittelstaedt (3. David Raum, 61) – 23. Robert Andrich (14. Maximilian Beier, 65), 8. Toni Kroos – 10. Jamal Musiala (9. Niclas Fullkrug, 76), 21. Ilkay Gundogan (căpitan), 17. Florian Wirtz (19. Leroy Sane, 76) – 7. Kai Havertz. Selecţioner: Julian Nagelsmann.
Rezerve neutilizate: 12. Oliver Baumann, 22. Marc-Andre ter Stegen – 16. Waldemar Anton, 20. Benjamin Henrichs, 24. Robin Koch, 5. Pascal Gross, 11. Chris Fuhrich, 25. Emre Can, 13. Thomas Muller, 26. Deniz Undav.

Arbitru: Daniele Orsato; arbitri asistenţi: Ciro Carbone, Alessandro Giallatini; al patrulea oficial: Marco Guida (toţi din Italia)
Arbitru video: Massimiliano Irrati (Italia); arbitri asistenţi video: Paolo Valeri (Italia), Cătălin Popa (România)
Cartonaşe galbene: Ndoye (25), Tah (38), Xhaka (67), Widmer (81).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.