Oltenii mușcară câinii și amenință liderul FCSB

Patrick Haakon Olsen si Ionuț Alexandru Mitriță in meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si Universitatea Craiova, din cadrul Play off-ului Superligii Superbet, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, luni 21 aprilie 2025. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

 Dinamo nu a putut face față, chiar dacă a jucat pe teren propriu, meciului cu Universitatea Craiova, decisive fiind și numeroasele absențe din apărare. Oltenii s-au impus cu 2-0 cu două bijuterii de goluri, reușite cu capul din plonjon de Ștefan Bairam, 12 goluri în acest sezon și Alex Mitriță, acțiune personală încheiată cu un trasor în vinclu.

 

Dinamo a avut foarte puține momente în care a amenințat poarta lui Popescu, iar cea mai mare s-a produs chiar cu câteva minute înaintea celui de-al doilea gol al oaspeților. Dar per ansamblu succesul Craiovei a fost clar, pe deplin meritat și are darul de a menține suspansul în bătălia pentru titlu, deoarece distanța în urma FCSB este de numai trei puncte.

Mirel Rădoi, tehnicianul echipei din Bănie, spune însă că totul trebuie luat pas cu pas, pe moment obiectivul fiind asigurarea matematică a locului 3, după care se poate merge mai departe. Urmează o deplasare de foc la Cluj, contra altei Universități, care în urma victoriei din Giulești revine în cursa pentru treapta de bronz, care asigură prezența europeană în Conference League.

În schimb, Alex Mitriță, care tocmai a parafat de Paști un nou contract cu Craiova, are ambiții mult mai mari și aruncă mănușa bucureștenilor. El susține că acum ori niciodată este momentul ca oltenii să recâștige supremația în fotbalul românesc, pe care au avut-o ultima oară în 1991.

Se anunță însă în vară o pierdere mare pentru Universitatea, tânărul Ștefan Bairam fiind de vânzare pentru suma de 5 milioane euro iar evoluțiile sale din acest sezon au atras atenția mai multor cluburi din La Liga, Serie A și Bundesliga, suma fiind una accesibilă pentru multe grupări din aceste campionate.

Recomanda

1 Comentariu

  1. N-au vreme să-i pună se joace numai de Paști?
    Încă o dovadă că cei ce conduc, în cazul de față FRF, nu sînt creștini, nu sînt români.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.