“La même Jeannette, mais  autrement coiffée…”  și turbulenţele  politice europene

La ora la care am început a scrie aceste rânduri, h. 21.00 din ziua de joi 27 iunie 2024, era încă în desfățurare la Bruxelles cina de lucru a participanților la Consiliul UE, începută la orele 19.00, în timpul căreia ar fi trebuit să se ia decizia definitivă privind structura de bază a Comisiei Uniunii Europene a cărei președinție este încă asigurată, în urma alegerilor din mai 2019, de doamna Von der Leyen.  Alegerea sa atunci a fost emanația unei alianțe între reprezentanții formațiunilor politice distribuite în grupurile parlamentare ale PPE (Partidul Popular European), S&D (Socialiști și Democrați) și liberali. Până la o oră foarte târzie nu “a transpirat” nimic în legătură cu rezultatul final care oricum era scontat. Comesenilor li s-au servit cu această ocazie și propunerile privind opțiunea unei majorități deja formate pentru rolurile “de vârf”, așa numitele “top jobs”. Întâlnirea convivială ar fi trebuit să ratifice sau să infirme, cel puțin parțial, formația de propuneri supusă examenului șefilor de state și guverne care compun Comisia Uniunii UE. “Pachetul” de propuneri fusese deja stabilit în urma unor contacte și tatonări anterioare și se ajunsese la o formulă care era în concordanță cu formula de alianțe între regrupările din Parlamentul European care în iunie 2019 asiguraseră majoritatea pentru alegerea președintelui Comisiei în persoana doamnei von der Leyen. Ascensiunea acesteia din urmă, este bine să ne amintim, a fost susținută atunci, in primis, de Angela Merkel, cancelara Germaniei, care o cooptase în guvernul  ultimului său mandat (expirat în 8 decembrie 2021) în poziția de ministru al apărării. Funcție în care s-a făcut remarcată prin abilitatea navigării  printre obstacolele care împiedicau investiții în consolidarea sistemului apărării garantat de Bundeswehr. În timpul ministeriatului său bugetul apărării Germaniei a fost  unul dintre cele mai sărace din epoca postbelică. Las la o parte faptul că nimic nu o recomanda pentru asemenea funcție. Numirea sa la Apărare a fost un capriciu al doamnei Merkel. Un ajutor în instalarea sa în 2019 în poziția de președinte al Comisiei UE a venit și din partea Franței (președinte Emmanuel Macron), care împreună cu Germania și prin recurgerea la adeziunea “familiei” PPE, substanțial reprezentată în Parlamentul UE, au susținut candidatura acesteia. “Axa” Berlin – Paris a avut constant un rol proeminent în determinarea evoluțiilor instituționale ale actualei Uniuni Europene. Majoritatea grupurilor din Parlamentul UE înscrise în “familiile politice” din aria politică de centru-stânga, care i-au sprijinit distinsei doamne candidatura în 2019, a fost indicată în limbajul politic curent prin denumirea de “majoritate Ursula”. În linii mari  aceleași “familii politice” au militat pentru realegerea sa în fruntea Comisiei, de unde, în virtutea prerogativelor funcției, are o influență hotărâtoare asupra orientărilor Comisiei, inițiativelor acesteia și poziționării lor în eșichierul geopolitic mondial și al politicilor economice, sociale, culturale, tehnologice și  de apărare al statelor membre.

“Gestionarea” Uniunii Europene de către Comisia UE aflată sub presedinția doamnei von der Leyen, nu a fost lipsită de opțiuni și inițiative cel puțin contestabile în cadrul cărora exemplul “princeps” îl constituie uriașa cantitate de vaccinuri  anti-Covid 19  care a umflat exponențial, prin cumpărarea de către UE, veniturile multinaționalelor producătoare, printre care a strălucit steaua nici acum apusă a societății Pfizer. Ceea ce nu i-a reușit cu sistemul de apărare al Germaniei, doamnei von der Leyen i-a reușit cu sistemul european de apărare împotriva pandemiei. Cu mare întârziere se descoperă cum că aceasta și-a avut originea la Wuhan, într-un laborator de care nu erau străine personaje celebre din lumea finanței și manevratori de marcă din domeniul medicinei și tehnologiilor biomedice precum ultra-cunoscutul și puternicul consilier al Casei Albe Anthony Fauci, reconfirmat în funcție în 2020 de Joe Biden. Cu ocazia conferinței de presă din 26 octombrie 2022, ținută în vederea G20 de la Roma,  Doamna von der Leyen a declarat plină de entuziasm, “Unul dintre obiectivele noastre este să vaccinăm pe toți locuitorii planetei”. În urma supradozării tratamentului anti-Covid 19 și variante cu noi injectări s-a verificat, la nivel planetar, o creștere impetuoasă a morților din cauze necunoscute, legate cu toate probabilitățile de efectele serurilor netestate corespunzător și pe termen lung. În anii mandatului său doamna von der Leyen a contribuit la nașterea și susținerea unor inițiative, la nivelul UE, care au impactat defavorabil asupra evoluțiilor economiilor de scară: doctrina “green”, aplicată fără criterii, a pus pe butuci nu puține structuri industriale, micșorându-se capacitățile competitive ale industriei din țări UE, silite să recurgă la relocalizări și desființări de sectoare productive. S-a dat frâu liber permisivismului, în numele libertăților ce împing – în absența unei  juste considerări a raportului între cauze, măsuri  și efecte – spre anarhie socială.

Nu avem timpul și spațiul aici pentru a trece în revistă realizările sau pseudo-ralizările pentru care PPE, care este polul agregator al actualei majorități din UE, a socotit utilă propunerea ca doamna von der Leyan să fie confirmată pentru un nou mandat în fruntea Comisiei UE. Numerele sunt numere, dar în spatele lor se află o realitate ce privește 27 de țări. Dintre care două, cele care în ultimele decenii au influențat decisiv “direcția de mișcare” a UE (Franța și Germania), sunt pe cale să își redefinească echilibrele interne. Italia, a treia putere economică din UE, la rândul său și-a așezat la cârmă un guvern democratic ales, care însă este rezultatul unei alianțe dintre trei partide de centru-dreapta, de inspirație liberală.  Unul, Lega, are o evidentă tendință “suveranistă” și stă în grupul euro-parlamentar Identitate și Democrație.  Altul, Forza Italia, descinde din partidul creat de Silvio Berlusconi, la începutul anilor ’90,  ca forță politică de contra-pondere democrat-liberală în fața ofensivei forțelor politice post-comuniste din Italia anilor post 1989. Al treilea, factor principal al coaliției italiene de centru-dreapta, învingător al ultimelor alegeri parlamentare naționale și recent al alegerilor pentru Europarlament,  este  Fratelli d’Italia, partid agregator, condus de primul ministru, doamna Giorgia Meloni, poziționat ca o formațiune de dreapta liberal-atlantistă și democratică.

Rezultatele ultimelor alegeri pentru Parlamentul European au pus în evidență preeminenta partidului Fratelli d’Italia în eșichierul politic italian și cu el a dreptei reprezentate de cele două partide aliate. Pe bună dreptate Giorgia Meloni a revendicat în ultimele săptămâni, după votul pentru Parlamentul European, o participare a Italiei la consultările care stau la baza proceselor decizionale ce privesc guvernarea UE și – în speță – formarea și programul conducerii noii Comisii.  Giorgia Meloni a deplâns de la bun început excluderea Italiei – stat fondator al UE și cu poziție solidă în economia acesteia – de la procesul de mediere în privința numirilor pentru locurile de vârf în ierarhia mașinăriei politico-birocratice a UE. Numiri pentru care partidele ce ar fi putut participa la noua “majoritate Ursula” și-a desemnat mediatorii a căror ultimă reuniune a avut loc marți 25 iunie. La această reuniune, în urma indicațiilor președintelui Marcon și cancelarul Scholz, nu a fost invitat să participe niciun reprezentant al partidului Fratelli d’Italia sau al “familiei” Conservatorii și Reformiștii din Parlamentul UE, a cărei președinte este chiar Giorgia Meloni. În “familia” Conservatori și Reformiști din Parlamentul UE (ECR) mai fac parte PIS (Lege și Justiție – partidul polonez conservator condus de Jaroslav Kaczynski) care conform unor recente indiscreții este tentat să se organizeze pe cont propriu încercând a identifica o posibilă sinergie cu alți europarlamentari. Același discurs este valabil și pentru partidul Fidesz al lui Victor Orban,  nemulțumit de faptul că în grupul Conservatorilor și Reformiștilor europeni (ECR) a fost depășită “linia roșie” prin acceptarea în rândurile sale a formației suveraniste române AUR, despre care Mate Kocsis , liderul grupului parlamentar Fidesz a afirmat că “este cunoscut pentru pozițiile sale anti-maghiare” și că primirea eurodeputaților săi în ECR “nu este negociabilă”.

În ziua de miercuri 26 iunie “majoritatea Ursula” putea conta pe 399 europarlamentari, dintre care 189 populari, 136 socialiști și 74 liberali), cu 39 mai mult decât necesarul pentru trecerea pragului minim.   Pe de altă parte, cu regulamentele în mână, ECR și eventualii aliați nu aveau numerele pentru a bloca prezentarea în fața votului Parlamentului UE a celor 3 “top joberrs”, cele 3 funcții de vârf, la care va trebui să se adauge la scăderea mandatului și acea de Președinte al Parlamentului UE, ocupată acum de malteza Metsola.

Funcțiile deja distribuite potențial până acum privesc mai întâi persoana doamnei von der Leyen și poziția de Președinte a Comisiei UE. Privesc de asemenea pe Antonio Costa, veteran liberal, fost prim ministru al Portugaliei, demisionar în urma unor acuze nedemne aduse executivului său și sieși, acuze care, fapt hilar, au fost generate de o simplă confuzie a numelui în transcrierea unor interceptări ce îl priveau pe ministrul economiei din guvernul său. Antonio Costa a fost agreat pentru poziția de Președinte al Consiliului European, în care îl înlocuiește pe hiper-activul liberal belgian Charles Michel care a avut deja două mandate și nu mai era eligibil. A treia poziție în discuție a fost acea care privea Înaltul reprezentant al UE pentru politică externă, poziție deținută până acum de socialistul spaniol Josep Borrell. Deoarece până acum această poziție a fost ocupată de regulă de persoane din ariile geografice ale Europei occidentale și Europei de Sud, s-a socotit potrivit, ținând cont și de situația geopolitică actuală, ca funcția să fie acoperită de o persoană provenită dintr-o țară din Est, aceasta fiind identificată în persoana doamnei Kaja Kallas, prim ministru al Estoniei (din 2021, reprezentând Partidul reformei), ființă foarte bine pregătită în multiple discipline, fostă euro-parlamentar, poliglotă, instruită, grațioasă și anti-rusă prin tradiție și fapte de viață (destul de tragice)  ale propriei familii.

Se înțelege din cadrul prezentat mai sus că este justificată deziluzia primului ministru al Italiei pentru procedura în marș forțat – și recurgându-se la principiul “conventio ad excludendum” (înțelegere pentru excludere) – care a accelerat timpii numirii celor trei “top jobbers” eurocrați. Într-o lungă intervenție în Parlamentul italian din preziua plecării spre Bruxelles (joi 27 iunie) Giorgia Meloni a subliniat că partidul european condus de dânsa nu a fost luat în considerare pentru discuțiile rolurilor de vârf în ciuda faptului că în urma alegerilor din 9 iunie a.c. ECR (Conservatori și Reformiști) a devenit al treilea grup ca și “consistență în Europarlament”. Pentru grupul Socialiștilor și Democraților era exclus un acord cu Fratelli d’Italia. Verzii, al căror grup în PE numără 53 parlamentari și era considerat de grupul PPE un element de sprijin în ratificarea în plenul Parlamentului UE a candidaturii doamnei von der Leyen,  erau la rândul lor ingrijorați de posibilitatea ca Meloni să pretindă, în schimbul sprijinirii candidaturii acesteia, slăbirea presiunii exercitată de măsurile privitoare la schimbarea climatică, pentru a-i mulțumi pe agricultori, industriași și producătorii de energie cu mijloace convenționale. (vezi și: https://www.fanpage.it/politica/al-consiglio-ue-la-cena-decisiva-per-le-nomine-meloni-al-bivio-tra-ok-a-von-der-leyen-e-lo-scontro-totale/ https://www.fanpage.it/)

Ei i-au  comunicat doamnei von der Leyen că nu va putea conta pe  sprijinul lor  dacă se va pune de acord cu ceea ce ei consideră a fi “extrema dreaptă”. Nu a contat în ochii lor și al altor oameni politici, în primul rând Macron, că Meloni deja are un rol cheie în politica externă comunitară, în proiecția acesteia către Africa, în atitudinea atlantistă în raport cu conflictul ruso-ucrainian, în problema migranților, unde se află pe poziții neconvenabile pentru Franța în ce privește formele de azil etc.  Deja la sfârșitul lui mai Marie Le Pen o invitase pe Meloni, susținută de Victor Orban să se unească, împreună cu ECR, cu alte forțe de dreapta, într-un mare grup parlamentar. Este probabil că așa ceva nu se va întâmpla. Oricum, de coaliția de guvern pe care o conduce în Italia și de propriul ei partid italian trebuie ținut cont.  Există o posibilitate reală ca Meloni să construiască în UE o punte de comunicare sau de legătură cu forțele de dreapta demonizate public de factorii de guvernare din Franța, în principal cu partidul Rassemblement National al lui Marine Le Pen, formație condusă efectiv de tânărul lider Jordan Bardella  (n. 13 septembrie 1995) și altele, din alte țàri..

“Una din datele indiscutabile care ne vine din urnele de vot – a susținut primul ministru Meloni în alocuțiunea din Parlamentul Italiei din 26 iunie – este dezacordul față de politicile duse de forțe din guvernele din multe din țările europene, care sunt în multe cazuri forțe ce au determinat politicile europene din ultimii ani. Partidele de guvernământ au obținut 16% în Franța, 32% în Germania, 34 % în Spania. (…) Doar în Italia obținerea a 53% dintre electorii votanți este expresia forțelor de guvernare.(…) Niciun autentic democrat care crede în suveranitatea populară poate, în inima sa, accepta ca în Europa să se încerce a se trata pozițiile de la vârful instituțiilor înainte de a se fi mers în fața urnelor de vot”.

La votul din seara zilei de 27 iunie din Consiliul European, primul ministru Giorgia Meloni s-a abținut de la vot în privința doamnei von der Leyen, votând însă împotriva lui  Costa și Kallas. Și-a păstrat o margine de manevră ulterioară…

Victor Orban, in schimb, a fost mult mai categoric.  Deja în dimineața aceleiași zile declarase răspicat: „Ungaria nu poate să susțină un nou mandat pentru von der Leyen. Statul de drept, o importantă valoare europeană a fost utilizat politic și pe bază partizană, împotriva Ungariei”.  Pe X a scris: „Electorii sunt înșelați. Partidul Popular european a format o coaliție de minciuni cu stânga și liberalii. Nu susținem acest acord rușinos”.

În ce mă privește nu sunt sigur că după votul de duminică 30 iunie din Franța președintele Macron va mai avea același aplomb în aranjarea dispozitivelor de conducere ale UE.  Deja ministrul său de interne dă semne de neliniște și încearcă să-i sperie pe francezi cu posibile tulburări ale ordinei publice. Nu văd motivele de tulburare la o eventuală schimbare de guvern și la o “coabitare”. Au mai trăit-o și alți presedinți ai Cele de a V-a  Republici a Franței.

Ce se va întampla cu “executivul european”, pe cale de reașezare sub oblăduirea doamnei von der Leyen, vom vedea în ziua când va fi votat de Parlamentul European. Până atunci rămânem în perimetrul înțelepciunii populare franceze sintetizată de expresia “La même Jeannette, mais autrement coiffée…” Care în românește se traduce prin “Aceeași Mărie, dar cu altă pălărie„.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.