Mbappe, mai preocupat de politică decât de fotbal

Vineri, au loc primele două meciuri din cadrul sferturilor de finală la turneul final al EURO 2024. De la ora 19:00, la Stuttgart, Germania va înfrunta cea mai frumoasă echipă de până acum, Spania.

 

De la ora 22, Volkspark din  Hamburg găzduiește confruntarea dintre Franța și Portugalia. Ultimele două sferturi se vor juca sâmbătă, după programul Anglia – Elveția de la ora 19:00 și Olanda – Turcia de la ora 22:00.

 

Pentru doi dintre cei mai buni jucători din lume, Kylian Mbappe și Cristiano Ronaldo, va fi un meci special. Francezul a declarat în mai multe rânduri că portughezul este idolul său din copilărie. Kylian avea toată camera tapetată cu fotgrafiile  lui CR7 și cu articole din ziare despre acesta, iar visul său a fost să joace împreună la Real Madrid. Zinedine Zidane l-a vrut în 2017, dar Florentino Perez nu a fost atunci de acord să plătească astronomica sumă de 180 de milioane euro  lui Monaco. Așa, Mbappe a ajuns la PSG unde a stat timp de șapte ani.

Acum, a venit momentul în care cei doi se vor afla pentru prima dată față în față. Mbappe și-a elogiat idolul devenit adversar în paginile cotidianului LEquipe:

„Este o onoare să joc împotriva lui Cristiano. Toată lumea știe admirația pe care am avut-o întotdeauna pentru el. De-a lungul timpului, am avut șansa să-l cunosc, și încă ținem legătura, îmi dă sfaturi. Încă o dată spun, este o onoare. Indiferent de ceea ce se va întâmpla, el va rămâne o legendă a fotbalului. Trebuie să știi să îl apreciezi.

Nu am fost niciodată invidios pe el, vreau doar să admir măreția unui jucător unic. Nu va mai fi cineva ca el. A scris istorie, a inspirat generații, CV-ul său vorbește de la sine și a știut să se reinventeze. Am tot respectul pentru el, dar sper ca mâine să nu fie la fel de fericit şi să mergem în semifinale„.

Însă, după cum a remarcat, oarecum cu îngrijorare, presa din Hexagon, gândul lui Mbappe nu pare a fi atât de conectat la meciul cu Portugalia. El a șocat în timpul conferinței de presă ținute înaintea jocului vorbind despre alegerile parlamantare din Franța. Mbappe cere francezilor să vină în număr mare la vot pentru a evita marea catastrofă a victoriei extremei drepte, cu consecințe dramatice pe viitor.

Duminică sunt alegerile parlamentare, al doilea scrutin. În primul, Raliul Național, partidul naționalist condus de Marine Le Pen, a obținut 29% din voturi. Iar Mbappe se teme de alegerile pe care le-ar putea face conaționalii lui. Potrivit rmcsport liderul din teren al Franței vrea că francezii să conșrtientizeze pericolul care îi paște.

„Cred că acum, mai mult decât oricând, trebuie să ne implicăm. Este o situație urgentă, nu putem lăsa ca țara noastră să ajungă în mâinile acestor oameni. Este o problemă presantă, am văzut rezultatele, este ceva catastrofal! Sperăm ca asta să se schimbe, ca lumea să se unească și să voteze partidul potrivit”.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

5 Comentarii

  1. Da, pe „franceji”, ii paste un mare pericol, acela de a scapa de magrebieni si de microni si de alte probleme artificiale. Domule bmbape, Franta inseamna cu totul altceva decat giumbuslucurile tale cu mingea.

  2. Da. pe alti jucatori care fac gesturi / declaratii ne-globaliste ii pasc sanctiuni imediate si semnificative. Lui alde Mbape si fratilor sai care fac declaratii POLITICE in loc sa isi vada de sport sa nu le zici nimic…

  3. „Raliul Național, partidul naționalist condus de Marine Le Pen” ??!!?? Nene cronicarule, vezi ca agricultura duce lipsa de mina de lucru ! Hai, viteza, ca doar e raliu !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.