Jale în rezervaţia naturală cu lilieci

smart

Circa 70% din suprafaţa pe care se întinde rezervaţia naturală Dealul cu lilieci din comuna Cernăteşti a fost afectată de seceta pedologică.

Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate – Serviciul Teritorial (ANANP-ST) Buzău administrează 33 de arii naturale protejate, reprezentând aproximativ 8,6% din suprafaţa judeţului. Potrivit instituţiei, ariile naturale protejate situate în judeţul Buzău sunt constituite din 15 arii naturale protejate de interes naţional, din care 10 rezervaţii naturale şi 5 monumente ale naturii, 6 arii speciale de conservare, 6 situri de importanţă comunitară şi 6 arii de protecţie specială avifaunistică. Între rezervaţiile naturale se regăseşte şi Dealul cu lilieci Cernăteşti, rezervaţie floristică aflată pe partea dreaptă a râului Slănic, cu o suprafaţă de aproximativ 7 ha. Ca urmare a precipitaţiilor insuficiente, o suprafaţă considerabilă din rezervaţie a fost afectată de secetă.

„Dealul cu lilieci – am fost în această primăvară în comuna Cernăteşti – din cauza secetei din ultimii ani s-a cam uscat în proporţie de aproape 70%. Să sperăm că în anii următori se vor regenera liliecii de acolo, pentru că este o frumuseţe rezervaţia în luna mai, drumul este accesibil”, a declarat şef serviciu ANANP-ST Buzău, Bratu Dobre, cu ocazia şedinţei Colegiului Prefectural.

În fiecare an, în lunile aprilie şi mai, sute de turişti vizitează rezervaţia naturală, atraşi de arbuştii de liliac sălbatic înfloriţi.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

1 Comentariu

  1. Doamna IR – ” Rezervatia cu lilieci” ? Se poate ? Liliacul este planta si animal. Diferenta-i ca liliecii ,stol sau singuri zboara. ” Veniti privighetoarea cinta si liliecii au inflorit” cum suna? Nu „liliacul a-nflorit” ?Ce dreak ,sunteti oameni cu carte sau sunteti trecuti pe la ” Ovidius” ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.