OM ŞI LEGE (33)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Om și lege“ apărută la Editura Eminescu în 1987.

Flăcările de pe tavan îi ofereau atâtea amintiri, încât le era greu unora să se impună în fața celorlalte. Un miros de ars îi năpădi nările, nici nu mai era joc-acesta, era curată teroare. Și spaima teribilă care-i umplea tot corpul.

Fusese la un moment dat, dar nu prea multă vreme, cavaler marchiz de Santa Marguerita, titlu cam excentric, e drept, dar Santa Marguerita, asemenea multor altor așezări, trebuia să-și aibă și ea seniorul ei, chiar dacă satul era de mult pustiu și întregul loc nu mai era reprezentat de altceva decât de câteva înălțimi aride de pământ roșu prin mijlocul cărora trecea un drum pe care nu mai călca nimeni. Nici măcar el nu-și amintea să fi fost vreodată pe acele meleaguri pe care printr-un accident le purta pe blazon. Dar se afla în puterea vârstei și se obișnuise cu titlul său și multă vreme nimănui nu i se păruse nimic neobișnuit în asta.

— Haideți să luăm lucrurile pe rând, îi propuse Avramescu medicului, iar acesta apelă la un infirmier de-al său și ceru să se mai aducă niște pahare cu ceai.

— Sunteți medic, puteți constata mai ușor ca altcineva: acest Alexandrescu nu s-a sinucis.

— Dar nu sunt medic legist.

— Mofturi! Sunteți medic.

— Eu n-am susținut nicio clipă că pacientul meu s-ar fi sinucis.

— Va trebui să reconstituim cu exactitate cine l-a văzut pentru ultima oară pe Alexandrescu.

— Dacă nu s-a sinucis și n-a murit de moarte bună atunci bănuiesc că doar criminalul poate fi bănuit a-l fi văzut pentru ultima oară pe nenorocit.

— Vă pare rău după el?

— E neplăcut să-ți moară cineva în secție.

— Nu vi s-a mai întâmplat?

— Ba da, dar rar și nu în condiții suspecte.

— Orice moarte e suspectă.

— Să fim serioși! Mă rog, poate din punctul dumneavoastră de vedere. Dar nu suntem domnișoare! Și în meseria mea și în a dumneavoastră moartea este un lucru care poate surveni.

— Să ne întoarcem la Alexandrescu!

— De acord!

— Alexandrescu a fost ucis, spuse Avramescu, revenind în cabinetul doctorului P., după ce privise fugar cadavrul.

— Așa se pare.

— Nu se pare, ci sigur. Cred că sunteți la fel de convins de asta ca și mine.

— Ce importanță are de ce sunt eu convins.

— A fost ucis și crima s-a întâmplat în secția dumneavoastră.

— Tovarășe căpitan, dacă aș fi vrut eu să-l ucid, aș fi putut s-o fac în așa fel încât dumneavoastră să nu fi avut niciun temei să veniți aici.

— Asta nu vă disculpă.

— Nu. Dar un medic are în mâinile sale viața pacientului său și i se ivesc destule prilejuri să greșească cu mijloacele sale. El nu are nevoie de un cuțit, fie acesta și bisturiu.

— Deci știați că victima a fost ucisă cu un bisturiu.

— S-a întâmplat în secția mea, după cum mi-o repetați mereu atât de insistent.

— Ei, acum problema se pune să aflăm de unde provenea acel bisturiu și cine l-a luat de acolo.

— Eu sunt psihiatru, nu neurolog, nu fac operații. Întrebați-l pe doctorul Cosma, dânsul mai face din când în când câte o intervenție. Dar s-ar putea foarte bine ca bisturiul să provină dintr-o altă secție.

— De la chirurgie?

— Sau de la O.R.L.. Sau de la ginecologie. Sau mai știu eu de unde…

— La fiecare secție se poate folosi un bisturiu ca cel cu care a fost omorât Alexandrescu?

— Uitați tovarășe căpitan, eu am avut odată un caz care-și imagina… fusese o femeie… care-și imagina că a înghițit o bilă când fusese copilă și că de atunci bila aceea îi stă undeva în gât și de aceea ar avea ea tot felul de supărări. Pe asta am operat-o eu. A fost singura operație pe oare am făcut-o, de la absolvirea facultății. I-am tăiat pielea și i-am cusut-o înapoi. Pacienta a văzut bila pe care i-am arătat-o ca și cum i-aș fi scos-o din gât, și-a admirat peste câteva zile cicatricea și a trăit liniștită și împăcată mai departe De atunci, nu s-a mai plâns niciodată de suferințele care au necăjit-o atâta timp cât a trăit încredințată că ar avut acea bilă în gât. V-am spus toate astea pentru că habar n-am de unde mi-am procurat atunci bisturiul și nici nu v-aș putea spune ce am făcut după aceea cu el.

— Tovarășe medic, noi tot o să aflăm al cui a fost bisturiul.

— Foarte bine în cazul acesta veți afla mai ușor și cine a fost criminalul. În fond, de asta sunteți aici, nu?

— Eu mă așteptam sa colaborăm…

— Și ce trebuia să fac?

— Să vă interesați discret la colegii dumneavoastră cui i-a dispărut un bisturiu.

— Pot s-o fac și chiar am s-o și fac, dacă sunteți de părere că asta vă poate ajuta, dar astfel e puțin probabil să aflăm ceva.

— A, nu! Ce vă închipuiți? Nici eu n-am să stau cu mâinile în sân.

“Și între timp o să-mi recomande cât mai multă discreție“ își zise doctorul P., “de parcă am fi vorbit cu adevărat ceva“. Se afla la a câta ceașcă de ceai în ziua aceea?

Cu puține ore înainte de a muri, Alexandrescu apucă să se mai gândească o dată la textul pe care l-a primit pentru citit în cabinetul medicului. Nu, nu mai încăpea nicio îndoială: acel Petruț orb și călăuzit de fiare nu putea fi decât chiorul pe care-l găsise, în Nord, (bineînțeles că în Nord!) într-o misiune, singur și fără martori fiind. Într-o pădure sunt fiare, nu? E clar! Numai la chiorul ăla putea face aluzie medicul și mai mult ca sigur că basmul s-o fi adeverit, că acel chior mai trăiește, că n-a murit atunci, că a venit acum și ăsta să depună mărturie. “Cum? se întreba Alexandrescu, chiar toți, toți vor veni să mă distrugă? A mai rămas cineva care ar putea să depună mărturie împotriva mea? Cine, din ce iad va mai răsări un diavol după altul care să se ridice să mă strivească.

Până la urmă fiecare loc are istoria sa și fiecare om are istoria lui. Cu fiecare mort intră în moarte și numeroși alți morți și numeroase alte istorii. Colonelul Mărginean mai există în amintirea a numeroși oameni, dar întâmplările pe care le-a trăit se amestecă, deja, tot mai mult cu marile, întâmplări ale trecutului

Cine să mai știe cum și unde a copilărit Mărginean? Casa era aceeași cu cea în care trăiseră și bunicii viitorului colonel și bunicii aveau amintiri în casa aceea despre bunicii lor. Doar că și peste acel conac, vremurile bune s-au succedat cu vremuri mai puțin bune și lemnul și piatra au trebuit nu o dată să fie înlocuite.

Mărginean n-a apucat să ajungă general, dar alți copii care au crescut în aceeași încăpere s-au ridicat la demnitățile cele mai mari în ierarhia căreia i se supuneau oamenii locului. Despre unii se mai știa, despre alții n-a mai știut decât Mărginean, cele mai multe istorii se amestecaseră în amintiri. Oricum, din Mărginea au plecat oameni de acțiune conducători de oști, călători, un mitropolit care s-a pus în fruntea celor ce.au luptat pe vremea lui împotriva turcilor și care a murit mult prea tânăr din acest motiv.

(Soția lui Mărginean venea din Moldova. I se întâmpla și ei să aibă uneori scurte amintiri clare ca niște fulgere. Aceste episoade pe care nu le mai putea pune într-o ordine nu se lăsau nici verbalizate. Din când în când apărea și un strămoș cu ochi albaștri ca niște pietre prețioase…)

Printre atâția stolnici și logofeți răzbătea o scenă a cărei vechime venea de sub straturi groase de timp o cetate grecească rămânând tot mai mult în urmă și doi bărbați coborând spre sud și ținând malul Pontului Euxin. Frânturi de vorbe mai răzbăteau până la Mărginean, dar aceste vorbe erau curând acoperite de mugetul valurilor. “Ai suferit destule și ai să mai suferi și de acum înainte. Asemenea mie“ i se părea câteodată că aude, dar îi era imposibil să deosebească pe cel care dintre cei doi bărbați vorbea. Cei doi purtau cu ei monede cu. desenul spicului de grâu și papirusuri, Cu cât se îndepărtau mai mult ele Callatis, cu atât întâlneau mai des oameni înarmați. Și, deși unii mai glumeau pe seama papirusurilor lor, nimeni nu i-a atacat. Pete stridente de culoare erau cei doi bărbați, în vreme ce zeflemiștii erau tot mai șterși. Scena, oricum se desfășura, se termina mereu în același mod, sucitul rămânând pe malul Mării Ospitaliere, iar celălalt depărtându-se, deși o revedere era mereu iminentă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.