Oltchim – profit după zece ani

Combinatul chimic Oltchim Rm. Vâlcea, aflat în proces de reorganizare, a raportat un profit brut de 1,3 milioane de euro pe total activitate în primul trimestru din acest an și o cifră de afaceri de 37,8 milioane de euro, conform unui comunicat al consorțiului de administrator judiciari, Rominsolv SPRL și BDO Business Restructuring SRL, remis miercuri Bursei de Valori București.

Ultimul an în care societatea a înregistrat profit total din activitatea curentă a fost 2006. În 2015, combinatul afişa pierderi brute de 8,2 milioane de euro, o îmbunătățire față de minusul de 34,6 milioane de euro din 2014. “Rezultatele înregistrate în trimestrul I 2016 de către Oltchim demonstrează faptul că măsurile avute în vedere prin planul de reorganizare, aprobat de creditori, pentru eficientizarea societății au fost implementate cu success. Recâștigarea piețelor de desfacere cu preponderență externe, retehonologizările efectuate la principalele instalații tehnologice, respective instalația de electroliză cu membrană, instalația cu var industrial, corroborate cu reducerea personalului excedentar au contrinuit la realizarea acestor rezultate”, se arată în comunicatul administratorilor judiciari. În trimestrul I 2016, societatea a continuat implementarea măsurilor de natură tehnologică efectuând reabilitarea celui de-al cincilea electolizor, dintr-un total de șapte, la instalația de electroliză cu membrană, investiție de aproximatic 800.000 de euro și achiziționând catalizatorul de hidrogenare în valoare de 1,1 milioane de euro pentru instalația de oxo-alcooli care a fost repornită în luna aprilie 2016.

“Comparativ cu perioade similare din anii anteriori, pe primele trei luni ale anului 2016, Oltchim SA a obţinut următoarele rezultate: profit pe total activitate de 1,3 milioane euro, reprezentând o îmbunătăţire cu 2,2 milioane euro faţă de trimestrul 12015 şi cu 20,9 milioane euro faţă de trimestrul 12013; o îmbunătăţire a indicatorului financiar EBITDA (rezultat din exploatare – amortizare) cu 1,2 milioane euro faţă de trimestrul 12015 şi cu 14,2 milioane euro faţă de trimestrul 12013. Scăderea preţurilor la produsele chimice determinată de scăderea preţurilor la petrol au condus la situaţia de a înregistra în trimestrul 12016 o cifră de afaceri mai mică faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015, cu toate că vânzările cantitative au fost mai mari în 2016”, se precizează în comunicatul citat. În primul trimestru al anului 2016, valoarea exporturilor şi livrărilor intracomunitare au fost în sumă de 27,4 milioane euro şi au reprezentat 73% din cifra de afaceri. Valoarea importurilor şi a achiziţiilor intracomunitare a fost de 6,1 milioane euro, astfel încât societatea, în primele 3 luni ale anului 2016, a înregistrat o balanţa externă netă pozitivă de 21,3 milioane euro. Preţurile de vânzare au înregistrat scăderi la toate grupele de produse în trimestrul 12016 comparativ cu trimestrul 12015, având o influenţă nefavorabilă în valoarea cifrei de afaceri de 6,1 milioane euro. “Implementarea măsurilor de eficientizare operaţională coroborate cu scăderea preţurilor de achiziţie la principala materie primă (propilenă) au anulat efectul negativ al reducerii preţurilor de vânzare, societatea reuşind înregistrarea de profit pe total activitate, spre deosebire de anii precedenţi când a avut pierderi”, se mai spune în document.

De asemenea, societatea a continuat reducerea arieratelor acumulate în prima parte a perioadei de insolvenţă şi a înregistrat o diminuare a datoriilor restante, astfel: faţă de CET Govora cu 3 milioane lei, faţă de Administraţia Bazinală de Apă Olt cu 150.000 lei şi faţă de personalul disponibilizat cu 3,8 milioane lei. Oltchim este singurul producător din Europa Centrală de sodă caustică lichidă şi singurul producător din România de clor şi polieter polioli. Societatea exportă aproximativ 70 % din producţia sa. Statul român deţine un pachet de control de 54,8% în cadrul societăţii. În ianuarie 2013, Oltchim a fost declarată insolventă. De atunci, combinatul a trecut printr-un proces de reorganizare, conform unui plan elaborat de administratorul judiciar (şi aprobat de majoritatea creditorilor Oltchim), vizând plata datoriilor anterioare din încasările pentru o viitoare privatizare. Având în vedere faptul că preţul de vânzare estimat în eventualitatea unei privatizări nu ar acoperi întreaga datorie, creditorii publici ai Oltchim au acceptat anulări totale sau considerabile ale datoriilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4658 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.