Învârteli cu cariere de piatră

Poliţişti au efectuat în Constanţa, Năvodari şi Mihail Kogălniceanu nouă percheziţii la cariere de piatră şi sedii de firme. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean, lucrători ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economico-Financiare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au făcut nouă percheziţii domiciliare în municipiul Constanţa, oraşul Năvodari şi comuna Mihail Kogălniceanu, dintre care trei la cariere de exploatare de piatră şi şase la sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale.

Descinderile au fost efectuate într-un dosar penal privind infracţiunile de evaziune fiscală şi executarea de activităţi miniere fără permis/licenţă, privind exploatarea ilegală de agregate minerale şi valorificarea acestora fără înregistrarea veniturilor în evidenţa contabilă a societăţii.

„În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că, începând cu anul 2023, reprezentanţii unei societăţi ar fi administrat activităţi miniere fără permis sau licenţă de exploatare, ce au constat în extracţia, dintr-o carieră, de agregate minerale, iar ulterior ar fi valorificat mărfurile, fără a-şi fi înregistrat veniturile realizate”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa.

În urma percheziţiilor au fost ridicate mai multe mijloace de probă.

„Cercetările sunt efectuate în continuare în vederea stabilirii cu exactitate a cantităţii de resursă minerală exploatată în mod ilegal, cantitatea şi valoarea mărfurilor vândute fără evidenţierea veniturilor în actele contabile, precum şi stabilirea prejudiciului material cauzat”, a mai informat IPJ.

Percheziţiile au avut loc cu sprijinul specialiştilor Administraţiei Naţionale Apele Române, ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Constanţa şi ai Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

La acţiuni au participat şi poliţişti ai Serviciului Criminalistic şi Serviciului de Investigare a Infracţionalităţii de Mediu.


 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

1 Comentariu

  1. BĂGAȚI-I PE INVESTITORI LA BECI! SĂ VINĂ STRĂINEZII ȘI VOR DUCE ȘI MARFA ȘI PROFITUL IN ALTE „ȚĂRURI”!CĂ DORĂ O RUPT „IKILIBRUL GEOLOGIC”! ADUCEȚI PATRĂ DIN UNGARIA -HA,HA”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.