Mama lui Vlad Pascu scapă și de controlul judiciar

Cercetată inițial în stare de arest preventiv, apoi  plasată în arest la domiciliu și ulterior lăsată liberă, sub control judiciar, Miruna Pascu scapă și de controlul judiciar.

Decizia a fost luată marți de Tribunalul București. Decizia nu este definitivă.

Mama lui Vlad Pascu, potrivit procurorilor DIICOT, „a exercitat presiuni de natură să constrângă moral o persoană, pentru a o determina să nu dea declaraţii de martor sau să facă declaraţii mincinoase, într-o cauză instrumentată de către DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa privind săvârşirea infracţiunii de deţinere, fără drept, de droguri de risc, în vederea consumului propriu”.

Pe 11 octombrie 2023, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au anunţat că Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.

„În sarcina inculpatului s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 19.08.2023, a condus pe drumurile publice un autovehicul, sub influenţa substanţelor psihoactive, iar, la intrare în localitatea 2 Mai, a acroşat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului. În urma impactului, a rezultat decesul numiţilor O.A.S. (21 ani) şi D.R.M. (20 ani), precum şi vătămarea corporală a numiţilor B.D.D. (18 ani), C.V.A. (20 ani) şi I.C.I. (20 ani). De asemenea, se reţine că, după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului”, au transmis la acea dată procurorii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. Sunt putred de bogați din traficul de droguri, îi au la mâna pe mulți din MAI si SRI, deci își vor rezolva problemele juridice. Știți cine le este avocat? Un fost general MAI?

  2. Pacat, mare pacat si deplang sincer moartea si trauma sufleteasca suferita de parintii copiilor accidentati mortal de Vlad Pascu, un copil si asta. Si totusi, trebuie inteleasa si trauma sufleteasca a mamei lui Vlad Pascu care face si ea ce crede ca este mai bine pentru asi salva propriul copil…?!

  3. La fel o sa scape si drogatul de fi-su. Nu degeaba au legat-o aia la ochi pe zeitza justitiei(j)……[Rumburak]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.