Guvernul urmează să prelungească până la 30 octombrie măsurile speciale prin care Transelectrica poate interveni prin limitarea consumului și exportului de energie dacă se ajunge într-o situație de criză. Măsurile se i-au într-o „ordine de prioritate”, potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern.
Transelectrica poate aplica măsurile speciale prevăzute de legislația privind situațiile de criză energetică până pe 30 octombrie 2026. Acestea sunt aplicate gradual, în funcție de gravitatea situației, respectiv:
a) creșterea rezervelor tehnologice de sisteme din unitățile de producție care pot funcționa pe combustibil alternativ, în vederea utilizării acestora, după caz;
b) pornirea grupurilor aflate în rezervă tehnică la dispoziția Dispeceratului Energetic Național;
c) reducerea /anularea capacității disponibile de interconexiune pe direcția export;
d) reducerea/anularea schimburilor notificate pe direcția export;
e) limitarea în tranşe a consumului de energie electrică în condiţii stabilite prin Normativul de limitare a consumului de energie electrică, pe tranşe, în situaţii de criză apărute în funcţionarea Sistemului Electroenergetic Naţional.
Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNU) a prelungit starea de alertă în sectorul energetic pe 28 septembrie.
România, fără 1350MW din oprirea celor două reactoare de la Cernavodă
Procedurile pentru deconectarea Unității 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă au început pe 13 august. România a pierdut astfel aproximativ 680 MW.
Reamintim că și rectorul 1 de la Cernavodă a fost deconectat la finalul lunii iulie de la Sistemul Energetic Național. Și acesta producea aproximativ 680MW. În total, România a pierdut aproximativ 1350MW prin oprirea celor două reactoare.