Iohannis, prima întâlnire cu diaspora, la Paris

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, marţi seară, prima întâlnire cu reprezentanţii comunităţii românilor din afara ţării, la Paris, şeful statului fiind aplaudat îndelung pentru discursul rostit la Ambasada României şi socializând cu invitaţii zeci de minute, transmite Mediafax în pagina electronică.

Însoţit de Carmen Iohannis, soţia sa, aflată şi ea la prima vizită oficială alături de şeful statului, şi de ambasadorul României la Paris, Bogdan Mazuru, Iohannis a sosit la Ambasada de la Paris la ora 19.30, unde peste 200 de români, membri ai comunităţii din Franţa, l-au aşteptat cu nerăbdare.

Preşedintele a fost aplaudat câteva minute după discursul susţinut pe scena amplasată în Ambasada României la Paris. Românii din diaspora franceză au făcut, apoi, sute de poze cu Klaus Iohannis, care a socializat timp de mai bine de o oră cu cei prezenţi. Preşedintele a dat autografe pe cartea sa, ”Pas cu Pas” şi a ascultat urările celor care doreau să îl felicite pentru victoria din alegeri.

Mulţi dintre cei prezenţi erau originari din zona Sibiului şi afirmau că sunt nerăbdători să facă fotografii cu preşedintele Iohannis, majoritatea declarând că l-au votat la alegerile din 16 noiembrie.

”Sunt foarte mulţumită că este preşedintele nostru şi că în sfârşit se va schimba şi imaginea noastră”, a spus o doamnă prezentă la recepţie. ”E o persoană deosebită, l-am votat cu mare plăcere”, a mai spus ea. Despre Prima Doamnă, aceasta a spus că este ”adorabilă”. ”Sunt adorabili amândoi”, a completat ea.

Iohannis a declarat, marţi, în discursul susţinut în cadrul recepţiei de la Ambasada României la Paris, că ceea ce s-a întâmplat în noiembrie, la votul pentru alegerile prezidenţiale, nu mai trebuie să se întâmple.

”Vă rog să le transmiteţi tuturor compatrioţilor noştri cu care vă întâlniţi aprecierea şi respectul meu. Legătura specială cu românii din diasporã nu este dată numai de votul din 16 noiembrie în sine, ci de ceea ce a stat în spatele lui. Şi anume patriotism, spirit civic, conştiinţa libertăţii şi a puterii de a decide prin vot, maturitate. Românii nu sunt un popor tăcut şi resemnat, ci o naţiune puternică şi conştientă, cu aspiraţii. Aceste aspiraţii, împărtăşite şi de românii din diaspora, şi de cei de acasă, am privilegiul să le reprezint şi datoria să le împlinesc. Ştiu aceste lucruri şi le am mereu în minte în exercitarea mandatului meu”, le-a spus Klaus Iohannis românilor din Franţa, în aplauzele celor prezenţi la Ambasada română la Paris.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.