Incendiu într-un laborator al unui liceu din Târgovişte

Trei eleve de la Grupul Şcolar „Constantin Brâncoveanu” din municipiul Târgovişte au primit îngrijiri medicale, joi dimineaţă, după ce li s-a făcut rău, suferind atacuri de panică, în urma unui incendiu izbucnit la o anexă a laboratorului de fizică al şcolii.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa, incendiul a izbucnit într-o anexă a laboratorului de fizică al liceului, la etajul întâi, fumul ajungând pe holul clădirii, dar şi în clasele alflate langă laborator.

Toţi elevii au fost evacuaţi în curtea liceului, iar trei adolescente au acuzat stare de rău.

Mai multe ambulanţe au ajuns la faţa locului, echipajele medicale acordându-le îngrijiri celor trei eleve. Două dintre fete au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte pentru investigaţii suplimentare, toate fiind în stare stabilă, în afara oricărui pericol, potrivit medicilor.

La faţa locului au ajuns şi pompierii, incendiul fiind lichidat în scurt timp.

„La faţa locului au fost trimise două autospeciale cu apă şi spumă, iar focul a fost stins imediat, nu au fost probleme în intervenţie. În acest moment pompierii fac cercetări pentru stabilirea cauzelor izbucnirii incendiului. La sosirea noastră, elevii erau evacuaţi din clădire, erau în curte. Focul s-a manifestat la o anexă a laboratorului de fizică al unităţii şcolare, aflat în clădirea liceului, la etajul întâi, o încăpere de trei pe patru metri pătraţi. A fost mai mult fum decât foc, iar fumul a ajuns pe holul clădirii şi în clasele apropiate de locul incendiului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa, Gabriel Gătej, citat de Mediafax.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.