Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu

S-a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu, în vârstă de 29 de ani.

Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, mandatul pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal, într-un caz în care a fost condamnat în anul 2018 la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

„În cursul acestei zile, 21 iunie 2024, Judecătoria Sectorului 3 București a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele unui bărbat, în vârstă de 29 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal, pentru care a fost condamnat, de către aceasta, în anul 2018, la o pedeapsă de 3 ani închisoare. Prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Biroul SIRENE, Poliția Română a notificat omologii italieni pentru executarea mandatului european de arestare, astfel încât persoana să rămână sub controlul autorităților”, a transmis Poliția Română.

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, joi, recursul în casație formulat de Mario Iorgulescu la sentința definitivă de 13 ani și 8 luni de închisoare pentru că a ucis un tânăr când conducea drogat.   Procesul se va rejudeca din faza de apel

În octombrie 2023, Mario Iorgulescu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor (cocaină), în legătură cu accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat.

Iniţial, el primise la instanţa de fond (Tribunalul Bucureşti) o condamnare de 15 ani şi 8 luni, pedeapsă scăzută de Curtea de Apel Bucureşti la 13 ani şi 8 luni de închisoare.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

9 Comentarii

  1. Nu mai,gata ! Pai,a alergat tanti Gorghiu dupa asta,pana a obosit si s-a lasat pagubasa si a zis: da’ ia gata,ma,ca mi-a iesit sufletul.Ia sa se mai ocupe si Europol,Interpol.Eu venita din maretul Tecuci,acum cu naveta la PNL Arges,business-urile din umbra tot eu,vorba aia,vacanta,munte,mare ….Ia,GATA.

  2. Pe cumnatul lui Geoană, Ionuţ Costea, dat în urmărire internaţională în 29 mai 2023, care este în Istanbul-Turcia, CÂND ÎL ADUCETI ÎN TARA?
    Este adevărat ca Ponta s-a înțeles cu Erdogan sa nu fie extrădat?

  3. @ În legislația penală se aplică legea mai favorabilă, desființând sentința de 13 ani și 8 luni mai poate retroactiva sentința de 3 ani ce a fost inclusă în sentința desființată, ?

  4. @ Prin abrogare actele normative își încetează aplicabilitatea și legea nu retroactivează, cu excepția legii penale mai favorabilă, ?

  5. @ Probabil că pe fond de ,,nea Alecu care tunde oaia și berbecul” și de ”Bucovina” cu oi pe dealuri, care l-au promovat pe Burleanu ca absolvent de tunuri la FRF , cu sentința de 3 ani i s-au alterat raporturile de securitate juridică, fiind lăsat să zburde pe drumuri supravegheate , cu obstacole, ? Gino era și în anturajul lu’ Nicu Ceaușescu,”unii răspund mai bine la ”comenzi politice”, ca joci ,,ceea ce bei””, ?

  6. @ Probabil ideea ar putea fi și că la prima sentință poate că vroiau să-i dea mai mult și nu s-a putut, ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.