Nicuşor Constantinescu, arestat preventiv

Judecătorii de la Tribunalul Constanța au decis vineri arestarea preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, într-un nou dosar în care acesta este acuzat de plăţi ilegale, din fonduri publice, către asociaţii, fundaţii şi cluburi sportive.

Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Constanţa.

Constantinescu este acuzat în acest nou dosar de către DNA de abuz în serviciu (trei infracțiuni, din care două în formă continuată), constituire a unui grup infracțional organizat, coruperea alegătorilor (două infracțiuni), conflict de interese (zece infracțiuni, din care cinci în formă continuată), precum și de tentativă la abuz în serviciu, în formă continuată.

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a fost reţinut de procurorii anticorupție, joi după-amiază.

Este continuarea hărțuirii mele politice ca președinte al Consiliului Județean, a domnului primar Mazăre și a prietenului nostru Strutinski Sorin. Sunt acuzat că am semnat nişte contracte cu televiziunea Soti şi cu ziarul Telegraf, fapt pentru care şi domnul Mazăre a fost cercetat şi a primit neînceperea urmăririi penale de la domnul procuror de la DNA Bucureşti, acum doi ani, pentru aceleaşi acuzaţii. Sunt acuzat de abuz în serviciu, presupun, conflict de interese şi alte chestiuni. Am un mandat de aducere la DNA Constanţa, unde mă voi duce. Vom vedea ce se întâmplă. Probabil că voi fi reţinut, mi-am luat bagajele la mine, sunt pregătit, am pamperşii la mine, am periuţă de dinţi şi ne vedem la Tribunal mâine, probabil”, a spus Constantinescu joi la momentul în care a fost săltat.

În ordonanţa de reţinere se arată că, în cursul anului 2012, Nicuşor Constantinescu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, finanţând în mod nelegal cheltuieli cu activităţile sportive, în sumă de 13.305.000 lei, ce au reprezentat plăţi nerambursabile din fonduri publice către asociaţii şi cluburi sportive.

Procurorii anticorupție din Constanţa au efectuat percheziţii, joi, timp de câteva ore, la sediul Consiliului Judeţean Constanţa, precum şi la sediile mai multor firme, între care SC Aqualand SA şi Hotel Cupidon din Eforie Nord.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.