ANAF: la taxe înainte, la plată înapoi

Marea bulibășeală de la Fisc

Sistemul birocratic al fiscului este greu de corectat fără implicarea directă a Guvernului. Cozile interminabile dezamăgesc orice bun platnic. Acolo unde se mai adaugă și alergatul după o banală viză, dar esențială în birocrație, totul devine un coșmar. Deși s-a încercat ceva timid, Fiscul nu a reușit să țină pasul cu tehnologia, astfel că acele calculatoare pe care le dețin sunt foarte aproape de nivelul mașinilor electronice de scris.

Orice contabil știe că drumul la Fisc reprezintă o povară. Hârtii peste hârtii sunt cerute de reprezentanții ANAF în secolul Internetului viteză. Sistemul birocratic dă rateuri din ce în ce mai des, iar statul, în loc să încaseze, are de luat. Taxele devin purtătoare de dobânzi și penalități și contribuabilul se sufocă. Anul trecut ANAF s-a trezit după cinci ani că trebuie să recupereze datorii vechi de 5 ani. Aproximativ 200.000 de români au primit înștiințări de plată, prin care sunt somați să își achite contribuția la Sănătate pentru anul 2012. Sistemul de notificare bineînțeles că a dat și erori. Și nu una, două, ci cu zecile, dacă nu chiar cu miile. Au fost băgați de-a valma și buni platnici, și rău platnici. Un bărbat din București s-a trezit că are conturile bancare blocate de ANAF pentru că nu ar fi achitat contribuția la Sănătate pe anul 2012. Numai că, bărbatul are o alte versiune: contribuția i-a fost achitată de angajator încă de acum cinci ani, dar urma banilor pare să se fi pierdut. „În 2017, iunie, s-a înființat poprirea pe contul personal bancar. ANAF mi-a luat și mie bani, am plătit de două ori – o data angajatorul, o dată eu, prin intermediul acestei popriri. Sumele plătite de angajator la București nu se regăsesc în bazele ANAF, parcă aceste sume au dispărut, nimeni nu recunoaște aceste sume, deși am prezentat dovezi.“ Acum așteaptă și o soluție de la ANAF, dar până atunci, rămâne cu banii luați. Specialiștii fiscali spun că astfel de situații au apărut după ce acum cinci ani baza de date a Casei de Sănătate a început să fie transferată către Fisc.

Informații eronate

Specialistul fiscal Radu Georgescu, citat de PRO TV, spune: „A fost o problemă de comunicare între ANAF și Casa de Sănătate, care s-a rezolvat după 5 ani. Dacă ANAF nu ar mai putea să colecteze aceste sume, Curtea de Conturi, care controlează ANAF, poate să impute aceste sume celor de la ANAF“. Problema, spun inspectorii ANAF, a fost din cauza legilor neclare. Timp de mai bine de patru ani, aparatul birocratic al ANAF nu a transmis notificările de plată către cei care trebuiau să achite contribuția la Sănătate pentru 2012. Acum, inspectorii se grăbesc să recupereze banii de la circa 200.000 români pentru că, de la 1 ianuarie 2018, aceste datorii se prescriu. Deciziile ANAF au fost trimise celor cu profesii liberale, precum avocați și contabili, dar și celor cu venituri suplimentare din chirii sau drepturi de autor. Cei mai mulți datornici au PFA. ANAF a mai avut o încercare să recupereze banii din contribuțiile de Sănătate la începutul anului 2015, dar procesul a fost atunci suspendat, pentru că Fiscul calculase contribuții la Sănătate mai mari decât veniturile oamenilor. Au apărut atunci datornici la Fisc pentru dobânzi de câțiva lei sau chiar pentru alocațiile copiilor.

Termen depășit

Un alt bucureștean care are de încasat de la ANAF Sector 6 puțin peste 500 de lei, pentru că în 2012 i-au fost reținuți mai mulți bani decât trebuia, s-a trezit că nu poate încasa această sumă, întrucât nu există un ordin ANAF de suspendare a plăților, din pricina unor date transmise eronat de către Casa de Asigurări de Sănătate. Și în această situație se pare că sunt mii de oameni. Surse din cadrul ANAF au declarat pentru Cotidianul că plățile sunt blocate fiindcă nu sunt bani. Legea spune că banii reținuți în plus se returnează în 45 de zile de la data cererii. Din octombrie 2017 și până în prezent au trecut mai mult de 45 de zile, iar ANAF, așa cum percepe dobânzi și penalități, la fel de bine ar trebui să plătească și el dobânzi și penalități către contribuabilii buni platnici.

Copiii, datori la ANAF

Gafele s-au ținut lanț la ANAF. În 2015, zeci de mii de copii au aflat că sunt datori la ANAF. Asta după ce Fiscul voia să impoziteze veniturile, adică alocațiile lor, care erau încasate pe cardurile părinților. Problema de atunci a fost tranșată printr-o amnistie fiscală. Acum, spun inspectorii ANAF, urmează să fie rezolvate și problemele care au apărut după trimiterea noilor notificări. Cei care se consideră nedreptățiți pot depune o contestație la ANAF. Restul trebuie să achite în termen de 60 zile de la primirea informării de la ANAF. În caz contrar, Fiscul le poate pune poprire pe conturi.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Eduard Pascu 109 Articole
Author

2 Comentarii

  1. Cât timp sunt promovați politrucii situația va continua. Cât timp interesele cetățeanului sunt ignorate situația va continua. Dictatura mafiei parlamentare va continua.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.