Legea privind cartelele prepay, respinsă

Senatorii au respins, joi, Legea pentru modificarea și completarea OUG nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, retrimisă Parlamentului spre reexaminare, ca urmare a faptului că judecătorii CCR au declarat actul normativ neconstituțional în ansamblul său, potrivit Agerpres.

Curtea Constituțională a fost însă sesizată, în data de 9 iulie 2014, de către Avocatul Poporului, și a admis obiecția de neconstituționalitate a prevederilor Legii în discuție, considerându-se că „acest demers legislativ prin care datele cu caracter personal urmează a fi reținute, în mod continuu, timp de șase luni de la momentul generării acestor informații, ar aduce atingere principiului garantării și ocrotirii vieții intime familiale și private de către autoritățile publice, precum și principiului proporționalității”.

Decizia CCR nr. 461/16 septembrie 2014 este definitivă și obligatorie. Senatul, prima Cameră sesizată în acest caz, a respins legea cu 93 de voturi pentru și două voturi împotrivă. Legea are un caracter ordinar.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.