MAE: Monitorizăm evoluţiile din Africa privind Ebola

Potrivit unui comunicat remis duminică agenţiei Mediafax Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul misiunilor diplomatice în Africa de Vest, monitorizează în permanenţă evoluţia impactului virusului Ebola.

„De asemenea, ambasadele României din Africa de Vest participă constant alături de partenerii din Uniunea Europeană la numeroase întâlniri de lucru pe această temă, existând o cooperare permanentă inclusiv pe acest subiect. De asemenea, MAE este în contact permanent cu autorităţile locale din această zonă. În acest context, informăm că Guineea a închis temporar graniţele cu Liberia şi Sierra Leone. Autorităţile declară că măsura a fost luată preventiv, pentru a împiedica propagarea epidemiei dinspre cele două state vecine”, se arată în comunicatul MAE.

Potrivit comunicatului, Ministerul Sănătăţii din Nigeria a pus în aplicare un plan de măsuri, procedând la verificarea persoanelor care intră în ţară prin toate punctele de frontieră (porturi, aeroporturi şi graniţă terestră). Personalul medical din această ţară verifică prin mijloace speciale starea de sănătate a persoanelor care sosesc în Nigeria.

Misiunile diplomatice ale României în Africa de Vest au extins demersurile de verificare a existenţei unor cazuri a virusului Ebola la cetăţenii români aflaţi nu numai în zonele afectate, ci şi la nivelul statelor învecinate, depunând eforturi substanţiale de intrare în posesie a unor informaţii concrete şi verificate inclusiv prin intermediul consulilor onorifici ai României în Africa, precizează MAE.

„Ambasadele României în Africa de Vest sunt pregătite să acorde asistenţă consulară cetăţenilor români aflaţi în această zonă. În egală măsură, la nivelul Ministerului Afacerilor Externe s-au luat măsuri pentru tratarea cu maximă atenţie a fiecărei cereri de viză provenite din partea cetăţenilor străini care solicită viza română la misiunile diplomatice române din Africa de Vest”, se mai arată în comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.