Noul antrenor al Rapidului, verificat de licență

Principalul acționar al Rapidului, omul de afaceri Dan Șucu, dorește cu adevărat să facă din gruparea giuleșteană una de top în fotbalul românesc, dar și în Europa.

Și nu se uită la bani pentru a putea face acest lucru. Principala mutare de până acum, una de mare impact inclusiv mediatic, a fost numirea ca antrenor a unui tehnician ultracunoscut, nord-irlandezul Neil Lennon. Acesta are patru titluri de campion în palmares cu echipa scoțiană Celtic Glasgow și este cel mai sonor nume de antrenor care a venit vreodată în SuperLiga. Este primul tehnician din spațiul Regatului Unit al Marii Britanii care a acceptat provocarea propusă de Dan Șucu, pentru care are numai cuvinte de apreciere și care este, după spusele sale, factorul principal care l-a dterminat să spună da ofertei de la Rapid.

Dar nu toată lumea din fotbalul românesc vede sosirea unui tehnician de asemenea valoare ca pe un moment important, foarte folositor și ca imagine. Directorul Școlii de Antrenori, Lucian Burchel, nu ține cont de numele britanicului și pur simplu anunță că acesta va putea sta pe banca giuleștenilor numai după ce va aduce dovada modului în care a obținut licența PRO. Lucian Burchel a explicat pentru FANATIK:

„Poți semna un contract individual de muncă sau un contract de activitate sportivă doar dacă ești antrenor calificat. Te califici în sistemul românesc sau în alte sisteme și apoi îți sunt echivalate studiile la București.

 Noi chiar avem un caz de antrenor care a studiat în Spania la un program de lungă durată. A adus toate documentele de acolo la CNFPA, i-au fost echivalate și recunoscute și a primit carnetul de antrenor.

Cluburile trebuie să se asigure că toți antrenorii care vin în România respectă legea, așa cum și noi respectăm legile naționale atunci când mergem să lucrăm în străinătate!”.

Această cerință a Școlii de antrenori față de Neil Lennon l-a șocat și l-a enervat la maxim pe veteranul tehnicienilor români, Mircea Lucescu, încă în activitate la 78 de ani. Il Luce consideră că oficialii români l-au umilit și și-au bătut joc de Lennon de la care ar avea enorm de multe lucruri de învățat în loc să stea să îi verifice carnetul de antrenor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. Jumătate din antrenorii din căcatul de fotbal românesc n-au nicio licență,sau au făcute cu bani in Moldova…
    Rădoi, Mutu, Balint,…au cumpărat aceste hârtii din Moldova…
    Coldea să trăiască,…

  2. Burchel un nătărău, omul ăsta a antrenat echipe de fotbal cu nume și vine un prostovan să te întrebe dacă ești viu

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.