OM ŞI LEGE (35)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz „Om și lege“ apărută la Editura Eminescu în 1987.

— Dumneata va trebui să vii după masă pe la patru să dai o declarație amănunțită despre tot ce știi.

— Numai că, dacă se poate, eu aș vrea să scrie altcineva ce o să spun eu, pentru că eu fac multe greșeli de ortografie și n-aș vrea să lipsească o virgulă în…

— Lăsați că avem noi cine să scrie.

(Noaptea, înainte de a adormi, Avramescu se mai întrebă de ce a fost închis Rotofeiul la Cluj, când a fost arestat în Orșova pentru povestea aceea cu regele Carol.)

Rotofeiul îl urmări o vreme pe geam pe Avramescu și așteptă până-l văzu intrând la pavilionul de chirurgie. Apoi bătu la ușa cabinetului doctorului P.

— Văd că nu ți-ai scos matricola de pe braț…

— Nici domnul anchetator n-a observat-o. Credeți că m-ar fi arestat pe loc dacă m-ar fi văzut cu ea pe trenci?

— Spune-mi ce dorești, dar repede pentru că trebuie să mă duc la ședință.

— Nu vă supărați, dacă dumneavoastră plecați acasă, pot să dorm aici, în cabinetul ăsta?

— De ce nu-ți cauți un loc într-o rezervă? Avem o mulțime de paturi goale. De multă vreme n-au mai fost atâtea paturi libere.

— Nu vă supărați, dar mie într-o rezervă singur nu-mi place.

— De ce?

— E mai interesant printre bolnavi. Dar se poate întâmpla să vină o soră mai zăpăcită și să-ți dea o injecție până apuci să spui ce și cum.

— Atunci de ce ți-e frică?

— Mi-e frică să nu iau cumva locul altuia care are mai mare nevoie de injecția respectivă. Nu vă supărați, v-a anchetat frumos?

— Cine să mă ancheteze?

— Domnul… tovarășul anchetator care m-a întrebat și pe mine.

— A, da!

— Și i-ați spus cine l-a omorât pe tovarășul Alexandrescu?

— De unde să știu eu cine l-a omorât pe Alexandrescu?

— Că dacă știți, trebuie să-i spuneți. Așa cere legea. Odată,, la Năsăud, un domn anchetator i-a spus tot așa unui suspect…

— Eu nu sunt suspect.

— Ba da. Toți suntem suspecți până ce nu se afla cine l-a omorât pe Alexandrescu. Așadar, un anchetator din Năsăud l-a întrebat pe un suspect dacă nu știe cine a furat găina doamnei Șteflea, văduva preotului. Suspectul la început “că câr că mâr“. Dar anchetatorul a scos numaidecât legea și i-a spus că dacă nu declară imediat cine a furat găina doamnei preotese, înseamnă că se face vinovat de complicitate. Pentru furtul unei găini poți să iei o lună de temniță, dar pentru complicitate cine știe cât poți lua? Poate un an, cine știe? Așa că suspectul nu s-a mai codit și i-a spus pe loc cine a furat găina doamnei Șteflea. Drept urmare, polițaiul l-a ridicat a doua zi pe vinovatul adevărat. Soția acestuia a murit de inimă, unul dintre copii a fugit în lume, fata mare s-a făcut curvă, sărăcuța! Casa li s-a dărâmat, pe frate-său l-au dat afară de la serviciu, dacă tot avea un frate la pușcărie, soția fratelui său a vrut să se sinucidă, dar s-a rupt grinda cu ea, pentru că dânsa a fost o persoană foarte voluminoasă, fiică-sa, a fratelui, n-a mai apucat să facă nunta, deși deja se vedea, și, mă rog, multe altele… Dar dacă nu spunea suspectul cine a furat găina, se mai făcea dreptate? Nu se făcea. Blestematul acela ar fi rămas liber, nevastă-sa n-ar fi murit, frate-său…

— Bănuiesc că suspectul acela ai fost chiar dumneata, nu?

— Eu, vă rog frumos, am fost întotdeauna suspect.

La Năsăud să nu credeți că am fost mai suspect ca altunde așa că nu știu de unde ați tras concluzia că eu aș fi fost cel care…

— Bine, mai vrei să știi ceva?

— Eu, vă rog, am momente când vreau să știu totul. Noroc că mai am și alte momente, când îmi vine mintea la cap, și nu mai vreau să știu totul. Odată,, la Novisad, n-am știut cine a locuit cu mine în aceeași camera la hotelul ”Floarea albastră.“ Asta pentru că atunci când am intrat în cameră…

— Tu nu ai știut cine furat găina aceea și totuși l-ai spus polițaiului?

— Eu, vă rog frumos, n-am spus pe nimeni. Pe mine m-a interesat numai dacă i-ați spus anchetatorului cine l-a omorât pe Alexandrescu. Rotofeiul vru să iasă. Să știți că nu eu am fost suspectul care a spus acolo, la Năsăud, cine a furat găina doamnei preotese.

— Ascultă! Dar pe Alexandrescu știi cine l-a omorât?

— V-am spus că sunt cretin.

— Ai spus că ești debil mintal. Nu-i totuna.

— Asta, vă rog, este adevărat și mi-a pricinuit multe necazuri. Domnul doctor Randt s-a și certat cu domnul doctor Diamant pe chestia asta. Două zile nici nu s-au salutat și eu le-am declarat la fiecare că ar fi bine să mai lase și unul și celălalt, că eu pot să mă prefac să fiu cam pe la mijloc, în așa fel încât să fiu și debil mintal și cretin. Dacă ați ști ce s-au bucurat amândoi. Au scris împreună și o lucrare despre mine și m-au prezentat studenților.. A fost foarte frumos. Domnii studenți stăteau jur împrejurul patului și se tot uitau la mine și se minunau. Abia dacă îndrăzneau să mă și atingă. Un student mi-a cerut să…

— Spune-mi, știi sau nu știi cine l-a omorât pe Alexandrescu?

— Sigur că știu. Nebunii și copiii spun adevărul.

Așa se zice pe la noi:

”Numai copiii și nebunii mai spun adevărul“.

De aceea la tribunal n-are valoare

mărturia lor.

— Cine l-a omorât pe Alexandrescu?

— Alexandrescu, vă rog frumos, a fost judecat și executat.

— Aici în spital?

— De ce nu?!

— Cine au fost judecătorii și cine călăul? Și pentru ce a fost judecat?

— Dacă începeți iarăși să-mi puneți mai multe întrebări deodată nu pot să răspundă la niciuna. Nu există un lucru mai periculos decât să încerci să răspunzi la mai multe întrebări deodată. De pildă, dacă mă întrebați cine a fost…

— Ți-am spus că trebuie să mă duc da ședință!

— Da? Atunci, vă rog să mă scuzați, îmi găsesc eu unde să mă culc. Acum mă duc.

— Cine l-a omorât pe Alexandrescu?

— Eu credeam că știți…

— Nu știu.

— Păi, Murariu l-a omorât.

— Cine?!

— Murariu.

— De ce?

— Asta, vă rog, este o întrebare la care eu nu-mi permit să răspund. Pentru fiecare lucru pe care-l facem avem multe motive și de puține ori putem să spunem cu certitudine că motivul cel mai important ne-a determinat să facem un anume lucru. La Timișoara a locuit un domn, nu pot să vă spun cum îl cheamă, este un tovarăș care mai trăiește și azi, care a lucrat ani mulți la fabrica de bere. Odată, l-am întrebat de ce și-a ales tocmai acea meserie. Acum, sigur, motive ar fi destule: că acolo l-ar fi trimis taică-său ca ucenic, că la fabrica de bere a găsit mai degrabă de lucru sau că pur și simplu îi place berea. Dar știți ce mi-a răspuns?

— Nu știu și nu mă interesează.

— Păcat. Mi-a răspuns ceva foarte instructiv. Nu trebuie să disprețuim un tovarăș care lucrează la fabrica de bere numai pentru că nouă ne place mai mult ceaiul.

— Încep să cred că Pietraru are dreptate. Ești într-adevăr un tip profund dubios.

— A spus asta tovarășul avocat Pietraru? Se vede că are multă experiență.

Doctorul P. vru să mai bea o gură de ceai, dar ceașca era goală. Se sculă și ieși din cabinet.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.