OCDE, evaluări pozitive. România atinge încă două ţinte

România atinge încă două ţinte pe drumul către aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), din perspectiva alinierii la cele mai bune practici în domeniul siderurgiei şi construcţiilor navale şi a găzduirii, informează Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT), într-un comunicat de presă transmis, joi, AGERPRES.

„România a primit, la începutul acestei săptămâni, scrisori din partea Comitetului OCDE pentru oţel şi a Comitetului pentru construcţii navale, prin care partea română a fost informată despre finalizarea evaluării ţării noastre în cele două domenii.

 

Prin parcurgerea acestei etape, România atinge încă două ţinte pe drumul către aderarea la una dintre cele mai relevante Organizaţii la nivel internaţional în domeniul politicilor publice. Scrisorile urmează prestaţiei foarte bune a delegaţiei României în cadrul reuniunilor celor două Comitete din primăvara acestui an, la Paris, unde pe agenda discuţiilor s-au aflat rapoartele de evaluare a ţării noastre din perspectiva alinierii la cele mai bune practici în domeniul siderurgiei şi construcţiilor navale şi găzduirii, în toamna anului trecut, de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT), a misiunii comune de evaluare pe cele două componente”, menţionează sursa citată.

Cele două Comitete specializate au vizat evoluţia pozitivă a României în ceea ce priveşte strategiile de promovare a practicilor şi dezvoltării sustenabile a productivităţii şi competitivităţii în sectorul construcţiilor navale şi al producţiei de oţel, precum şi transparenţa şi implicarea activă în forurile internaţionale din sectorul maritim, cum ar fi Organizaţia Maritimă Internaţională, Organizaţia de Cooperare economică la Marea Neagră şi Comitetul pentru construcţii navale.

De asemenea, s-a avut în vedere cadrul normativ ce asigură condiţii de piaţă competitive în acord cu prevederile Uniunii Europene cu privire la ajutoarele de stat, România aderând, totodată, la acordurile Organizaţiei Mondiale a Comerţului cu privire la subvenţii şi la măsurile de contracarare a efectelor de distorsiune asupra comerţului şi pentru menţinerea unor condiţii de piaţă concurenţială.

În plus, s-a evaluat tranziţia treptată a sectorului siderurgic către adoptarea metodei cuptoarelor cu arc electric (EAF) pentru fabricarea oţelului, în vederea atingerii neutralităţii carbonului.

Astfel, politicile existente au potenţialul de a promova în continuare dezvoltarea durabilă a industriei siderurgice, inclusiv prin sprijinirea dezvoltării competenţelor şi a oportunităţilor de angajare pentru a atenua impactul social al decarbonizării.

Într-un context marcat de crize succesive şi perturbări ale lanţurilor de aprovizionare, industria oţelului din România şi-a dovedit rezilienţa, precum şi rolul semnificativ în economia naţională, din perspectiva susţinerii altor ramuri industriale”, se arată în comunicat.

Considerat cel mai cel mai important obiectiv strategic naţional după cel al aderării ţării noastre la NATO şi la UE, procesul de aderare la OCDE reprezintă o prioritate inclusiv la nivelul MEAT, care este punct focal naţional pentru cinci comitete/grupuri de lucru ale Organizaţiei: Comitetul pentru oţel, Comitetul pentru construcţii navale, Comitetul pentru comerţ, Comitetul pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi antreprenoriat şi Comitetul pentru turism.

Mai mult decât atât, prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), care se află sub coordonarea MEAT, se asigură punctul focal pentru Comitetul pentru Politica de Protecţie a Consumatorilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

1 Comentariu

  1. Noi suntem buni pentru oecd,pentru ue,dar cat sunt ei de buni pentru noi?!?sau suntem masa de export de mana de lucru,de creiere,de tineri,etc.care le fac lor viata mai ușoară?!?De aia ne au distrus industria economia?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.