Insula Zu (10)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Insula Zu, apărută la Editura Tracus Arte în 2016

Robin a trăit prea dureros dezamăgirile experienţelor neplăcute cu Eduard încă la grădiniţă, cu colegul de bancă Felix la şcoală şi cu Maria în adolescenţă, a trăit prea dureros acele dezamăgiri pentru a-i mai arăta unui intrus Insula Zu. Aşa că, în puţinele dăţi când scăpa imprudent o aluzie la ostrovul cu verdeaţa cea mai verde ce se oglindeşte în apa cea mai albastră, a învăţat să eschiveze orice întrebare indiscretă. Şi acest lucru a trebuit învăţat. De pildă, odată, când au fost cu toţii la iarbă verde, s-a arătat nemulţumit de culoarea pajiştii arse de soare. „Ce deosebire între iarba asta şi iarba mea!” a exclamat, iar Victor i-a atras atenţia că în vara aceea atât de caniculară, pământul a fost pârjolit peste tot. „Poate că şi efectul oglindirii verdelui în marea atât de albastră face culorile să se arate lipsite de efectele arşiţei” a continuat să gafeze Robin. „Ce mare albastră visezi?” a întrebat şi Augustin. În ziua aceea, Radu a încercat să le explice că toţi avem scenarii imaginative pe diferite subiecte, că unele dintre aceste scenarii sunt colective – toţi vrem ca naţionala noastră de fotbal să devină campioană mondială -, alte scenarii sunt ale unor grupuri mici – Ion şi Mărioara stau pe bancă şi, între două săruturi, îşi imaginează împreună cum o să arate casa lor, cum vor fi mobilate încăperile şi cum va arăta uriaşa magnolie din faţa verandei -, în vreme ce există şi scenarii imaginative individuale – Lucia este în clasa a VIII-a şi îi mărturiseşte Claudiei că vrea să devină top model. Şi, în fine, sunt şi scenarii imaginative strict personale – acelea le ducem cu noi în mormânt. Radu, care nu spune decât exact ce şi cât vrea să spună, a înţeles că, de data aceea, nu trebuia să zică nici măcar atât. Cei doi prieteni au priceput că Radu s-a referit la scenariile imaginative sexuale şi au divagat îndelung pe teme de psihopatologie sexuală. Mai ales conferenţiarul universitar doctor Victor Schneider a găsit un nou prilej de a ţine o „conferinţă”. Femeile îi ascultau în tăcere, le plăcea subiectul şi se amuzau cât de savant vorbeau bărbaţii lor despre ceva ce erau încredinţate, fiecare dintre ele, că ştiu mult mai bine cum şi ce. „De ce atunci când vine vorba despre scenariile imaginative, toţi se gândesc numai la cele de natură sexuală?” Aşa că pomenirea poveştii cu scenariile imaginative n-a fost bună decât să distragă atenţia de la Insula Zu. Dar Radu ştia că încă o dată nu va mai putea folosi scenariile imaginative ca eschivă. Aşa că a învăţat să-şi ţină gura, iar de va mai gafa vreodată, şi-a impus să facă trimitere la un film sau la o carte.

– Eu nu prea am timp să mă uit la televizor, ştii bine. În casa noastră, „diviziunea socială a muncii” face ca Elvira să urmărească toate serialele. Într-o zi, obosit mort, am zăcut pe canapea lângă ea şi am văzut şi eu un episod dintr-un serial idiot, de fapt un fragment din episodul respectiv şi trebuie să recunosc că am avut parte de peisaje cu adevărat superbe. Personajele stăteau pe o terasă neterminată şi admirau pădurea verde din spatele lor, însă nu direct, privind-o aşa cum facem noi acum, ci oglindită în marea cea mai albastră. Mi-a venit s-o rog pe Elvira să închidă sonorul, dar am adormit. Totuşi, imaginile acelea mi-au rămas în memorie.

Gata! Augustin s-a arătat mulţumit de răspuns. Copacii continuau să le alerge în întâmpinare pe marginea şoselei. Asta e!

– Aş prefera să ajungem acasă înainte să înceapă să plouă. Pe urmă iar trebuie să spăl maşina şi numai ieri am fost cu ea la spălătorie. Şi a tras înjurătura ce i-a stat atâta vreme în gât.

Radu V. Pop era un tip conştiincios, de asta nu s-a îndoit nimeni dintre cei ce l-au cunoscut. (Şi cine nu-l cunoştea pe inginerul Radu V. Pop?) De multe ori rămânea la birou până seara târziu. N-o făcea ostentativ, ci doar pentru că aşa era el, cu un pronunţat simţ al datoriei. (Niciodată nu pretindea ca şi subalternii săi să stea după orele de program, le cerea doar să-şi predea lucrările la timp.) Faptul că de obicei vorbea atât de puţin, că era atât de tăcut, îi dădea şi mai multă prestanţă. Secretara putea confirma oricând că directorul adjunct era absorbit de munca sa. Câteodată, când îi mai aducea o cafea sau un sandvici, îl găsea citind hârtii. Altădată, îl vedea stând la calculator. (Pe calculatorul lui nu existau nici jocuri şi nici filme.) Şi se mai întâmpla să-l surprindă aplecat asupra unor planşe. Secretara directorului adjunct nu ştia că uneori îl vedea pe Radu V. Pop, iar altădată pe Robin sau chiar pe Roby Boy. De unde să ştie?

Planşele acelea au o particularitate specială: ele nu sunt doar nişte desene tehnice, ele conţin şi imagini colorate 3D. (Însă asta chiar că nu putea sesiza secretara. Şi nici altcineva în afară de Robin Roby Boy. Care, cu timpul, şi-a adaptat şi ochii: în mod normal, pentru asemenea imagini se folosesc ochelari speciali, de pildă la cinematograf. Roby Boy le desluşeşte şi fără ei.) Imaginile astfel percepute îi oferă perspectiva, obiectele devin vii. Robin nu are în faţă nişte schiţe, ci realitatea virtuală. Iar pe Insula Zu, chiar realitatea realizată.

Aşa că, privind planşele, Robin nu vede strict desene tehnice, ci are în faţă însăşi Insula, precum şi tot ce se află pe ea. Pe hârtia de calc nu vede liniile în alb-negru, ci pădurea fremătând vie, Palatul ascuns parţial de schele, iarba, verdeaţa aceea cea mai verde oglindindu-se în apa cea mai albastră, un peisaj cum doar pe peliculele cele mai performante poate fi văzut. Şi, la marginea cartonului, orizontul fără sfârşit. Smârcuri intrând şi pe nisipul plajei, verdeaţa căţărându-se pe ziduri, pretutindeni, pe toată Insula. Şi albastrul înconjurând-o. Peste tot verde şi peste tot albastru, oglindindu-se verdele în albastru şi albastrul în verde şi născând astfel toate culorile curcubeului. (Nu numai verdele freamătă de viaţă. Şi marea freamătă de viaţă: un roi nesfârşit de efemeride iese din apă, transformându-se puzderia de nimfe în fluturi veniţi din mâlul unde au vegetat toată viaţa, cu excepţia zilei magice când se împerechează şi mor. De pe terasa neterminată, lipsită de balustrada care să secţioneze priveliştea, norul transparent de efemeride se confundă cu însuşi valurile mării, umplându-le de viaţă. Şi umplând şi cerul cu viaţă. Iar după perdeaua de efemeride, un alt tumult.) Pe planşa din biroul directorului adjunct pulsează totul, chiar dacă eventualii intruşi n-ar fi avut cum să simtă aceasta. Dar în biroul directorului adjunct nu intrau niciodată intruşi[1].

[1] Am zice că în biroul directorului adjunct nu intrau intruşi, la fel cum pe Insula Zu nu există intruşi. Totuşi, în biroul directorului adjunct mai veneau şi alţi oameni, măcar din când în când, pe când pe Insula Zu nu vine nimeni niciodată. Plus că, multă vreme, în jurul biroului directorului adjunct, subalternii socializau, serbând onomastici ori alte zile festive.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.